Companiile din Sibiu au început să apeleze la agenții de recrutare pentru a angaja oameni din străinătate. Lipsa forței de muncă, în special a celei calificate, îi face pe oamenii de afaceri din întreaga țară, inclusiv din Sibiu, să caute soluții în afara pieței de muncă românești, tocmai până în țările din Asia de sud-est.
Cel mai recent exemplu este al companiei de construcție Trans Grup Agapia, cu sediul în Sibiu. Recent, aceasta a reușit să angajeze 40 de muncitori din Vietnam, pe care i-a selectat cu ajutorul agenției de recrutare Dumet SRL, tot din Sibiu.
„Lipsa forței de muncă calificate în special e marea problemă, una națională. Aveam opțiunea să mergem în Asia, unde e piața care oferă acum forță de muncă calificată și disponibilă. În Asia salariile sunt mult mai mici decât în România și automat oamenii sunt dispuși să vină să muncească aici”, ne explică Narcis Gustoi, director general al Trans Grup Agapia.În ceea ce privește salarizarea, omul de afaceri spune că aceasta nu este diferită față de cea oferită unui muncitor român.
„Salariile sunt aceleași, doar că avantajul pe care îl avem față de muncitorul român, este că sunt 2 ani de zile aici, nu au „problemele” de zi cu zi - să meargă la câmp, să-și pună porumbul, să taie porcul, să facă tot felul de chestii, să rezolve probleme cu casa, cu vecinul – exact ceea ce se întâmplă cu toată lumea. De partea cealaltă, oamenii vin conform programului, muncesc, iar ca și productivitate e aproape dublă față de ce fac românii. Salariile sunt în funcție de calificări. Media e aceiași care se dă în construcție pentru orice muncitor român. Adică dacă plătim 3.000 de lei pentru un calificat român, același salariu îl primește și un vietnamez”, spune Narcis Gustoi.Potrivit directorului companiei, muncitorii străini nu primesc anumite facilități în plus: „Le-am oferit cazare, ceea ce le oferim și românilor, dar în loc de diurnă le oferim masă”.
„Sunt mai conștiincioși”
Trans Grup Agapia realizează proiecte de infrastructură, cum ar fi aprovizionarea cu apă, canalizare și reparația drumurilor. Cei 40 de angajați aduși din Vietnam lucrează ca și instalatori, fierari betoniști, pavatori, drumari calificați și operatori pentru utilaje de construcții. În prezent, compania are lucrări în localitățile Vurpăr (asfaltarea străzilor); comuna Biertan (asfaltarea străzilor, apă și canalizare), Richiș, Racovița, Șeica Mică, Laslea, Sachiz etc.
„Avem operatori de utilaje care sunt extraordinar de conștiincioși. Pot spune că sunt destul de grijulii cu utilajele, de tot ce înseamnă bunurile și sculele companiei”, mai spune Gustoi. În prezent, în cadrul companiei activează 140 de persoane, iar pentru a funcționa la capacitate normală mai sunt nevoie de încă aproximativ 110 angajați, iar șefii acesteia nu exclud că ar putea să mai angajeze muncitori străini.
Narcis Gustoi spune că firma sa a apelat la agenția de recrutare Dumet SRl, fondată la Sibiu, lucru care i-a ajutat mult atât în ceea ce privește timpul de recrutare, cât și din punct de vedere al birocrației.
„Avem avantajul ca în momentul în care oamenii care vin și nu vor să muncească sau intervin alte chestii, compania s-a obligat ca să ne aducă alții la schimb; doi – ei s-au ocupat de tot ceea ce înseamnă birocrație. În timp de 2 luni am obținut toate documentațiile. Noi am fost în Vietnam, am făcut interviurile acolo, ne-am întâlnit cu oamenii și după 2 luni din momentul interviurilor, i-am avut în țară”.Perioada de recrutare durează 2-3 luni
La rândul său, administratorul agenției de recrutare Dumet SRL, Gabriel Gîrleanu, spune că solicitarea Trans Grup Agapia a fost prima și singura din Sibiu pentru care a adus până acum angajați străini, dar că în urma acestei acțiuni au început să primească și alte solicitări de la alte societăți. Până acum, agenția a adus angajați pentru firme din București și Iași.
„Majoritatea companiilor de la care am primit în ultimul timp solicitări activează în domeniul Construcții, dar mai sunt și service-uri auto și fabrici de producție”, spune Gîrleanu. Pentru identificarea muncitorilor, agenția sibiană colaborează, la rândul ei, cu agenții din Vietnam, Nepal și din India. „În funcție de solicitările companiilor românești, ne dăm seama cam ce fel de profil de muncitori ar avea nevoie”, explică administratorul. Potrivit lui, perioada de recrutarea durează între 2-3 luni.
Companiile apelează la muncitorii străini, pentru că în România nu există concurență între angajați
Concluzia o trage Narcis Gustoi: „Problema mare a angajaților români este că în momentul în care aceștia vin la un loc de muncă, dacă s-ar putea să primească un salariu de director și să facă o muncă de portar, ar fi ideal. Vreau să spun că avem și muncitori români foarte buni, dar nu există o bază de selecție. Pe când în Vietnam, așa cum am avut noi posibilitatea să facem, din 140 de oameni veniți la interviu am selectat 40 de oameni, pe care i-am văzut ce pot face. Aici, la momentul de față nu reușim, nu avem o bază din care să selectăm. Nu există o concurență: e concurența firmelor pentru angajați, nu concurența angajaților care vor să vină la o firmă. Ca firmă, ești obligat să suplinești un gol cu un om care nu are interes. Am încercat să facem și calificări la locul de muncă; după asta au plecat în Germania sau nu au mai lucrat”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Gabriel Gîrleanu , Narcis Gustoi , Şeica Mică , Trans Grup Agapia , Trans Grupa Agapia , Din Asia , vietnamezi , vietnamezi sibiu , Good Morning Vietnam
Vizualizari: 23023
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 2 ore
Dragoș Ratiu
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt