X
exercitiu politie  politist (91)

Câte amenzi se pot da într-un weekend, în Sibiu?

Polițiștii au dat la finalul săptămânii trecute aproape 400 de amenzi și au reținut 33 de permise de conducere. În total, oamenii sancționați în cele trei zile, 19-21 aprilie, ar trebui să plătească 95.000 de lei.

În ceea ce privește infracțiunile la regimul rutier, polițiștii au constatat cinci astfel de abateri. Vineri, în jurul orei 21:00, pe strada Principală din satul Broșteni, un localnic în vârstă de 40 de ani a fost depistat conducând un autoturism deși nu deține acest drept. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Sâmbătă, în jurul orei 00:30, în municipiul Sibiu, pe strada Cibinului, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 55 de ani, rezultatul afișat de aparatul etilotest fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală conform art. 336 aliniatul 1 din Codul Penal, transmit polițiștii IPJ Sibiu.

La aceeași dată și oră, pe raza localității Rășinari, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru verificări un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 23 de ani. Cu această ocazie, s-a constatat că șoferul are dreptul de a conduce suspendat, pe numele său întocmindu-se un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, arată sursa citată.

Duminică, în jurul orei 01:30, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, din orașul Cisnădie, care conducea autoturismul având o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot duminică, în jurul amiezii, pe strada Valea Mare din localitatea Șeica Mare, un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în aceeași localitate, a fost identificat conducând un microbuz deși nu deține dreptul de a conduce. Tânărul s-a ales cu un dosar penal întocmit în conformitate cu prevederile art. 335 aliniatul 1 din Codul Penal.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact