X
astrid fodor

Primarul Astrid Fodor: “Felicitări sibienilor pentru spiritul civic extraordinar“

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj prin care felicită sibienii pentru modul în care au reacționat în cursul zilei de duminică, la alegerile europarlamentare și la referendumul pe tema Justiției.

Primarul Astrid Fodor spune că este onorată să fie în fruntea unei comunități precum cea sibiană. “Sibienii au dovedit încă o dată că sunt uniți, într-o comunitate prezentă și implicată, cu un spirit civic extraordinar. Sunt onorată să fiu primar al unei comunități care a înțeles că alegerile sunt momentul în care noi putem să facem diferența prin vot. Ca cetățeni avem drepturi, dar și obligații față de această țară. Îi felicit pe sibienii care au votat acasă sau în diaspora pentru că au ales să își exercite dreptul de vot în număr atât de mare, un fapt care confirmă încă o dată spiritul nostru european“, arată primarul Sibiului, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Astrid Fodor spune că un semnal important este și prezența la vot. “Procentul mare de participare la Referendum confirmă din nou că sibienii își doresc ca România să fie un stat de drept, fără corupție, cu o justiție imparțială și corectă, în care cetățenii să poată avea încredere”, adaugă Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Potrivit datelor Biroului Electoral Central, prezența la vot la nivelul întregului județ Sibiu a fost de 55.08% la alegerile europarlamentare (49,02% la nivel național). Pentru referendum, la nivelul întregului județ au votat 51,59% (41,28% la nivel național).

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eka

    Pe cand si demisia dvs. ? Ati fost declarata incompatibila .
    Sa stiti ca simtul civic al sibienilor nu tolereaza o persoana care incalca legea in functia de primar.
    Dvs. doamna primar nu stiti ce inseamna simt civic , legalitate sau demnitate. Astept in continuare o urma de demnitate si sper ca veti demisiona. Sunt convinsa ca FDGR-ul va plati electoral acest derapaj moral atat de evident.

    Care e diferenta intre dvs. si Dragnea daca nici unul nu recunoasteti deciziile instantei ?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Gospodareste orasul ca vai de el. In Vinerea Mare., cand toata lumea avea treaba, propune orar de duminica pt. autobuze pe motiv ca bugetarii au liber. Sambata si duminica intre 2 curse ale autobuzului 15 care leaga gara de mall si Valea Aurie e o pauza de 1 ora si 40 de minute… sa vada de treburile orasului, sa mai lase felicitarile… Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nicu

    Multumim pentru felicitari doamna Fodor!Alegerile de ieri au aratat in Sibiu o scimbare politica majora si aparitia unei forte politice noi cotata in municipiu Sibiu la 34%,nu povesti ci voturi valabil exprimate,Alianta USRPLUS!Este politic vorbind o rivala de temut pentru FDGR si chiar pentru PNL la alegerile locale de la anul cand acestia vor avea 9 consilieri locali si 8 consilieri judeteni,pronosticul meu,sa nu prevad mai multi!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Luca

    Am vrea sa spunem ca si noi suntem onorati ca sunteti primarul orasului nostru … dar … din pacate nu putem ! Ati primit un mesaj foarte clar cand nu ati fost primita in Alianta Vestului , dar se pare ca nu va pasa .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact