X
miting PSD 1 mai (8)

Cum sărbătoreau sibienii Ziua Muncii

Cei care sunt născuți înainte de 1980 poate își mai amintesc de defilările grandioase și de serbările câmpenești organizate de ”oamenii muncii” în cinstea ”partidului iubit”.

În Sibiu era obligatoriu ca fiecare zi de 1 Mai să fie scoase din magazii carele alegorice ale intreprinderilor. Acestea defilau prin faţa tribunei oficiale amplasate în faţa hotelului Bulevard. Toată lumea aștepta însă finalul, pentru că atunci cu toții plecau spre campingul din Dumbrava, pentru o porţie de mici şi bere în mijlocul naturii. Munca era sărbătorită, ca și acum, printr-o zi liberă, însă exceptând momentele oficiale, oamenii se bucurau de natură la început de vară.

După 1990, ziua și-a pierdut din interes, devenind o simplă zi liberă. În anii 2000, PSD a reînviat tradiția micilor în Dumbrava Sibiului. 2-300 de sibieni, marea majoritate membri și simpatizanți PSD se strângeau dimineața pentru o defilare pe Nicolae Bălcescu, moment încheiat tot cu mici și bere în Pădurea Dumbrava. În 2007, anul intrării României în Uniunea Europeană, de 1 Mai social-democrații sibieni au protesat împotriva președintelui de atunci, Traian Băsescu. Baloane albe marcate cu roșu, cu numele partidului. Trei pancarde cu sloganuri muncitorești. În rest, lume cunoscută, hârșâită prin campanii. Fostul inspector școlar general, fostul subprefect, fostul deputat, fostul director de la tabere, fostul viceprimar.  Atunci au fost pregătite 200 de kilograme de mici. „Este sărbătoarea celor care muncesc. Băsescu nu s-a ocupat de cei care muncesc. Nu s-au ocupat de pensionari, nu s-a ocupat de profesori, nu s-a ocupat de muncitori”, exclama Ioan Cindrea, președintele de atunci al PSD Sibiu.

Județul cu 232 de șomeri

De câțiva ani, nici social-democrații nu mai sărbătoresc Ziua Internațională a Muncii în județul cu cel mai mic șomaj. Șomajul în județ era la sfârșitul lunii aprilie de sub 1,8%. Erau oficial 232 persoane fără un loc de muncă, șomeri indemnizați sau neindemnizați. Pentru aceștia, sunt disponibile 157 posturi vacante, oferite de 7 angajatori, după cum precizează Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Sibiu.

Istoria zilei

Ziua Internațională a Muncii îşi are originea în mişcările de protest ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la 8 ore, scrie realitatea.ro. În mai 1886, muncitorii din Chicago s-au unit într-o grevă care aduna 65.000 de oameni în Piaţa „Heymarket“. În urma represiunii poliţiei, au rezultat 11 morţi şi aproape 200 de răniţi. A Doua Internaţională Socialistă a decis să cinstească memoria celor împuşcaţi în Piaţa „Haymarket“ prin organizarea, de 1 mai 1890, a celui mai mare protest împotriva exploatării prin muncă. Aşa a devenit 1 mai ceea ce este astăzi. În secolul XX, pe măsură ce ideologia comunistă a câştigat teren, ziua de 1 mai a fost asociată cu victoria muncitorilor asupra exploatatorilor. Şi mişcarea nazistă a încercat să revendice sărbătoarea de 1 mai, Adolf Hitler promiţând, într-unul din discursurile sale, construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

În România, ziua de 1 mai s-a sărbătorit prima dată în anul 1890. A fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“. Totuşi, sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sufana

    Singura constanta peste vremuri a ramas bunastarea sibienilor adevarati. Am avut si atunci, avem si acum. Eram invidiati atunci, acum suntem chiar urati de cei care n-au.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ion

    nu sa dus nimeni de buna voie la difilare lumea trebuia cu forta sa participe, cei care nu mergeau erau penalisati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact