Președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul Agriculturii, Petre Daea, vor ajunge mâine în județul Sibiu, susțin surse apropiate PSD. Cei doi vor merge la Sadu, iar apoi la Poiana Sibiului. Oficial, organizația județeană a partidului de guvernământ nu știe nimic de vizita liderului PSD în Sibiu. ”Noi nu am primit nicio înștiințare în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD Sibiu, Margareta Lupu.
Ministrul Petre Daea era așteptat însă în Sadu încă de miercuri, dar vizita s-a amânat deja de două ori. ”Noi știam ceva că ministrul Agriculturii vine săptămâna asta, dar am fost informați că s-a amânat. Sâmbătă, noi ne pregătim de Noaptea Muzeelor. Vom pregăti un tur pentru vizitatori la Muzeul Hidroenergiei și mai avem o casă foarte veche pe care am reabilitat-o și pe care vrem să o transformăm într-un muzeu viu, tradițional”, a declarat primarul din Sadu, Valentin Ivan.
Surse din cadrul PSD spun că Petre Daea ar fi trebui să ajungă în Sibiu miercuri, însă vizita s-a amânat pentru joi. Acum, de la București au fost anunțați că ministrul va ajunge sâmbătă și ar dori să ajungă la Sadu, pentru a vedea daracul de pieptănat lâna de oaie, la care a contribuit pentru punerea în funcțiune. Ministrul a fost în Sadu de mai multe ori pe parcursul anului trecut. Atunci, pe lângă vizita la familia care pune în funcțiune daracul, ministrul a mai mers la o firmă care produce telemea de oaie.
Liviu Dragnea va ajunge el în Sadu, alături de ministru, pentru a bifa Sibiul în turneul său electoral prin țară. Sursele citate spun că el ar prefera o localitate mică pentru a evita apariția persoanelor care contestă activitatea politică a acestuia. După vizita în Sadu, cei doi vor merge în Poaiana Sibiului, unde sunt așteptați de o familie de aici pentru a lua masa.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Petre Daea , PSD , Liviu Dragnea , Ministrul Mediului , Râu Sadului , Noaptea Muzeelor , Margareta Lupu , Pentru Sibiu , Poiana Sibiului , Poaiana Sibiului , Muzeul Hidroenergiei , Ministrul Petre Daea , vizita regala , Valentin Ivan
Vizualizari: 11392
Ultimele comentarii
Acum 40 minute
MB
Acum 44 minute
Claudiu
Acum 45 minute
Liberal autentic
Acum 46 minute
Neli Oproiu
Acum 48 minute
Bobo