Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Surprize pentru suporterii BC CSU Sibiu, în meciurile din finală disputate acasă

Surprize pentru suporterii BC CSU Sibiu, în meciurile din finală disputate acasă

BC CSU Sibiu a pregătit mai multe surprize pentru suporterii care vor călca pragul Sălii Transilvania la meciurile 1 și 2, din marea finală a Campionatului Național de Baschet Masculin, din 27 și 29 mai.

Sibianca ARIAS va mixa pentru Kevin Hardy & Co. și fanii CSU. „Dacă nu i-ați ascultat muzica la Untold sau Neversea, în Liquid sau în Cotton, atunci aveți șansa de a o face acum, ARIAS pregătind mai multe piese îndrăgite atât de jucători cât și de suporteri! Până la meci aveți posibilitatea de a-i da LIKE și Follow pe Instagram, Soundcloud, Youtube și Facebook”, spun reprezentanții BC CSU Sibiu.

De asemenea, artiștii trupei ”Pe Picioroange” (www.pepicioroange.ro), Carmen Stroia și Liviu Bledea, reveniți după un lung turneu în Statele Unite, vor fi prezenți la meciuri. Cu siguranță toți copiii vor fi încântați să îi cunoască și să se fotografieze alături de ei în Fan-Zone-ul  „Sibiu – Casa BaschetuluI”.

CSU Sibiu Dancers by Fantasy Dance vor înveseli din nou atmosfera între sferturi, în timp ce alte momente spectaculoase de streetdance vor fi pregătite de echipele de performanță ”Young Till Death” și ”Iron Kids”, din cadrul studioului KOLORAT Dance din Sibiu.

În Fan-Zone va exista un Fan Shop, face-painting, tatuaje temporare cu Finala și CSU, un photo-corner cu un decor dedicat Finalei și Insula Naturo Juice. Totodată, în timpul meciului va fi organizat concursul  „Shoot & Win” pentru spectatori organizat de Casa Pariurilor.

Pentru aceste meciuri, clubul va amenaja o zonă VIP pe parchet, cu catering inclus și alte surprize pentru posesorii acestor tichete. În curând va fi comunicat prețul lor și modul de comercializare.

Finala va fi deschisă duminică, de la ora 16:30, live pe pagina de Facebook a clubului, cu studioul  ”După 20 de ani”. Sebastian Munteanu va fi moderatorul unui dialog de 20 de minute, care va prefața meciurile 1 și 2, amintind totodată de cele întâmplate în 1999. Acest proiect este sprijinit de Livestream România!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus