X
hurezeanu interviu lansare carte (6) (Copy)

Emil Hurezeanu anunță intrarea României în Schengen luna viitoare

Intrarea României în spaţiul Schengen, cu aeroporturile, ar putea fi anunţată după summitul din iunie de la Bruxelles, a declarat, joi seară, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, la Digi24. „Facem parte din cea mai bună constelaţie statală pe care am avut-o vreodată. Am fost egalii Franţei şi suntem egalii Franţei, Germaniei”, a subliniat el.

“Probabil şi UE are erorile ei, probabil şi-a autonomizat în aceşti mulţi de funcţionare nişte nuclee de putere care par mai depărtate de statele membre şi de cetăţeni, dar suma, la capăt, când tragem linia, ne obligă pe noi, românii, să constatăm că în ultimii 10-12 ani facem parte din cea mai bună constelaţie statală, regională, federativă, de alianţă pe care am avut-o vreodată. Am fost egalii Franţei şi suntem egalii Franţei, ai Germaniei. Probabil la summitul din iunie se va anunţa şi o primă intrare în Schengen, cu aeroporturile. Se mai opune domnul Rutte?! Nicăieri nu e pace, nu domneşte armonia şi nu e bătaie de flori la şosea”, a declarta Hurezeanu.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat joi, la summitul UE de la Sibiu, că România va fi pregătită de admiterea în spaţiul Schengen când se va conforma regulilor statului de drept şi democraţiei, el considerând că în prezent ţara noastră nu merge în direcţia corectă.

Întrebat când va fi România considerată pregătită pentru a fi admisă în spaţiul Schengen, Rutte a declarat: „Când vă veţi conforma tuturor regulilor statului de drept, democraţiei. Nu mergeţi în direcţia corectă în acest moment”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că a pus “de nenumărate ori” în discuţie chestiunea integrării în Spaţiul Schengen şi va discuta şi în cursul zilei cu liderii europeni acest subiect. El a atras însă atenţia că sunt politicieni care au atacat justiţia şi chiar şi instituţiile europene, astfel că au apărut acele discuţii despre statul de drept din România. “(…) pot să vă promit că peste puţin timp, probabil nu astăzi, dar peste puţin timp vom fi şi în Schengen şi vom scăpa şi de MCV”, a spus Iohannis.

“Vedeţi, am muncit enorm de mult şi această chestiune – Schengen – am pus-o în discuţie de nenumărate ori şi fiţi siguri că şi astăzi voi discuta cu liderii europeni despre Schengen. Însă, vedeţi că lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ne imaginăm, avem politicieni care, din păcate, au arătat Europei că nu avem numai o faţă frumoasă, avem şi politicieni care atacă justiţia, din păcate, avem politicieni care, din păcate, atacă chiar şi instituţiile europene şi în aceste condiţii, din păcate, în loc să mergem mai departe, să fim acceptaţi cu totul, şi inclusiv în Spaţiul Schengen, au apărut acele discuţii despre statul de drept din România, discuţii care, evident, au fost antamate de politicienii noştri care vor altceva decât binele României. Românii îşi doresc să fie europeni şi vă promit că vom rămâne şi pot să vă promit că peste puţin timp, probabil nu astăzi, dar peste puţin timp vom fi şi în Schengen şi vom scăpa şi de MCV”, a spus Iohannis.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    ai uitat de poezii ceausite cind erai la ECHINOX-CLUJ,mare studinte pcr
    ca de la facultateea din sibiu -an 1- teo trimis la cluj cu pile la pcr acolo tatal tau comunist
    REMEMBER

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cunoscator

      Dar cand era angajat la libraria Eminescu din Sibiu si statea acasa cate o saptamana ca sa “creeze” …poezie, iar salariul ii mergea?!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        cunoscator

        Te oftici? m-am referit doar la dl. Hurezeanu cat a fost de persecutat de comunisti! daca vrei iti mai spun si de chefurile pe caare le facea in garajul familiei… chiar pana la Burebista n-a ajuns ca nu-i chiar asa o persoana importanta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact