Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

ACTUALIZARE Un polițist din Axente Sever a fost momit cu 700 de lei. “Prețuiesc onoarea mai mult decât orice sumă de bani!“

ACTUALIZARE Un polițist din Axente Sever a fost momit cu 700 de lei. “Prețuiesc onoarea mai mult decât orice sumă de bani!“

Pentru a scăpa de un dosar penal pe care un polițist din Axente Sever l-a pus în mișcare, un șofer a scos din buzunar 700 de lei. În loc să scape de dosar, s-a ales cu unul nou și a petrecut și noaptea în arest.

Actualizare 10:50 Polițiștii sibieni oferă detalii suplimentare referitoare la cazul polițistului din Axente Sever, care a refuzat mita de 700 de lei oferit de un bărbat din județul Bistrița-Năsăud. “În fapt, la data de 11 mai a.c., în jurul orei 01,00, bărbatul a condus un autoturism pe DJ 141A, iar la intrarea în localitatea Șeica Mare a pierdut controlul direcției și s-a oprit în șanțul din dreapta drumului, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale. În urma testării alcoolscopice a șoferului, polițiștii au determinat și cauza principală a producerii evenimentului, conducerea sub influența alcoolului, bărbatul având o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat“, descriu reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Potrivit lor, șoferul băut ar fi încercat să îi dea cei 700 de lei chiar în noaptea în care a fost surprins băut la volan. Polițistul a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, iar în ccursl zilei de luni, 14 mai, “au organizat și realizat, prinderea în flagrant a bărbatului, în timp ce oferea banii, cu titlu de mită“.

Polițistul din Axente Sever a și motivat reacția sa. “Pentru că mă respect, pentru că respect uniforma pe care o port, pentru că prețuiesc onoarea mai mult decât orice sumă de bani!”, este declarația agentului de poliție Colin Pavel, dată publicității de Poliția Sibiu

Știre inițială. Un polițist din cadrul Poliției rurale Axente Sever a oprit în trafic un autoturism al cărui șofer, după cum s-a dovedit ulterior, a băut alcool înainte de a se urca la volan. În urma recoltării probelor de sânge, s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de alcool de peste 2 mg/l. Prin urmare, polițistul din Axente Sever a deschis un dosar penal pe numele șoferului în vârstă de 30 de ani, de loc din oraşul Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa Năsăud. Șoferul, însă, a încercat mai apoi “să cadă la pace“, iar acest lucru s-a produs în cursul zilei de luni. “i-a remis agentului constatator al infracţiunii rutiere suma de 700 lei cu titlu de mită, pentru ca poliţistul, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să îl ajute în scopul înlăturării răspunderii penale ce urma a-i fi antrenată în dosarul penal întocmit cu privire la comiterea unei infracţiuni rutiere şi urgentării soluţionării dosarului, sumă ce a fost ulterior predată organelor de urmărire penală de către poliţistul denunţător“, informează procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Polițistul a fost cel care a sesizat procurorii sibieni, care în cursul zilei de marți, 14 mai, l-au reținut pe bărbatul care a dat mita de 700 de lei pentru 24 de ore. În cursul zilei de miercuri, pe numele lui a fost deschis noul dosar penal pentru infracțiunea de dare de mită, “urmând a se dispune o măsură preventivă în cauză“.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

rosu

Acum 4 ani

Daca 700 nu mai ajung, cat se da, in mod normal? 1000?
Raspunde

dd

Acum 4 ani

Respect pentru acest politist!
Raspunde

Politist

Acum 4 ani

Dacă-i da banii înainte să sufle, îi lua! După ce a suflat nu mai avea cum să-l ajute!
Raspunde

adi

Acum 4 ani

Si tu de unde stii asta??
Raspunde

Iooo

Acum 4 ani

Daca tu ai o moralitate indoielnica, nu inseamna ca toti o au la fel. Probabil tu esti unul dintre aceia care prefera sa ofere decat sa respecte legea si care nu isi asuma consecinta faptelor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus