La mai bine de un an și jumătate după ce Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, anunța în premieră că orașul nostru va găzdui Summitul care ”va decide soarta UE”, Sibiul pare pregătit de marele eveniment.
De la asfaltări și plombări de gropi la reorganizare a traficului, de la fațade de clădiri refăcute până la spălarea pavajului din Piața Mică cu apă și săpun, și de la sisteme de siguranță de nivel mondial până la sisteme noi de iluminat în zona centrală, Sibiul a trecut printr-o serie de transformări în ultimul an comparabile cu cele din 2007.
”Apelez la președintele Tusk (Donald Tusk președintele Consiliului European – n.r.), dar și la România, care va deține președinția UE în prima jumătate din 2019, pentru a organiza un summit special în România. Și aș vrea ca acest summit să fie organizat în magnificul oraș medieval Sibiu, pe care îl știu și sub numele de Hermannstadt. Va fi momentul potrivit pentru a lua decizii importante, decizii esențiale, de fapt, pentru a da o nouă formă Europei, una mai puternică și mai democratică. Speranța mea este că europenii se vor trezi într-o Uniune despre care știu că le respectă drepturile și unde toți respectă legea“, a rostit Juncker în discursul susținut în fața europarlamentarilor”, spunea Juncker în fața europarlamentarilor, în discursului despre starea UE din septembrie 2017.
Fotograful Turnul Sfatului vă arată în imaginile de mai jos cum se vede Sibiul, pregătit de Summitul UE.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: strazi , Piața Mică , Centrului Creștin , Donald Tusk , Consiliului European , Preşedintele Comisiei Europene , Pentru Sibiu , Fotograful Turnul Sfatului , Claude Junker , summit , Jacques Chirac , Pregătirii Cadrelor Jandarmi M
Vizualizari: 20159
Ultimele comentarii
Acum 25 minute
Ombladon
Acum 49 minute
Paganini
Acum 53 minute
Didulescu
Acum 56 minute
Mioara
Acum 1 oră
Andrei