Am explorat aproape suficient food court-ul inaugurat recent la mall, însă am zis să mai dăm o tură să completăm experiența culinară cu noul restaurant deschis în mall.
Așa că în weekendul trecut, cum aveam poftă de ceva rapid și nesănătos, am trecut pe la Gyros King. Îmi place la acest mall că spațiul pentru mese e mare și luminos, iar când sunt puțini mâncăcioși să-ți dea coate e chiar destul de drăguț. Nu poate fi total depopulat, așa că mă obișnuiesc cu gândul că nu sunt singur, că în jur oamenii mănâncă astfel încât să lase salată și sos pe mese.
Dacă donnerul de la Dabo e fast-food-ul meu preferat, atunci pentru sosul tzatziki nu există egal. Îmi place foarte mult acest sos, am testat de mai multe ori mâncarea grecească și mi-a plăcut mult. M-am gândit că nu are cum să iasă prost.
Pentru cineva cu miopie e cam greu să citească tot meniul de pe ecranul de sus, mai ales conținutul produselor: textul e scris mărunt. Văzându-mă cum „lecturez” cu ochii încruntați doamna de la casă a fost drăguță și mi-a spus: „Dacă nu ați mai mâncat la noi, luați Gyros de porc și nu o să regretați”. Așa și am făcut, mai ales că din următoarea explicație am înțeles că toate produsele sunt cam la fel doar că diferă prin modul de prezentare (la farfurie sau în pită) și la preț (de la 14,90 lei pentru un Pyta Gyros Porc la 27,90 lei pentru un Souvlaki Bacon). În plus, nici nu voiam altceva.
Am mai spus și cu alte ocazii că atunci când îmi comand mâncare într-un loc neverificat și nerecomandat de alții sunt gata pentru surprize. În Sibiu - destinație europeană în gastronomie anul acesta - se întâmplă să mănânci teribil de prost și încă pe bani mulți. Dar la Gyros King n-a fost cazul.
Am primit pentru 14 lei și 90 de bani o fașă de pită umplută până la refuz cu carne, dar avea și sos suficient, câțiva cartofi, roșii și ceapă roșie, totul discret condimentat. Mi-a plăcut în primul rând pita, pentru că a fost foarte bine gătită și suficient de consistentă ca să nu cedeze la toată nebunia din interior. Cel mai tare am fost impresionat de cât de multă carne a conținut gyrosul meu. Chiar prea multă aș risca să zic. A avut un gust fain, deși am simțit-o pe alocuri crocantă, dar n-a fost deranjant. Faptul că am dat de puțini cartofi mi-a plăcut foarte mult. În general, nu sunt adeptul cartofilor pai într-un gyros, dar nu sunt în măsură să dau cu parul. După mine, în porția pe care am cumpărat-o aș mai fi adăugat câteva felii de roșii în plus, pentru că la acea consistență de carne era nevoie de un element proaspăt, pentru un echilibru de gust pe care și l-ar dori orice om normal, fără mari pretenții gastronomice.
Am auzit că lumea s-a plâns de sosul tzatziki, dar zău că n-am înțeles de ce. L-am simțit din plin, a avut un gust foarte fain și nu m-a pus nimeni să-l cumpăr separat - e adevărat, poate nu e chiar autentic, dar e bun. Nu pot să mănânc foarte mult și nici nu sunt adeptul amestecurilor dintre alimente, de aceea după acest gyros am avut senzația că pentru toată ziua mi-a ajuns.
În total, am achitat 36 de lei și 30 de bani pentru două porții de gyros și un Lipton rece de 6,50 lei care mi-a potolit setea cât timp am așteptat pregătirea fast-food-ului. Pentru conformitate, timpul de așteptare a celor două gyros nu a fost mai mare de 6 minute.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 10078
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 2 ore
Dragoș Ratiu
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt