X
stadion municipal sibiu (7)

Lucrările la stadionul din Sibiu, finalizate de voluntari FOTO

Cu un contract de reabilitare încheiat într-un stadiu în care lucrările erau aproape de finalizare, la stadionul municipal al Sibiului lucrează acum voluntari.

Una din echipele de voluntari adusă pe stadion de mai multe săptămâni este cea a Terra Building SRL, societate care în ultimii ani a participat și la alte numeroase lucrări publice lansate de administrația municipiului Sibiu. De această dată, muncitorii celor de la Terra Building lucrează pe șantierul stadionului fără ca societatea să aibă vreo relație contractuală cu Primăria Sibiu. “Nu este pentru prima dată când ajutăm echipa, în cele din urmă. Lucrăm cele 250 de scaune ale peluzei din stânga, scaune care oricum nu făceau obiectul contractului cu firma care a lucrat la prima etapă de reabilitare a stadionului. Am realizat gardul necesar pentru a împrejmui zona aferentă galeriei adverse. Iar acum știu că avem o echipă care lucrează la confecțiile metalice necesare amenajării zonelor pentru echipamentele de transmisiune televizată, astfel încât să poată fi omologat stadionul“, declară Ștefan Băcilă, administratorul societății sibiene de construcții. De altfel, Ștefan Băcilă face parte și dintre cei care finanțează FC Hermannstadt, fiind și membru al board-ului de conducere al Clubului. “Participarea voluntară a Terra Building la lucrările de amenajare a stadionului are o oarecare legătură și cu implicarea mea în conducerea FC Hermannstadt. Dar, până la urmă, una e una și alta e alta, sunt două lucruri distincte“, mai arată omul de afaceri sibian.

Reprezentanții clubului sibian FC Hermannstadt speră ca lucrările rămase de executat să fie terminate în timp util, astfel încât echipa să poată juca pe 11 mai la Sibiu meciul cu FC Chiajna.

Contractul de reabilitare a stadionului municipal Sibiu (faza I de intervenție) a fost încheiat în ziua de 15 aprilie 2019, la inițiativa reprezentanților Primăriei Sibiu, care s-au arătat nemulțumiți de întârzierile înregistrate. Pe 15 martie, când administrația a anunțat faptul că va cere rezilierea contractului în termen de 30 de zile, peste 80% din lucrări erau finalizate, iar procentul a mai crescut până la plecarea echipelor de muncitori ale Construcții SA, firma angajată inițial.

stadion municipal sibiu (9) stadion municipal sibiu (8) stadion municipal sibiu (6) stadion municipal sibiu (5) stadion municipal sibiu (4) stadion municipal sibiu (3) stadion municipal sibiu (2) avion stadion municipal sibiu (1) stadionul municipal sigla

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu, sibianul

    Primul articol legat de acest subiect, dupa data de 15 aprilie… iata ca nu numai Primaria si acea firma de toata jena au o prestatie lamentabila, ci si presa din Sibiu (niste articolase cam ambigue, lansate tocmai de 1 aprilie – fara ca apoi sa se mai spuna ceva lamuritor -, dupa care… tacere)! Eu unul, in data de 15aprilie – o zi de luni -, am asteptat ceva lamuriri, pentru ca era clar ca lucrarile nu sunt gata, dar… nimic! Acum, este interesant de urmarit cum va receptiona Primaria lucrarea, pentru ca ce s-a intamplat la stadion are iz penal (termene peste termene, ceea ce ridica mari semne de intrebare despre cum a fost intocmit, atribuit si gestionat contractul, lucrari de mantuiala, care nu cred ca au respectat cerintele – spre exemplu, acea pista de atletism este de neomologat! -, etc.). Este tot mai clar ca in Sibiu totul este la nivel de amatori, dar avem pretentii mari…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gabriel

    Sincer, unele comentarii pe acest site ma nemultumesc pentru ranchiuna care o emana. Pentru mine, care am copilarit in Sibiu, il iubesc si mi-am dorit sa locuiesc in acest oras, mai mult decat oriunde, aceasta ura pentru tot ceea ce se face in oras este de neinteles! Parca cei care critica la modul virulent nu au neaparat un standard foarte ridicat al lucrului bine facut ci mai degraba o ranchiuna in exces fata de Sibiu! Intrebarea mea este pentru acesti carcotasi inraiti: ceea ce se realizeaza in Sibiu (cu bune si rele, departe de perfectiune) nu este cumva peste nivelul multor orase cu pretentii din Romania? Nu cumva ar trebui sa fim mai degraba fericiti decat frustati pentru ca locuim in Sibiu? In rest, pentru cei care au dus critica la paroxism, le doresc sa fie primii ca sa ne spuna lucrurile de excelenta care le-au facut pentru ei si pentru oras (fara ranchiuna).

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anca

    Sa ne bucuram cu putin, prost facut?????? pe banii contribuabilului???? Copiii care fact sport la clubul Soimii, in sala de sub tribuna, ce sa mai zica de conditi? de mizerie? de promisiuni nerespectate? dar sa fim optimisti, sa nu fim carcotasi, sa fim multumiti ca in alte parti nici macar atat nu se face!!!!
    Nu conteaza culoarea politica, sau cine a luat lucrarea, conteaza sa fie respectate termenele, calitatea. Sa respectam locuitorii acestui oras, care merita mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact