Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Cifrele votului. Turcan, Barna și Iohannis au câștigat alegerile în secțiile lor. Trif, nu

Cifrele votului. Turcan, Barna și Iohannis au câștigat alegerile în secțiile lor. Trif, nu

Fiecare vot contează – este o lozincă pe care o auzim des atunci când se apropie momente electorale. Pentru secția de votare nr. 41, amenajată la Colegiul Național Octavian Goga, acolo unde a votat președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, aceste cuvinte se justifică.

Liberalii au avut doar două voturi peste Alianța USR+PLUS, astfel că, statistic vorbind, se poate spune că PNL a câștigat în această secție.

USR+PLUS au avut în secția 41 274 de voturi, iar liberalii au strâns 276, 34,55%, față de 34,80%. În această secție de votare PSD a avut procentul de 9,20%, cu 73 de voturi, iar ALDE doar 2,14, cu 17 voturi.

În secția în care a votat liderul USR, Dan Barna, USR+PLUS a câștigat detașat. Poate că a contat și faptul că tot aici au mai votat Nicu Ștefănuță, candidatul sibian de pe listele alianței, dar și Diana Mureșan, liderul USR Sibiu. USR+PLUS a primit aici 400 de voturi (41,36%), în timp ce liberalii au fost votați de 316 sibieni arondați aici – 32,67%. Social-democrații s-au înscris în media pe Sibiu la aceste alegeri: 9,10%, în timp ce ALDE a fost votat de 39 de persoane.

La secția de vot unde votează de regulă soții Iohannis, cea cu numărul 68, de pe strada Spartacus s-au prezentat 857 de persoane. Printre acestea și Carmen Iohannis, soția președintelui. Klaus Iohannis a lipsit însă de la vot, el preferând să participe la alegeri în București. Referendumul a fost validat de sibienii arondați aici, iar PNL, partidul care l-a susținut pe președinte la alegerile din 2014 a obținut 43,05%. USR+PLUS a fost votat în această secție de 282 de persoane și a obținut un procent de 32,90%. 20 de sibieni au votat aici pentru ALDE – 2,33%.

Președintele interimar al PSD Sibiu, Bogdan Trif a votat la Liceul Energetic și a avut o cruntă dezamăgire. Sibienii care au votat alături de el în această secție au preferat PNL și USR. Liberalii au avut un procent de 48,17%, iar USR+PLUS – 28,69%. Nici partenerii de alianță ai PSD, ALDE nu a stat mai bine aici: Alde a înregistrat în această secție de votare un scor de 2,24%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Gigi

Acum 4 ani

Cine-i mai vrea pe Alde si Psd. Cred ca nici cei din familie nu i-au votat.....sunt multi din PSD care nu i-au votat...
Raspunde

Eu sibianul de 54 de ani

Acum 4 ani

Știre de știre.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 4 ani

so furat la vot in sectiile alea!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Muc the little

Acum 4 ani

Acum sa vedem cum o sa curg a laptele si mierea! Viață tată !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Muc the little

Acum 4 ani

Altii la ciolan! Iar lozinci cu " greaua mostenire " lasata de predecesori. Iar promisiuni si la urmatoarele alegeri o sa-I scuipam pe astia de acu' se umfla-n cifre si statistici. Ce naiba băi , nu ne-am invatat minte in 30j de ani ca toti vor ciolanu' pentru binele lor nu al nostru?
Raspunde

roo

Acum 4 ani

Cand vi se termina contractul propagandist? Intreb ca e deja obositor sa tot citesc lozinci de-ale voastre
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

l

Acum 4 ani

Prin furaciune, iar am ajuns la turcana. Misto! Bravo sibieni! Terorizati inca o tara intreaga prin votul vostru ! Sunteti masochisti, clar.
Raspunde

Ciuciu

Acum 4 ani

cu placere comunistule Hotii sunteti doar voi !
Raspunde

Ekaterinka Teohoțoiu

Acum 4 ani

Pai bine ca s-au trezit sibienii si au dat cu sleahta de talhari de pamant... inca mai e de lucru, e mult cat au si acum !!! Sa speram ca se trezeste in sfarsit toata Romania si scapa de aceasta ciuma sinistra, numita PSD... denumire sub care se ascund toti hotii, impostorii, recidivistii si alte non valori care ne-au ruinat ca neam.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus