Ai nevoie de 6,7 ani ca să-ți cumperi în Sibiu un apartament de 50 de mp cu un salariu mediu pe județ. Aceste cifre plasează Sibiul printre cele mai scumpe municipii reședință de județ din țară. Vestea bună este că salariul mediu pe județ este de asemenea unul din cele mai ridicat din țară, iar apartamentele rămân accesibile.
În comparație, Clujul este cel mai inaccesibil oraș din punct de vedere al achiziției unui apartament. Dacă în medie, în Sibiu ai nevoie de 6,7 ani să-ți cumperi un apartament, în Cluj, deși salariul mediu este mai mare decât în Sibiu, ai nevoie de 9,3 ani pentru cumpărarea unui apartament. Explicația este dată de prețul apartamentelor, extrem de ridicat aici. În Cluj, prețul mediu al unui apartament de 50 de mp este de 74.650 de euro. Rata lunară la Prima Casă este în medie aici de 334 de euro. În Sibiu, media ratei la Prima Casă este de 259 de euro.
După Cluj, cele mai scumpe apartamente se găsesc în București, Timișoara, Constanța, Craiova, Brașov, Târgu Mureș, Iași și Sibiu. Cele mai ieftine apartamente sunt în Giurgiu, unde un apartament de 50 de mp costă 23.750 de euro. Apartamente ieftine se mai găsesc în Reșița, Alexandria, Târgoviște, Slobozia, Drobeta Turnu Severin, Zalău și Călărași. Ca să-ți cumperi un apartament numai cu salariul mediu, în Călărași, de exemplu, ai nevoie doar de patru ani. Salariul mediu net pe județ este aici de 494 euro.
Datele sunt prezentate de site-ul profit.ro, iar concluzia lor este că primăvara acestui an a venit ca o continuare a diluării gradului de accesibilitate al locuințelor începută în 2018, pe fondul creșterii prețurilor și al salariilor erodate de inflație. ”Efectul de deteriorare va continua pe măsură ce dobânzile la creditele ipotecare continuă să se majoreze. Cererea crescută a pus presiune pe prețul locuințelor în 2018, însă într-o măsură mult diminuată față de anul anterior. Creșterea medie anuală a acestora a fost de 2,7%, în timp ce pentru București majorarea medie anuală a prețului s-a situat la 3,4%, conform datelor Băncii Naționale a României (BNR), analizate de Profit.ro. Bancherii prognozează o încetinire a ritmului de creștere a prețurilor, în contextul stabilizării pieței imobiliare”, se arată în articol.
Prețuri mai mari în imobiliare
Raportat la aceeași perioadă din 2017, prețurile locuințelor din România s-au majorat cu 5,3% în ultimul trimestru al anului trecut, peste avansul de 4,3% la nivelul Uniunii Europene, conform Eurostat. Statisticile realizate de site-ul de anunțuri imobiliare.ro, bazate pe prețul cerut de proprietari, indică de asemenea o diminuare a ritmului de creștere a prețului. Astfel, la finalul primului trimestru din 2019, prețul mediu cerut de proprietarii de apartamente vechi a depășit pragul de 1.000 de euro/metru pătrat în șase orașe mari din țară, comparativ cu șapte orașe care erau peste această bornă în vara anului trecut. De asemenea, martie 2019 a fost a treia lună consecutivă în care România a avut cel mai puternic salt al prețurilor de consum după ce, în septembrie anul trecut, a cedat, pentru prima dată în 9 luni, primul loc în clasamentul scumpirilor, potrivit Eurostat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: preturi , Uniunii Europene , Târgu Mureș , Prima Casă , În Sibiu , Agențiilor Imobiliare , Broker Cluj , Șuie Paparude , Băncii Naţionale , Pentru Sibiu , Drobeta Turnu Severin , După Cluj , Oglan Imobiliare , Teatrul Maghiar din Cluj
Vizualizari: 4289
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
MB
Acum 11 ore
Claudiu
Acum 11 ore
Liberal autentic
Acum 11 ore
Neli Oproiu
Acum 11 ore
Bobo