X
dragnea poiana sibiului 6

Frigărui, mămăligă, bulz. Ce le-a promis Dragnea oierilor din Poiana Sibiului

După ce acum 2 zile a vorbit despre „roșia românească” și subvenții de 6.000 de euro pentru „programul de solarii” la Argeș, astăzi liderul PSD a venit cu un nou șir de promisiuni electorale în Poiana Sibiului: subvenție pentru mieluțe și subvenții de 2 lei pe kilogramul de lână. Astfel, Liviu Dragnea a marcat județul Sibiu pe harta călătoriilor sale electorale prin țară pentru a-și promova partidul și candidații social-democrați la alegerile europarlamentare.

Liviua Dragnea a ales să viziteze județul Sibiu, însă departe de municipiul-reședință, acolo unde cel mai probabil avea să fie întâlnit cu proteste… cel puțin tăcute. Sâmbăta și-a petrecut-o, așa cum a anunțat însuși pe contul său pe Facebook, „alături de oierii din Poiana Sibiului”, pe care îi consideră „oameni de toată isprava”. Liderul PSD a participat alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la emisiunea „Viața satului” de la TVR, la fel ca pe data de 12 mai, când cei doi au participat la emisiune la Colibași, Giurgiu.

La Poiana Sibiului, Liviu Dragnea a fost însoțit doar de o echipă a postului de televiziune România TV.

dragnea poiana sibiului 2

FOTO Platoul de filmare de la Poiana Sibiului, pregătit pentru Dragnea. Barna a împărțit materiale electorale acolo

În postarea de pe Facebook, acesta a scris că le-a promis oierilor că va modifica legislația „pentru a încuraja forța de muncă”, dar și că statul va acorda „o subvenție pentru mieluțe pentru creșterea efectivelor și acordarea unei subvenții de 2 lei pe kilogramul de lâna dar și înființarea mai multor spălătorii de lână”. Nu menționează însă cum va fi încurajată forța de muncă, lipsa oamenilor care să meargă cu oile la păscut fiind una dintre cele mai mari probleme de care se plâng oierii în ultimul timp, indiferent de salariul pe care îl propun.

dragnea poiana sibiului 1

dragnea poiana sibiului 3

„(…) Alături de familiile lor, soții, copii și nepoți am povestit despre tradiția de sute de ani pe care ei o duc cu încăpățânare mai departe. M-am bucurat enorm să văd că tinerii își doresc să preia de la părinți aceasta muncă cu toate sacrificiile pe care le implică. Și în ciuda tuturor greutăților sunt determinați să meargă înainte.

Alături de Petre Daea, le-am ascultat problemele și am pus pe hârtie un program pe termen scurt și mediu în așa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată. Am făcut o serie de pași importanți cu programul pentru lână, cu înființarea Casei de Comerț și subvențiile acordate. A venit însă momentul să trecem la nivelul următor. Așa că ne-am propus ca în perioada următoare să mai aducem modificări în privința legislației pentru zilieri, pentru a încuraja forța de muncă, să acordăm o subvenție pentru mieluțe pentru creșterea efectivelor și acordarea unei subvenții de 2 lei pe kilogramul de lâna dar și înființarea mai multor spălătorii de lână.

De asemenea vrem ca prin Casa Română de Comerț să dezvoltăm centre de preluare, centre de prelucrare, centre de îngrașare, flota de vase pentru transport extern de animale și nu în ultimul rând magazine.

Toate aceste măsuri și multe altele vor ajuta alături de programele pentru legumicultură să dezvoltăm și mai mult România.

dragnea poiana sibiului 4

dragnea poiana sibiului 5

dragnea poiana sibiului 7

Vreau sa le mulțumesc acestor români minunați pentru că ne-au primit în casa lor, la masa lor, în familia lor și ne-au ajutat să înțelegem și mai bine ce nevoi au. Le-am promis că vom reveni ca să vedem rezultatele măsurilor pe care le-am gândit împreună.

România merita mai mult, acești români gospodari merită mai mult!”, a scris Liviu Dragnea.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

24 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sufana

    Va multumim, dle Dragnea, sia bucur ca am dat mana cu dvs. Data viitoare poate am ceva mai mult timp sa povestim, acum am avut ceva treaba care ma ajuta sa o duc atat de bine.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Carciumarul Fugar

    Aha…vine pe furis sa stea cu ciobanii, sa dea bine la prostimea de la tara, ca a venit si el “la Sibiu”. Macar sa stea cu ciobanii, daca atunci cand au venit liderii Europei n-a fost binevenit… nici acum nu e. De penal penibil ce e, acest carciumar de 2 lei care a ajuns sa conduca…. aici nu e de mirare, cel mai prost partid din istoria Romaniei. Nici partidul ala fantoma al lui Dan Diaconescu nu era chiar atat de gretos pe cat e PSD-ul de azi.

    Nu l-au intrebat ciobanii ceva de genu….. Liviut, am o capra si-un iedut, nu vii sa ni le f— ? Sau nici caprele nu le lasa mangaiate de un asemena individ ?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gigi

    Umbla pe ascuns penalul…. anunta numai dupa ce pleaca dintr-un loc….ii e frica de oameni…..La puscarie cu tine mustaciosule!!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lungu

    haha, si eu nu stiam de ce erau filtre cu cate trei dube de jandarmi la iesirea din Rod si Dobarca. Javra asta nu are bani de paza privata??????

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion ionescu

    Pai nu ziceau pe fb toti ca de vine Dragnea in Ardeal il fac praf? Foarte bine, chiar merita din suflet, dar Ardealul e si la Poiana Sibiului, nu doar in Piata Mare sau in fata sediului Psd. Asa ca, fie reacționăm si suntem barbati pana la capat, fie ciocu mic si alta data nu mai facem atatea talente.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    LaFlemme

    Se observa foarte usor calitatea oamenilor. La Iasi, Galati, Topoloveni, Arad oamenii l-au primit cu huiduieli, dar la Poiana a fost primit cu un gratarel, o tuica, asa ca pe un prieten. Apai, nu degeaba ii zici unui needucat si necioplit, “cioban”.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian

    Hoțul la hoți trage! In inima evazionistilor la un grătar de oaie și bulz. Dacă în Ardeal este iubit ticăloși acesta, apăi numai în Poiana Sibiului putea fi, unde contribuția la stat este o intenție total necunoscută. Deci până la urmă Dragnea e din peisaj. Sigur Poiana Sibiului o să voteze PSD.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ger

    Felicitári ptr “Adrian”

    Cel mai corect comentariu…

    Referitor la „roșia românească” din zona Izbiceni – Olt / Tr Mágurele.
    Rosiile respective sunt “date la coadá” cum spun cei de prin pártile amintite
    – ptr a se ROSII cát mai repede – iar ín interior sunt verzi…
    De, cine iese primul pe piatá poate sá ceará preturi …piperate!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ciuciu

      da asta ar fi o treaba cu cap
      dar Teleormanisti adununa toate uscaturile dupa ei, bovine, oi, morti, si chiar lina sponzoritata

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gfdsujgfdje

    s-a dus la margine de judet,garantat a avut in vedere posibilitatea ca salistenii si alti margineni sa puna mana pe bate si asfel sa poata fugi spre “albanezi” unde desigur se simte mai acasa.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Oier roman mandru de neamul nostru

    Multumim, domnule presedinte Liviu pentru binecuvantarea si bucuria pe care ati facut-o ca ne-ati vizitat si v-ati aplecat asupra problemelor noastre! Noi si familiile noastre va rugam sa veniti mai des, aici sunteti acasa! Noi, oierii din marginime suntem pastratorii traditiilor neamului romanesc si credintei strabune. Am rezistat sute de ani impotriva imperiului habsburgic si vom rezista si acum in fata tarilor straine! Va asteptam cu drag!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact