Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Dragnea și Daea vin sâmbătă în Sibiu

Dragnea și Daea vin sâmbătă în Sibiu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul Agriculturii, Petre Daea, vor ajunge mâine în județul Sibiu, susțin surse apropiate PSD. Cei doi vor merge la Sadu, iar apoi la Poiana Sibiului. Oficial, organizația județeană a partidului de guvernământ nu știe nimic de vizita liderului PSD în Sibiu. ”Noi nu am primit nicio înștiințare în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD Sibiu, Margareta Lupu.

Ministrul Petre Daea era așteptat însă în Sadu încă de miercuri, dar vizita s-a amânat deja de două ori. ”Noi știam ceva că ministrul Agriculturii vine săptămâna asta, dar am fost informați că s-a amânat. Sâmbătă, noi ne pregătim de Noaptea Muzeelor. Vom pregăti un tur pentru vizitatori la Muzeul Hidroenergiei și mai avem o casă foarte veche pe care am reabilitat-o și pe care vrem să o transformăm într-un muzeu viu, tradițional”, a declarat primarul din Sadu, Valentin Ivan.

Surse din cadrul PSD spun că Petre Daea ar fi trebui să ajungă în Sibiu miercuri, însă vizita s-a amânat pentru joi. Acum, de la București au fost anunțați că ministrul va ajunge sâmbătă și ar dori să ajungă la Sadu, pentru a vedea daracul de pieptănat lâna de oaie, la care a contribuit pentru punerea în funcțiune. Ministrul a fost în Sadu de mai multe ori pe parcursul anului trecut. Atunci, pe lângă vizita la familia care pune în funcțiune daracul, ministrul a mai mers la o firmă care produce telemea de oaie.

Liviu Dragnea va ajunge el în Sadu, alături de ministru, pentru a bifa Sibiul în turneul său electoral prin țară. Sursele citate spun că el ar prefera o localitate mică pentru a evita apariția persoanelor care contestă activitatea politică a acestuia. După vizita în Sadu, cei doi vor merge în Poaiana Sibiului, unde sunt așteptați de o familie de aici pentru a lua masa.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sufana

Acum 4 ani

In sfarsit, dle Dragnea, veniti si in cea mai bogata zona a tarii! De abia asteptam sa va strangem mana si sa va multumim pentru traiul luxos pe care ni-l permitem!
Raspunde

Unu

Acum 4 ani

Sa-i mulțumești si pentru miile de hoti, tâlhari și violatori din pușcării, carora le-a dat drumu. Sa-i mulțumești si pentru inflație, pentru prețul la carburanți și pentru cât a ajuns euro! Sa-i mulțumești si pentru starea in care se afla invatamantul si sistemul de sănătate și nu în ultimul rând pentru autostrăzi!
Raspunde

Sa dea domnu

Acum 4 ani

sa ii prinda intr-o batuta de crajma asa cum stim ca se poate face la poiana.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 4 ani

fotzosi,violenti hastagi neonazisti! eu oricum nu merg! da nici la vot
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

ptr instigator

Acum 4 ani

Sa te prindă pe tine ma, ca meriți, dacă tot instigi la violente ! Nu ai vrea sa ne bage și în lagăre, ca pe evrei ?
Raspunde

Fraierul Dragnea

Acum 4 ani

Vai de el va fi...
Raspunde

Shobo

Acum 4 ani

Ce fain! Ca sobolanu pe ascuns.
Raspunde

Sergiu

Acum 4 ani

Acum sădenii si poienarii sa demonstreze că sunt sădeni si poienari.
Raspunde

Ar trebui alungati

Acum 4 ani

...Dragnea si Daea...s-a intalnit hotul cu prostu'"...
Raspunde

Un poinar

Acum 4 ani

Să le fie rușine celor din Poiana care-l primesc pe ticălosul ăsta-n casă! Sunt convins că vedeți ce se intâmplă în țară asta dar va vedeți numai interesele! Că ăsta de doi ani și jumătate nu face altceva decât să scape de pușcărie si pentru asta calcă pe cadavre! Sper că sunteti fericiți când faceti până la Constanța 6-7 ore sau mai mult pentru că ăștia nu sunt in stare de 30 de ani sa lege o autostradă dintr-un capăt în altul al țării . Și grijă la buzunare!
Raspunde

Johann Kasapul

Acum 4 ani

Dragnea ar trebui să meargă direct la închisoare pentru 3 ani și 6 luni! Sibieni, fiți pregătiți să-l întâmpinăm așa cum se cuvine unui infractor de drept comun!
Raspunde

Sibiul nostru

Acum 4 ani

Dacă doar Dragnea ar fi hoț, ceilalți PSD-iști ar fi scăpat demult de el...
Raspunde

Sufana

Acum 4 ani

Sint curios cine este celălalt Sufana care-i mulțumește lui Dragnea pentru traiul luxos . Cred ca este unul care trăiește din subvenții luate abuziv pe terenurile altora fără nici un drept și din bani nemunciți și-a luat o mașina scumpă cu care se fălește . Un om cinstit care muncește pentru ce are nu-i poate mulțumi unui infractor ca Dragnea .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus