X
exercitiu politie (112)

Femeie fără permis, la volan. A intrat într-un tir, după ce a ieșit din parcare fără să se asigure

O femeie de 41 de ani din Ocna Sibiului a ieșit dintr-o parcare din Slimnic fără să acorde prioritate și a intrat într-un TIR. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 14:00 pe raza localității Slimnic, pe strada Principală. La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie în vârstă de 41 de ani, domiciliată în orașul Ocna Sibiului, a pătruns dintr-o parcare pe strada Principală fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un ansamblu tir condus regulamentar dinspre Mediaș de către un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, relatează IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că femeia nu deține dreptul de a conduce, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact