X
Foto

Ovidiu Gheorghe Tocaciu, noul preşedinte ALDE Sibiu

Biroul politic naţional al ALDE l-a numit ieri în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Sibiu pe Ovidiu Gheorghe Tocaciu, care până în prezent a deţinut funcţia de secretar coordoatorl al organizaţiei ALDE Sibiu. Decizia de numire vine în urma retragerii din funcţie a fostului preşedinte Gabriel Florea, din motive de sănătate. „Este o onoare pentru mine să conduc organizaţia ALDE Sibiu, iar noua funcţie este o provocare, dar şi o mare responsabilitate. Vreau să-i mulţumesc lui Gabriel Florea alături de care am început să dezvoltăm organizaţia la Sibiu şi pot să mă declar mulţumit de faptul că am reuşit să mobilizăm şi să implicăm cât mai mulţi oameni, din toate categoriile de vârstă. Mă bucur că avem organizaţie de tineret, de femei, dar şi de faptul că suntem foarte bine reprezentaţi pe raza judeţului, având peste 1000 de membri activi. Alegerile euro-parlamentare vor reprezenta pentru noi un test. Suntem oameni implicaţi, asumaţi şi ne dorim pentru alegerile locale un procent de 15-20%. Suntem conştienţi că este o misiune dificilă, dar nu imposibilă. În acest sens, vreau să anunţ că uşile ALDE sunt deschise, aşteptăm propuneri, idei din partea sibienilor”, a declarat Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu.

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) este un partid politic reprezentat în Parlamentul României și la nivelul structurilor județene. Partidul își revendică o orientare politică de centru-dreapta, cu doctrină liberală, centrată pe apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și promovarea unei filosofii liberale în economie. Președintele partidului este Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului.

 

Biroul de presă ALDE Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mara

    Ca si Psd-ul , ALDE a fost ” arestat” de infractori! Pacat ca oamenii de buna credinta din aceste doua formatiuni nu iau atitudine!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact