Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Ministrul educației anunță o nouă reformă: Dispare clasa pregătitoare

Ministrul educației anunță o nouă reformă: Dispare clasa pregătitoare

Ministrul educțaiei, Ecaterina Andronescu, anunță o nouă reformă în sistemul educațional din România, în primul rând fiind vizați copiii de la clasa pregătitoare.
Ecaterina Andronescu a anunțat că, de anul viitor școlar, clasa pregătitoare va fi redenumită “clasa I”. Tot de anul viitor, clasele nu vor putea avea mai mult de 25 de elevi, potrivit unei declarații făcute  la Realitatea.net. Culmea este că Ecaterina Andronescu a mai fost ministru și în 2012, imediat după ce social-democratul Liviu Pop a eliminat din legea educației orice limită a numărului de copii pe clasă. Andronescu a lăsat neatinsă excepția introdusă de guvernul său, ceea ce a dus astăzi la anomaliile de a avea clase foarte numeroase.

Andronescu a lăsat de înțeles că modificarea numărului de copii pe clasă va avea loc chiar de săptămâna acesta, de când ar fi aprobat în Guvern proiectul de Hotărâre privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat şi pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2019-2020.

Declarațiile făcute de Ecaterina Andronescu:
  • „Școlile din România se depopulează, este o realitate tristă. Trăim următorul fenomen: și datorită faptului că școala românescă este polarizată, adică sunt școli cu performanțe foarte bune, pot intra în orice competiție fără să ne temem că vom pierde și școli cu performanțe slabe, părinții fac o presiune extraordinară pe școlile bune. Ceea ce este foarte normal, pentru că orice părinte și-ar da copilul la o școală bună.
  • Și-atunci suntem în situația în care în școlile în care se depopulează să avem puțini elevi și să avem foarte mulți elevi – 30-35 de elevi în clasă în școlile foarte bune. Încercăm să găsim soluții în așa fel încât să nu mai ajungem aici.
  • Și-am început de acum pentru că în curând vom avea, probabil săptămâna aceasta, cifra de școlarizare pentru anul viitor aprobată, să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă. Este o măsură care este posibilă în sistemul românesc de învățământ și, după părerea mea, este absolut necesară”.
Andronescu a amintit la Realitatea că învăţământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniță şi ultimii doi ani de liceu. “În urmă cu circa două săptămâni, preşedintele a şi promulgat – învăţământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani de liceu. Adică ultimii doi ani de grădiniţă înseamnă grupa mijlocie şi grupa mare – intră în învăţământul obligatoriu (…) şi ultimele două clase de liceu – clasa a XI-a şi a XII -a. Pentru fiecare dintre aceste clase introduse în învăţământul obligatoriu mai degrabă statul vine să îşi asume susţinere financiară suplimentară. Pentru că de exemplu manualele pentru ultimele două clase de liceu nefiind în învăţământul obligatoriu nu erau acordate gratuit”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, luni seara, la Realitatea TV, citată de Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

A

Acum 4 ani

Legi proaste dati de oameni care nu pot gandi putin mai mult si sa vada motivul, normal ca orice parinte vrea ce este mai bun pentru copilul sau din, acest motiv doreate sa il dea la o scoala bună. Dar nu ar fi mai normal sa nu mai fie scoli bune si scoli rele, adica daca problema asta s.ar rezolva mult mai rapid in felul acesta. Insa este un lucru care tine si de profesorii scolii si de conducere. Solutin mai bune sunt multe, dar nu are cine sa se gandeasca putin mai mult sa le vada
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus