X
FOTO abnews.ro

Judecătoarea care s-a opus condamnării lui Dragnea a activat 6 ani în Sibiu

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la închisoare de un complet format din cinci judecătoare în procesul care a durat 3 ani. Una dintre judecătoare s-a opus condamnării politicianului. Acesta a activat în Sibiu timp de 6 ani.

Liviu Dragnea a ajuns la pușcărie după ce patru din cei cinci judecători au decis că acesta a făcut abuz în serviciu şi fals intelectual în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Condamnat în iunie 2018 la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, Dragnea a făcut apel, care a fost judecat de Completul Penal 2, format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa.

Una dintre acestea, Alexandra Rus, a vrut ca dosarul lui Liviu Dragnea să fie reluat de la zero, scrie Libertatea.ro. Aceasta a avut opinie separată, menționând că optează pentru trimiterea cauzei spre rejudecare la Secția Penală a ÎCCJ.

Alexandra Iuliana Rus (fostă Paştiu) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1998, iar un an mai târziu a devenit judecător la judecătoria Aiud. În 2002, timp de lună, a profesat la Judecătoria Miercurea Ciouc, apoi s-a întors la instanţa din Aiud, iar din martie 2003 a activat la Judecătoria Avrig. Două luni mai târziu, Paştiu ajunge la Judecătoria Sibiu, unde rămâne timp de 6 ani, ocupând şi funcţia de şef al biroului de presă. Din iunie 2010, e judecător la Tribunalul Alba, iar peste un an ajunge, prin examen de promovare, la Curtea de Apel Craiova de unde, peste doar o lună, se transferă la Curtea de Apel Alba Iulia. Din 2014 a ocupat funcția de preşedinte al acestei instanţe, iar în martie 2018 a promovat în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală. Este căsătorită, din aprilie 2018, cu Andrei – Claudiu Rus, şi el judecător la ÎCCJ, mai scrie sursa citată.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact