X
Nicolae petru basaraba talmaciu candidati PSD alegeri locale (52) (Copy)

Tălmaciu vrea legătură la autostrada Sibiu-Pitești. „Este o necesitate”

Ministrul Transporturilor a anunțat recent semnarea contractului de infrastructură ce vizează construcția primului tronson al autostrăzii Sibiu-Pitești. Planul prevede trecerea acesteia prin Tălmaciu, iar primarul de acolo își dorește o coborâre de pe autostradă și prin localitate. Toți locuitorii și-o doresc, mai ales că în imediata apropiere este Sadu și Râul Sadului.

Zilele trecute, Răzvan Cuc, ministrul transporturilor a declarat că a semnat contractul pentru autostrada Sibiu-Pitești. „Primul contract are în vedere o autostradă foarte importantă şi demult aşteptată de români. Este vorba de Autostrada Piteşti – Sibiu, secţiunea I, Boiţa – Sibiu. […] Secţiunea Sibiu – Boiţa nu înseamnă doar o simplă secţiune a unei autostrăzi”, a declarat ministrul.

Primarul din Tălmaciu speră să-i fie ascultată rugămintea și autostrada să aibă o coborâre și prin localitate.

„După semnarea contractului s-au făcut contestațiile, s-au terminat, din ce am înțeles, contestațiile, am fost chemați toți reprezentanții UAT-eurilor pe a cărei rază o să vină autostrada pentru a putea începe lucrările de forare și de sudare. Eu îmi doresc ca la Tălmaciu să se facă o coborâre de pe autostradă, în intersecția drumului cu Sadu, sper că îmi va fi ascultată rugămintea pentru că cetățenii orașului își doresc lucrul acesta. Este și o necesitate datorită faptului că mai avem încă două comune: Sadu și Râul Sadului care o să folosească această urcare și coborâre de pe autostradă, rămâne să vedem”, spune Nicolae Petru Basarabă, primarul localității Tălmaciu.

Acesta speră ca lucrările să înceapă cât mai repede, menționând că autostrada este o necesitate pentru toată lumea.

„Sper să înceapă să lucreze cât mai repede pentru că avem toți nevoie de autostradă. Îmi doresc să nu mai fie niciun cetățean care traversează Tălmaciu și să fie nevoit să-l traverseze pe 2 km și 400 de metri cât are Tălmaciu, de multe ori și în peste o jumătate de oră”, mai spune primarul din Tălmaciu.

Contractul încheiat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu Compania Porr Construct SRL vizează realizarea Secțiunii 1 Sibiu – Boița (km 0+000 – km 13+170) din Autostrada Pitești – Sibiu. Durata de realizare a acestui contract este de 48 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare si 36 luni pentru execuția lucrărilor. Garanția lucrărilor este de 10 ani (120 luni).

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Trecator...

    Talmaciu, din cate stiu eu este oras! Si apoi bine ca au lasat iesire din autostrada la Aciliu/Apoldu de jos….. ca de eta impottant!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cu aceiași inepție venise parcă și primarul din Șelimbăr, care cerea încă un nod rutier spre giratoriul parcului industrial Șelimbăr cu DN1, chit că acel nod rutier s-ar afla la sub 1 km de nodul principal al DN1 cu A1 din sudul Sibiului (adică actuala intrare pe A1 – Sibiu Bypass).

    O autostradă nu ar trebui să aibă ”intrare în curtea fiecăruia”, căci atunci i-ar anula efectul.
    +că Tălmaciu va rămâne destul de bine conectat de A1 prin nodul de la Boița, care va fi fix peste deal, și nodul actual de la Șelimbăr. Având în vedere că traficul de pe DN1/7 va scădea enorm de mult după inaugurarea A1 Sibiu-Boița, care ar fi necesitatea unui nod la Tălmaciu ?

    Să nu uităm ca CNAIR are în proiect lărgirea DN7 dinspre Boița către Tălmaciu și mai apoi către Veștem … și nici un studiu de trafic nu cred că ar releva necesitatea unui astfel de nod la Tălmaciu.

    By the way, Timișoara are intrările / ieșirile de pe A1 la mai mult de 10 km distanță și n-au mai murit. De ce-ar fi afectat Tălmaciu de așa ceva ? Chestia asta o văd mai mult ca o măsură de atragere de voturi pentru alegerile următoare.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vecin din Talmaci

    Nicolae Petru Basarabă a cumparart ani de zile teren langa autostrada si acolo unde se dorea o iesire. A avut grija sa il treaca in intravilan ca sa primeasca despagubiri uriase, TEAPA! Smecherul si-a luat teapa de data asta.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      un prooroc

      Ai început Săptămâna Patimilor cu o minciună, anul ăsta o să te trăznească. Îți vei aduce aminte de ticăloșia ta foarte curând. Dumnezeu să te ierte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact