Președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul Agriculturii, Petre Daea, se află acum la Poiana Sibiului, unde au o întâlnire cu crescătorii de oi din zonă. Aici urmează să participe la o masă alături de aceștia, o parte din imagini urmând a fi folosite de către TVR pentru emisiunea ”Viața Satului”. De aici își vor continua turneul electoral în țară. Vizita lor în Sadu a fost anulată. ”Noi ne vedem de activitățile noastre, vă asigur că nu vine Dragnea la noi. Nu știu unde sunt și ce fac, dar aici noi ne vedem de-ale noastre”, spune primarul din Sadu, Valentin Ivan.
Primarul comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, se află astăzi la București, la mitingul electoral al PNL, organizat în centrul capitalei. ”Nu știu dacă-s la noi în comună, că eu sunt la miting, la București”, a declarat primarul.
Surse apropiate PSD susțin că cei doi vor pleca din zonă după întâlnirea și masa pe care o vor lua alături de ciobani.
Social-democrații sibieni au negat ieri posibilitatea ca Liviu Dragnea să ajungă în Sibiu.
”Noi nu am primit nicio înștiințare în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD Sibiu, Margareta Lupu.
Afirmația a fost întărită de președintele interimar al PSD Sibiu, Bogdan Trif. ”Dar de unde știți dumneavoastră de vizită?”, a întrebat Trif în cadrul unei conferințe de presă organizată vineri, la Mediaș, alături de ministrul Transporturilor. ”Nu știu nimic”, a mai completat Trif.
Un car de reportaj al televiziunii publice se află la Poiana Sibiului pentru a filma alături de ministrul Daea și de Liviu Dragnea o altă emisiune ”Viața Satului”.
Venirea liderului PSD în Poiana Sibiului se face cu multă discreție pentru a nu se repeta incidentele de la celelalte vizite în teritoriu ale lui Liviu Dragnea. Mitingurile PSD au fost mereu huiduite de grupuri de protestatari, iar ieri, la Topoloveni, județul Argeș, mai mulți cetățeni care voiau să protesteze împotriva conducerii PSD au fost urcați un dubele jandarmeriei și conduși la o secție de poliție pentru a fi identificați și amendați.
(foto: Ziaristii.com)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Petre Daea , Liviu Dragnea , Bogdan Trif , Ministrul Mediului , ciobani , Margareta Lupu , Pentru Sibiu , Poiana Sibiului , Viața Satului , Ilie Dăncilă , vizita regala , Valentin Ivan , Cu Poiană
Vizualizari: 9809
Ultimele comentarii
Acum 42 minute
MB
Acum 45 minute
Claudiu
Acum 46 minute
Liberal autentic
Acum 48 minute
Neli Oproiu
Acum 49 minute
Bobo