X
aeroport wizz air (36) (Copy)

Turismul cu avionul de la și înspre Sibiu nu prea dă rezultate. Wizz Air anulează și cursa înspre Copenhaga

După ce, la începutul acestui an, a anulat zborurile care legau Sibiul de Paris, reprezentanții celei mai active companii aeriene prezentă la Sibiu au decis să renunțe și la zborurile către Danemarca.

Avionul companiei Wizz Air care leagă Sibiul de Copenhaga, de două ori pe săptămână, va efectua ultima cursă pe această rută la mijlocul lunii iunie, anul acesta. Decizia vine la un an de la lansarea acestei noi rute și după ce, pe perioada iernii, zborurile între cele două orașe au fost suspendate.
“Ca o practică normală în industria aviatică, frecvenţele de zbor se pot schimba în funcţie de sezon şi de performanţa rutei. Wizz Air monitorizează continuu performanţele rutelor sale pentru a permite celor mai populare dintre ele să fie operate la cele mici preţuri posibile. Ruta Sibiu– Copenhaga va fi întreruptă din 19 iunie 2019, iar în acest fel reţeaua de rute de la baza Wizz din Sibiu va fi optimizată”, răspund reprezentanții companiei la întrebarea referitoare la motivele suspendării acestei rute. Pentru care sunt și sibieni care și-au cumpărat deja bilete pentru perioade de după ziua de 19 iunie 2019. ”Pasagerii cu rezervări afectate de schimbările de această formă sunt informaţi şi li se oferă posibilitatea reprogramării gratuite pe zboruri alternative Wizz, rambursarea integrală a biletului plătit sau li se oferă 120% credit din rezervarea originală în contul Wizz”, arată reprezentanții companiei maghiare de zboruri din categoria low-cost.

Rute anulate după niciun an

Cursa care lega Sibiul de Copenhaga două ori pe săptămână (lunea și vinerea) a înregistrat primul zbor pe 22 iunie 2018, după ce Wizz Air a alocat cea de-a doua aeronavă bazei creată pe aeroportul sibian.

Nu este prima rută pe care reprezentanții companiei maghiare nu o consideră lucrativă de la și înspre Sibiu. Din luna februarie a acestui an, cei de la Wizz Air au decis să anuleze și ruta care lega Sibiul de capitala Franței (mai precis de aeroportul Paris Beauvais), pe care zborurile bisăptămânale au fost inaugurate tot începând din 22 iunie 2018.
În afară de Paris și Copenhaga, cei de la Wizz Air au anulat – în primăvara anului trecut – și zborurile operate de la Sibiu către Milano, după aproape doi ani de la lansarea acestei rute.

Cei de la Wizz Air au preferat să nu comenteze dacă apreciază că Sibiul este sau nu oportun pentru operarea de zboruri către destinațiile cu un caracter mai degrabă turistic.

În acest moment, Sibiul este legat prin zborurile a cinci companii de București, Tel Aviv, Frankfurt Hahn, Dortmund, Londra, Madrid, Memmingen, Munchen, Nurnberg, Stuttgart și Viena. Iar destinații ”de vară” sunt considerate Basel, Bruxelles și Karlsruhe Baden-Baden.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

17 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    O doamne, iar exagerați. Ăștia schimba și baga în funcție de multe alte destinații, nu le iau pe fiecare izolat.
    De exemplu aia de Milano era plina ochi, dar dacă nu și-au mai permis-o în corelație cu altele, au scos-o. E complicat.
    Si nu înțeleg de unde disprețul asta. Parca nu ați fi sibieni. Faceți critica unde trebuie, nu din asta de genul celei pe care o fac frustrații din orașe de mai puțin succes în general.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristian Roman

    La preturile care sunt de la Sibiu ,,de exemplu la Bruxelles e de trei ori și ceva mai mare decât la Cluj …,pardon acum am văzut de patru ori . Sunt duși cu pluta …

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristian

    Curse spre Barcelona sau Roma ar avea mai mult sens. Poate chiar Lisabona sau Stockholm…sau destinatii care nu suntdublate de cluj sau tg mures.
    Probabil ar trebui si alte companii aeriene pe langa Wizz.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Omg

      Sunt foarte curios cine o sa zboare de pe Brașov, toate județele din jur au aeroport, plus apropierea de București!
      De pe Sibiu mai zboară Vâlcea, Alba , Hunedoara…
      A fost o ambiție prosteasca a CJ Brașov, o investiție realizată pe alte criterii decât cele economice.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    pai asta este o chestie de marketing. au facut curse duble pe Sibiu cu cea ce exista si pe Cluj apoi renunta la cele de pe Sibiu dar raman blocate rutele atata timp cat au ei trecut in contract si alta companie daca vine nu poate avea cursa pe ruta respectiva si in acest fel devine monopol zonal…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ioji

      Aviz celor care fac contractele….sa introduca penalitati daca societatile renunta la curse inainte de un timp limita….in plus, sa nu ramana blocate rutele daca transportatorul nu isi onoreaza datoriile.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Intra Brașovul pe piața, ce gluma bună… O sa fie ca aeroportul din Ciudad real. Căutați pe google. Sau, în cel mai bun caz, Castellon.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Și de aia o fi crescut atât de mult nr. de pasageri… Ca “nu prea” . Și nu veniți cu povesti ca e vorba de romani care locuiesc acolo, pt ca același lucru s-ar aplica și la Paris și Copenhaga. Suntem peste tot.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    astai wizz
    sb- milano o mers la aproapeplin!da lor scos!
    da e firma privata si face ce vrea
    paate reintroduc de pe mures,
    ALTE F||IRME NU SINT?tarom,ryan,easyjet etc…………………

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ramona

    O calatorie pe ruta Basel-Sibiu dus-intors pentru un adult cu un copil de 3 ani si un bebelus ajunge la 400 € pe sezon de vară cu o rezervare facuta cu 3 luni in urma ,exagerat.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Veterinaru

    Ha ha ce multi plang la mormant strain.brasovul e o destinatie adevarata de turism de placere si mai ales de biz.aria de acoperire a aerroportului bv include si vp si ungurimea. Sibiu va pierde multi pasageri deoarece bv are pondere mare in traficul sb, dar vor castiga totusi si sibienii un aeroport adevarat mai aproape de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact