X
cartierul arhitectilor

Clujenii studiază cum ar putea fi lărgit drumul județean din Cartierul Arhitecților către Sibiu

Autoritățile județene anunță semnarea contractului pentru întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pe drumul județean 106C, de la podul peste Seviș până la intrarea în Sibiu.

128.000 de lei este valoarea contractului semnat între Consiliul Județean Sibiu și firma de proiectare DP Cons SRL din Cluj, contract al cărui obiect este întocmirea studiului DALI pe un tronson de aproximativ trei km al DJ 106C (de la podul peste Seviș până la intrarea în municipiul Sibiu, în zona Cartierului Arhitecților – Cireșica).
“Până la începutul lunii septembrie, Consiliul Județean Sibiu va ști cu exactitate soluția care se poate materializa pentru ca traficul rutier din zona Cartierului Arhitecților să fie mult decongestionat“, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului de către autoritățile județene. În prima lună de contract, firma clujeană va trebui să întocmească mai întâi un studiu de trafic. Traficul din zonă este extrem de aglomerat la orele de vârf din cauza faptului că cele câteva mii de locuitori ai Cartierului Arhitecților au, deocamdată, o singură cale de acces înspre Sibiu, și anume DJ 106C.

Proiectul CJ vine în contextul în care Primăria municipiului Sibiu a anunțat că intenționează lărgirea Căii Cisnădiei la patru benzi, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Gheorghe Dima și ieșirea din oraș către Cisnădie. „Demersul Consiliului Județean Sibiu privind modernizarea drumui județean Sibiu-Cisnădie pe tronsonul menționat vine astfel în completarea proiectului de lărgire a străzii Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, inițiat de Primăria Sibiu. Din acest motiv, proiectanții celor două documentații tehnice – cel realizat de Primăria Sibiu și cel realizat de Consiliul Județean Sibiu – au fost puși în contact de către noi, pentru armonizarea soluțiilor tehnice”, arată Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, în comunicatul amintit.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    K.Samuel

    Clujenii au nenorocit orasul prin PUG-ul lor. Peste PUG-ul dezastros, s-a incalecat si incompetenta primariei și ui asa obtii o autorizatie de construire in 6-12 luni…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      !!!!!

      Ti-ai uitat cum era Calea Dumbravii cu 2 sensuri?? Ti-ai uitat cum se bloca traficul de fiecare data cand o masina facea stanga , si care erau destul de multe. Treci pe strada semaforului in jurul orei 16-17 si poate iti reamintesti.
      Singura solutie cred ca este un drum care sa lege calea cisnadiei de turnisor

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    RRD

    Studiul de trafic pentru perioada de dimineata va fi mereu eronat deoarece o parte buna din locuitori merg pe camp sau prin Cisnadie.

    Tinand cont cate blocuri sunt in constructie (si cate altele in plan) si cele spuse mai sus, cifrele studiului de trafic ar trebui dublate daca nu chiar triplate.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    B59

    Nu stiam de ce l-a apucat asa brusc harnicia, hotararea si dragostea de natura pe nea Huja, legate de pista de biciclete din Cisnadie pana-n Arhitecti. Acum e destul de clar. Ca sa-i incurce p-astialalti.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    Sa ne așteptăm la tot mai multe promisiuni anul asta……. Normal doar este an electoral, asa ca mergeți la vot dragi romani și nu le mai dați șansa acestor imbecili sa ne minta încă 4 ani

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    maria

    4 benzi care apoi se vor bloca la giratoriu.. Deci in loc de 2 benzi blocate, vom avea 4!!!! in loc sa faca un drum alternativ, oriunde, dar sa fie alternativ pentru ca traficul sa se poata imparti!!! Extinderea drumului existent nu este o solutie!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România

    Pot să lărgească ce vor ei, chiar și de la propriile mame, atâta timp cât în interiorul orașului nu sunt rute suficient de mari să prea influxul de automobile degeaba!
    Volumul mare de automobile nu se blochează deoarece pe calea Cisnădiei nu pot trece destule ci pentru că accesul la zona industrială sau zonele de interes (scoli, gradinite, etc.) nu sunt suficiente suficient pentru volumul de mașini.
    Dacă nu se construiesc căi de acces direct suplimentare prin Turnisor, Valea Aurie, Șelimbăr etc. nu se va rezolva nimic numai să se mute aglomerația dintr-un loc în altul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact