Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

VIDEO Klaus Iohannis, mesaj la ULBS: „Mâine Europa se va desena de aici, de la Sibiu”

VIDEO Klaus Iohannis, mesaj la ULBS: „Mâine Europa se va desena de aici, de la Sibiu”

„Viitorul Europei. Perspectivele evoluțiilor contemporane” este tema unei conferințe internaționale care a început miercuri seara la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar primul discurs l-a ținut șeful statului, Klaus Iohannis. Acesta a vorbit despre starea în care se află Uniunea Europeană în prezent și locul României în Europa, concluzionând importanța evenimentului de mâine, 9 mai, de la Sibiu - Summitul informal al liderilor UE.

Conferința internațională este organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, în perioada 8-10 mai 2019, în contextul desfăşurării Summit-ului Consiliului European. Obiectivul evenimentului este acela de a permite dezbaterea internaţională, la nivelul oficialilor, lumii academice şi grupurilor de reflecţie în legătură cu evoluţiile curente şi procesele de referinţă ale evoluţiilor contemporane cu impact asupra continentului european. La eveniment mai sunt așteptați să vorbească prim-miniștri, foști lideri euorpeni, analiști și experți internaționali.

Prezentăm mai jos principalele declarații pe care le-a făcut președintele României în deschiderea conferinței de la ULBS:

„Mă bucur că această dezbatere are loc la noi și sunt extrem de bucuros că țara noastră a devenit și devine în aceste zile centrul procesului de reflecție privind viitorul Uniunii Europene.

La aproape 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, găzduirea Summitului la SIbiu, un eveniment de prim-rang, este o onoare și în același timp, clar, o responsaibilitate pentru noi. Ca stat membru încrezător în destinul proiectului european, România are capacitatea de a contribui la consolidarea sa și va continua să acționeze în acest sens împreună sigur, cu toate celelelate state europene și împreună cu instituțiile europene.

Salut faptul că evenimentul de astăzi abordează teme centrale ale agendei europei cu un accent special asupra temelor aflate pe agenda liderilor contribuind la comunciarea relevanței acestor chestiuni în rândul cetățenilor europeni, mai cu seamă în rândul cetățenilor români.

Comunicarea mai bună a acțiunii europene este și va continua să fie un ingredient esențial dacă dorim ca proiectul european să continue cu succes, iar beneficiile sale să fie percepute de principalii săi destinatari - cetățenii europeni. Numai astfle vom putea să participăm cu toții la o Europă mai unită, mai puternică și mai democratică.

Acest efort permanent de comunciare și conștșientizare este cu atât mai important în acest an, cu cât vom intra într-o legislatură europeană, într-un nou mandat instituțional și va trebui să concentrăm agenda noastră în jurul viziunii strategice 2019-2024, orientată spre cetățean. Doar împreună, prin rezultate concrete și acțiune consensuală putem transmite un mesaj hotărât, proeuropean, de respingere a forțeloreurosceptice sau acele extremiste, care pun sub semnul întrebării realizările de decenii ale proiecutlui european.

Uniunea a parcurs lungi crize politice. De câțiva ani părem a fi într-o criză continuă. Cu toate acestea, în UE crizele și succesiunea lor nu reprezintă un fenomen nou. Iar rezolvarea lor, prin acțiune comună face parte din construcția europeană.

Incertitudinea este cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie starea de fapt legată de procesul Brexit, dar și un anumit sentiment de distanțare a cetățenilor europeni față de complexitatea politicilor de la Bruxelles, în sens mai general.

Ne aflăm înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Vedem în diferite sondaje că cetățenii își doresc de la UE un sentiment de siguranță și să aducă soluții pentru problemele lor reale. Noi, actualii gestionari și adevărați modelatori ai viitorului UE, avem responsabilitatea ca ideea unei Uniuni tot mai puternice să fie îmbrățișată și asumată de cetățenii europeni de astăzi. Suntem chemați să schițăm un plan consolidat de viitor, care se bucură de susținerea cetățenilor.

Momentul Sibiu va trebui să confirme în mod negreșit faptul că agenda actorilor politici este una și aceași cu agenda cetățenilor europeni. Harta probemelor și provocărilor actuale este foarte complexă. În plan intenr și extern - consolidarea problemelor economice, asigurarea locurilor de muncă, noile fenomene de destabilizare printre care dezinformarea și camapaniile fake news riscă să adâncească starea de nesiguranță. În acest context, avem nevoie de un făgaș al politicilor europene care să asigure mai multă convergență și să ne ducă spre un viitor mai bun și mai prosper, fără fragmentări la nivel european.

Sentimentul de incertitudine poate fi depășit numai dacă UE acționează unit, iar leadrship-ul european transmite un mesaj clar că acționează cu angajament pentru continuarea procesului de itnegrare europeană.

În fața provocărilor actuale globale nu există o altă cale.

Avem un set de instrumente politice a nivelul Consiliului European: de la declarația și foaia de parcurs de la Bratislava până la cea de la Roma care accentuează unitatea. Suntem cu toții, liderii europeni, de acord cu acest obiectiv. Leadership-ul european, înainte și după alegerile europene, trebuie să depășească dilemele trecutului și să ofere tuturor europenilor o perspectivă curajoasă, pozitivă asupra viitorului.

Atenția și agenda noastră politică de după Sibiu trebuie canalizate spre cristalizarea și punerea în aplicare a obiectivele noastre comune pe fondul unui discurs pozitiv a unei comunicări corecte a beneficiilor UE și a integrării europene.

Momentul Sibiu trebuie să reprezinte confirmarea acțiunii noastre comune și unitare. Forța uniunii constă tocmai în acțiunea sa comună, consesuală (...)

Ziua de 9 mai - Ziua Europei - România va fi, cum am arătat, centrul procesului de reflecție asupra vitorului UE, un moment simbolic important în istoria construcției europene în care să ne amintim de beneficiile procesului de integrare europeană și să pregătim prioritățile naostre strategice viitoare.

Mâine Europa va fi în România, mâine Europa se va desena de aici, din România de la Sibiu”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Unu

Acum 4 ani

Excelent! Daca mai scapam si de ciuma rosie, de sobolanii incompetenti, mai avem o sansa in tara asta!
Raspunde

BauBau

Acum 4 ani

Sa aducem cariocile?
Raspunde

sibianul realist

Acum 4 ani

Poate ca se va desena de aici, dar nu in favoarea noastra!
Raspunde

Ciuciu

Acum 4 ani

daca vorbesti de psdisti, ai dreptate
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus