Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Hoață prinsă cu 67.000 de lei. A intrat în casa victimei dimineața la prima oră

Hoață prinsă cu 67.000 de lei. A intrat în casa victimei dimineața la prima oră

O femeie de 59 de ani a fost reținută de polițiști, după ce s-a descoperit că a furat nu mai puțin de 67.000 de lei din casa unor localnici din Șeica Mare.

În fapt, în dimineața zilei de 15 mai, în jurul orei 08:40, un bărbat a sesizat polițiștii Postului de Poliție Șeica Mare cu privire la faptul că, în urmă cu câteva minute, o persoană necunoscută, de sex feminin,  a pătruns în locuința sa, de unde a sustras 67.000 de lei. Totul s-ar fi întâmplat în timp ce acesta era plecat de la domiciliu, iar soția sa se afla în grădina casei, aceasta din urmă reușind să observe femeia în momentul în care ieșea din curte, relatează reprezentanții IPJ Sibiu.

În baza semnalmentelor oferite de către soție, polițiștii au efectuat de îndată verificări în teren, iar în scurt timp, în jurul orei 09:30, pe calea ferată din localitate, au depistat o persoană ale cărei semnalmente corespundeau  informațiilor primite.

Aceasta  a fost identificată, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 59 de ani, din județul Mureș. Femeia a recunoscut că a pătruns în casa celor doi soți sub pretextul că vinde sau cumpără articole de îmbrăcăminte. Asupra ei, într-o geantă, polițiștii au găsit întreaga sumă de bani reclamată ca sustrasă, arată sursa citată.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Prejudiciul recuperat a fost predat victimei.

Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Șeica Mare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2220

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Muc the little

Acum 4 ani

Ceee? Cineva avea in casa 67000 Ron CASH !!!! Iar altcineva ( necunoscut ) intra la plezneala exact in casa aia si şuteşte mălaiu' ???? Hai bai fratilor, lasti-o-n măsa , nici un copil de 5 ani nu pune boticul la asa bar bă. Mie daca-mi intra-n casa cineva cu ganduri necurate nu stiu daca ia 200 Ron cash , iar TV-ul, frigideru si laptopul nu stiu daca la un loc fac 1000 Ron. ... Cine tine 67000 de bani cash in casa merita sa fie calcat de hoti si batut zdravan si dat pe mâna fiscului sa justifice bascula de bani lichizi. ... No offence dar cum naiba sa tii como ara lui Ali Baba in servanta si sa iesi in gradina la plivit petunii ????
Raspunde

Anonymus

Acum 4 ani

pai asa se intampla daca la tara toate portiile sunt deschise si mai mult daca tin banii la saltea si nu in banca...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus