Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Salvamont: Au apărut vipere în Păltiniș

Salvamont: Au apărut vipere în Păltiniș

Serviciul Public Salvamont anunță că în zona stațiunii Păltiniș viperele au ieșit din hibernare. Şerpii veninoşi atacă doar atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. ”Daca aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar daca e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur”, anunță Salvamont.

Semne ale muşcăturii de viperă: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa, alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

Măsuri de prim-ajutor

În primul rând, nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit. Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii, izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, folosiţi , dacă aveţi, o seringăpentru aspirat venin, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă şi administraţii victimei o aspirină. Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante .

Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona mușcata, nu se pune gheață pe mușcătură şi nu mâncați și nu consumați alcool. Deplasaţi victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveţi un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, şi doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate.

Ultimul caz de om mușcat de viperă, în 2008

Un bărbat de 50 de ani din Dumbrăveni a fost ultimul sibian mușcat de viperă în munții din județ. Asta se întâmpla în 2008, bărbatul fiind transportat atunci la spital.  Bărbatul a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde i s-a administrat ser antiviperin. "

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Bunicutza si lupul

Acum 4 ani

Cate doze de ser antiviperin exista in Sibiu si in Paltinis ? Echipa salvamont are in trusa ser antiviperin ? Intreb pt ca Paltinisul apartine administrativ de Sibiu. Cate pusti cu tranchilizante si doze de tranchilizant exista in oras la autoritatile responsabile ? Cand a venit ursuletul l-au omorit. Cand a scapat tigrul l-au omorit. Bunicutza nu a mai iesit dupa ultimele evenimente sa ne spuna nimic de procedurile care se aplica in caz de interventie. Cine intervine? Daca au ce trebuie la ei ? Daca lucrurile in Sibiu sunt la fel ca inainte sa intre ursul in oras si tigrul sa scape de la zoo. Ne putem astepta ca pe bunicutza sa o manance lupul. Si se pare ca nu are cine o salva nici pe ea nici pe cetateni.
Raspunde

adi

Acum 4 ani

"Cate doze de ser antiviperin exista in Sibiu si in Paltinis ?" NICIUNA! "Echipa salvamont are in trusa ser antiviperin ?" NU. Salvamontiştii nu au voie să administreze medicamente. Serul antiviperin trebuie păstrat în condiţii speciale (la 3-4 grade, in frigider)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 4 ani

Aceste vipere au fost aduse în Păltiniș din Judetul Caraș-Severin de turiștii din zona respectiva care intenționat le-au adus.
Raspunde

Io

Acum 4 ani

De ce?
Raspunde

Bogo

Acum 4 ani

Nu ma mira!
Raspunde

Bogo

Acum 4 ani

Da, stim, suntem obisnuiti cu ele de la Poiana. Au par mare, blond, fusta de 3 dejte, toace de minim 20! + scor!
Raspunde

Che

Acum 4 ani

Astept exemplarul care sa scrie ca tot PSD e de vina pentru vipere...:)))
Raspunde

Erlkonig

Acum 4 ani

psd e vipere
Raspunde

Schiorul de serviciu

Acum 4 ani

Salvamont Sibiu nu are mai nimic din vina unui incompetent căruia nu-i pasă decât de florăria nevestei din ...Mediaș.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

vasile

Acum 4 ani

Sa inteleg ca esti Gelos "s chiorule", ce treaba ai tu cu nevasta altuia?!. Vezi de nevasta ta daca ai, daca nu , cauta.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus