După nopți nedormite și multă atenție la detalii, Bianca Grama, o adevărată artistă în ceea ce înseamnă cadouri inedite, din Avrig, a reușit să pună cap la cap unul din cele mai deosebite daruri create până acum la Sibiu, totul pentru ca liderii UE să plece acasă cu ceva care să le rămână amintire.
După șapte ani de existență, „Anna Boutique” a atins apogeul, spune sibianca, atunci când a fost selectată să facă parte din echipa care urma să creeze cel mai frumos cadou pentru liderii Uniunii Europene, prezenți la Sibiu în cadrul celui mai important eveniment din istoria recentă a județului nostru – Summit-ul informal al liderilor UE.
„Am fost foarte onorată că am fost selectată și mi s-a acordat încrederea să particip la un asemenea eveniment și sunt convinsă că altă șansă de acest fel nu o să mai vină sau cel puțin este puțin probabil. O simt ca pe o încununare a muncii mele de șapte ani de când am început”, spune Bianca.
*Cufărul din lemn a fost realizat și pictat de Florile Transilvaniei. Afacerea poate fi găsită și pe mobilapictata.ro.
„Nu am fost mulțumită să trimit produsul doar în ambalajul normal, așa că am venit cu ideea de a le înnobila cu accesorii din material textil”.
La realizarea cadoului, Bianca Grama a contribuit cu trei tipuri de dulceață – de gutui cu nucă și stafide, vișine cu ciocolată și jeleu de afine – precum și cu ciocolată de casă. Dar acesta nu a fost singurul ei aport. După câteva nopți nedormite, sibianca a găsit modul perfect de a întregi cadoul pentru oficiali – printr-un aspect deosebit al fiecărui produs în parte și o foarte mare atenție la detalii.
„M-a frământat foarte mult detaliul, cum să fie ceva de bun gust, fiecare să simtă că are produsul lui personalizat și să fie de talia de personalităților care au primit cadourile. Ciocolata a fost pusă într-un săculeț brodat la noi în atelier, fiecare dulceață a fost decorată cu un capac tot din material textil și cuvântul „Sibiu” brodat pe el, iar produsele au fost introduse într-un cufăr din lemn, pictat manual și fiecare produs, indiferent dacă a fost de-al nostru sau de la alți producători locali, a fost introdus cu mare migală și atenție în cufăr. La sfârșit, pentru a personaliza fiecare cadou, am pus un manșon din material textil, brodat cu numele oficialității căreia i-a fost înmânat”, povestește Bianca.Aceasta spune că la nivelul Primăriei Municipiului Sibiu, cadoul a fost foarte apreciat, lucru care o convinge că „totul a fost în ordine și că a plăcut mai departe”.
Mama și bunicile i-au servit drept inspirație, iar muză acum îi este fiica ei
Pentru Bianca, oferitul cadourilor este una din activitățile preferate, iar ideea de a transforma această plăcere într-o afacere a venit după ce a văzut cât de frumos sunt ambalate anumite produse în magazine de suveniruri din străinătate.
A încercat să pornească un business din curiozitatea de a descoperi dacă se pricepe sau nu în acest domeniu. Inspirată de femeile mai în vârstă din familia ei, Bianca a pus totul pe picioare și nu mică i-a fost bucuria să vadă că merge. Acum, principala muză este fiica ei de 11 ani, al cărei nume îl poartă și afacerea - „Anna Boutique”.
„Mama și bunicile mele erau adevărate gospodine și de acolo am preluat ideea de a face dulcețuri, fursecuri și ciocolată de casă, pe care mai apoi să le ambalăm în cel mai deosebit mod și să le trimitem cu mare drag mai departe. De asemenea, bunica paternă era săsoaică și având un pic de sânge de sas în mine, lucru de care sunt foarte mândră, încerc să promovez și cultura lor, prin decorațiuni și chiar unele dintre rețete”, spune specialista în creat cadouri.
„Anna Boutique” produce și diferite decorațiuni – pernuțe, fețe de masă, draperii, jucării pentru copii… iar cel mai important lucru la ele, spune Bianca, este faptul că sunt unice. Nici un produs nu seamănă cu un altul. „Pe noi asta ne reprezintă, precum și faptul că suntem foarte atenți la detalii”.
Un produs alimentar pornește de la 15 lei, ciocolata la fel, iar prețul maxim poate fi oricât își dorește clientul. Înainte de orice altceva, Bianca va purta o discuție cu viitorul client, una din întrebări făcând referire la bugetul de care acesta dispune. De aici și până la un cadou de neuitat este doar un pas.
Afacerea Biancăi Grama poate fi găsită pe pagina de Facebook „Anna Boutique”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Uniunii Europene , Primăriei Municipiului Sibiu , App Image , Bianca Grama , Florile Transilvaniei , Pentru Bianca , Afacerea Biancăi Grama , Anna Boutique
Vizualizari: 10236
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
MB
Acum 10 ore
Claudiu
Acum 11 ore
Liberal autentic
Acum 11 ore
Neli Oproiu
Acum 11 ore
Bobo