Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
12°C

Construcții SA va realiza terminalul aeroportului Brașov. Prețul a făcut diferența

Construcții SA va realiza terminalul aeroportului Brașov. Prețul a făcut diferența

Conducerea Consiliului Județean Brașov a anunțat marți că firma sibiană Construcții SA va realiza terminalul aeroportului Brașov-Ghimbav.

SC Construcţii SA Sibiu a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru construcţia terminalului de la aeroportul Braşov-Ghimbav, contractul cu aceasta, în valoare de 145,2 milioane de lei, conform ofertei, putând fi semnat peste 10 zile, la expirarea termenului de contestaţii, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Acesta a precizat că toţi ofertanţii au obţinut punctaj maxim după etapa de evaluare a ofertelor tehnice, astfel că "diferenţa a făcut-o preţul", valoarea estimată a proiectului fiind de 184,6 milioane de lei.

Potrivit lui Veştea, câştigătorul are la dispoziţie 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic şi apoi 9 luni pentru construcţie, din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

"Cred că suntem într-o etapă foarte avansată şi, în felul acesta, toţi scepticii şi toţi cei care considerau că acest obiectiv are doar caracter electoral, a fost depăşit momentul, vorbim de lucruri concrete", a subliniat Veştea, într-o conferinţă de presă, citat de economica.net.

Conform acestuia, SC Construcţii Sibiu a câştigat, de asemenea, anul trecut, procedura pentru atribuirea contractului privind realizarea celor 9 obiecte din perimetrul aeroportului, iar "faptul că ei vor pregăti clădirea energetică, gospodărie apă şi toate celelalte obiecte, inclusiv branşamentele pe care le vor aduce în terminal" ar trebui să favorizeze implementarea fără întârzieri a proiectului terminalului.

"O parte din bani sunt, îi avem, o parte îi aşteptăm. Dacă tot există atât de mult sprijin şi avem doi ani electorali, contez pe faptul că, existând atâta dorinţă din partea multora de a se realiza acest obiectiv şi atâta interes, banii nu vor reprezenta o problemă. Cred că procedurile sunt problemă", a afirmat preşedintele CJ Braşov, el explicând că inclusiv proiectul tehnic necesită o serie de avizări anterioare începerii lucrărilor de construcţii.

Totodată, el a menţionat că, în perioada următoare, trebuie finalizat şi depus caietul de sarcini pentru balizaj, pentru sistematizarea în banda pistei şi, de asemenea, pentru drumul pistei şi că zilele acestea urmează să fie primit, atât la CJ Braşov, cât şi la Romatsa şi la Ministerul Transporturilor raportul cost-beneficii de la Eurocontrol, ulterior urmând să fie pregătit caietul de sarcini referitor la soluţia ce va fi agreată privind echipamentele de radio-navigaţie.

De asemenea, Veştea a amintit că mai sunt necesare o serie de studii - cel de viaţă sălbatică, care ar urma să fie finalizat anul viitor, reactualizarea celui de obstacolare şi un studiu de zgomot, care urmează să se stabilească dacă se va efectua în tot oraşul Ghimbav, de către Primărie, sau numai în perimetrul Aeroportului, de către CJ Braşov.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

Tudor

Acum 4 ani

Daca il fac cum au facut stadionul va fi super :))
Raspunde

Zebra

Acum 4 ani

E clar. Se pare că vom mai discuta despre realizarea Aeroportului Brașov și la următorul ciclu de alegeri europarlamentare.
Raspunde

Silviu

Acum 4 ani

Ha ha, asta-i sabotaj! Nu mai avem nici o grija de concurenta. Aeroportul Brasov nu o sa fie gata in veci!
Raspunde

filip

Acum 4 ani

Daca nu ma insel, aceasta "serioasa" firma a castigat si licitatia pentru finalizarea unui lot din autostrada Transilvania. S-au intins cam mult iar socoteala ca vor lucra cu subcontratori s-ar putea sa fie gresita avand in vedere lipsa cronica de muncitori in constructii. De urmarit.
Raspunde

K.Samuel

Acum 4 ani

La ce finisaje au facut la stadion, o sa arate aeroportul ala ca in Mexic
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus