X
tocaciu

ALDE Sibiu: Unde sunt cei 131 de polițiști locali, plătiți cu o mie de euro pe lună?

În urma realității neplăcute, întâlnită încă de la începutul acestei campanii, am constatat că decența dintr-un oraș pe care ni-l dorim a fi unul bine ancorat pe harta europei, lasă de dorit.

Zilnic, afișajul electoral trebuie înlocuit cel puțin o dată. Într-o competiție pe care ne-o dorim a fi corectă, descoperim cum la nici două ore de la refacerea afișajului ALDE, afișele dispar, lucru pe are nu l-am întâlnit din 2014, de când sunt implicat activ în campaniile electorale.

În urma acestui fapt, am sesizat Poliția Locală Sibiu, care, conform legii, trebuie să reprezinte interesul comun al tuturor celor care trăim și activăm în acest municipiu, nu să servească doar interesul partidelor care conduc administrația municipală. Răspunsul la sesizare a fost unul care mi-a lăsat un gust amar, reprezentanții Poliției Locale încercând să mă convingă de faptul că din lipsă de personal, nu pot asigura paza celor 20 de panouri electorale, afirmând că funționează cu doar două echipaje care patruleză în municipiu. Dacă două echipaje înseamnă patru angajați, mă întreb unde sunt restul, până la 131 care apar în organigrama Poliției Locale, și sunt remunerați cu aproximativ 1.000 de euro lunar.

În numele ALDE Sibiu, solicit administrației municipale să folosească serviciile Poliției Locale, în interesul tuturor cetățenilor, în acest caz, al tuturor competitorilor electorali, nu să îi folosească doar pe post de majordomi la diferite instituții locale.

Ovidiu Gheorghe Tocaciu,

Președintele ALDE Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian

    Rușine primaria Sibiu si poliției locale Sibiu. Ăștia de la locala sunt niște incompetenți marionete puse sa se plimbe pe străzi ca de altceva nu sunt buni.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adela

    Campanie electorală.
    Nu cred ca comunitarii trebuie sa păzească panourile. Cautati legislatia.
    Unde sunt acestia …fac acelasi lucru ca parlamentarii alde platiti cu 11.ooo euro pe luna.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ovidiu Gheorghe Tocaciu

      Dna/Domnisoara Adela, va sugerez sa cititi legislatia!

      Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru
      Parlamentul European
      Art. (12) Primarul, cu sprijinul organelor de ordine publică, este obligat să asigure integritatea panourilor, afișelor
      electorale și a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Au fost detasati sa sprijine vizitele de lucru a lu’ dracnea si adancila, ca prea ii huiduie lumea pe unde se duc.
    Am vazut oameni care protesteaza pasnic luati cu duba fara motiv.
    Sa va fie rusine PSD-PCR

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormănenă România

    Chiar dacă dl. Tocaciu se agită pentru notorietate, evident înainte de alegeri că în rest stă cuminte și nu-l auzi, întrebarea este pertinentă: Poliția Locală este aproape invizibilă în oraș în general, oare ce fac?

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact