Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Sibiul a alergat pe ploaie la Maraton: ”este momentul în care simți puterea comunității”

Sibiul a alergat pe ploaie la Maraton: ”este momentul în care simți puterea comunității”

Peste 5.500 de alergători din Sibiu, dar și din alte părți ale lumii, au participat, sâmbătă dimineața, la cea de-a opta ediție a Maratonului Internațional Sibiu. Fiecare a alergat pentru una din cele 40 de cauze pentru care, până acum, s-au promis aproximativ 750.000 de lei.

"Alergătorii vin atât din Sibiu, cât şi din afara judeţului şi chiar a ţării: de la Oradea şi Constanţa la Germania şi Marea Britanie. De asemenea, circa 50 de companii din Sibiu şi-au anunţat participarea la eveniment, atrăgând peste 1.500 de participanţi din rândurile angajaţilor", anunțau cei de la Fundația Comunității, organizatorii maratonului, înainte de start. Acesta s-a dat în Piaţa Mare, iar traseul a traversat centrul istoric, parcul Sub Arini şi Complexul Naţional Muzeal Astra. Cei care au ales să alerge chiar în cursa de maraton (42 kilometri) au în traseu și satele Răşinari şi Poplaca.

Mi-ar plăcea ca în fiecare județ să se desfășoare așa ceva

Startul s-a dat pe o ploaie cât se poate de serioasă. Participanții, însă, nu s-au lăsat descurajați. Dimpotrivă. ”A fost neașteptat de plăcut sa alerg pe ploaie, cu toate că, fiind purtătoare de ochelari, jumătate din drum m-am chinuit să văd pe unde alerg. Traseul a fost lejer în mare parte, cu excepția zonei verzi din parcul Sub Arini, care era noroioasă și a fost dificil și să merg, așa că nici nu s-a pus problema de alergat. A fost însă o experiență pe care aș repeta-o oricând. În momente ca acesta, prefer ploaia în detrimentul soarelui”, spune Cristina Bălău, redactor al Turnul Sfatului. Ea a alergat la Maraton pe traseul de zece km, pentru cauza Fundației Un Copil, O Speranță.

maraton 1

Pentru Maratonul de la Sibiu mulți dintre alergători au început antrenamentele cu multe săptămâni înainte. Și asta nu doar pentru o condiție fizică mai bună, ci pentru a se menține la ”standardele unui eveniment fain”. ”Maratonul Sibiu este de departe cel mai fain eveniment din oraș. Este momentul în care simți cu adevărat puterea comunității. Mi-ar plăcea ca în fiecare județ din România să se desfășoare un astfel de eveniment. Ai posibilitatea să te implici activ (financiar) în proiectele în care crezi, te încurajează să faci mișcare, iar când oameni de toate vârstele și diverse categorii sociale simt că au un scop comun, numai lucruri bune se pot întâmpla”, descrie Ovidiu, fotograf, participarea la acest eveniment.

Efortul unora dintre alergători a fost dus până la limită. Au fost câteva cazuri în care participanții la maraton au solicitat ajutor medical. Spre exemplu, unul dintre participanții la cursa de 42 de km a căzut chiar la intrarea în Piața Mare, s-a ridicat, și-a continuat drumul până dincolo de finish, după care s-a lăsat pe mâna medicilor.

Potrivit celor de la Fundația Comunității, organizatorii evenimentului, cele 40 de cauze ale ediției din acest an au peste 750.000 de lei promişi, adică 79% din targetul cumulat al proiectelor. Nouă dintre acestea au depăşit targetul pe care şi l-au propus, iar 31 mai au nevoie de susţinere.

Alergători politici

La ediția din acest an a Maratonului au participat, în grup organizat, și reprezentanții Alianței USR-PLUS. 154 de membri din cele două formațiuni aliate s-au aliniat la startul pentru traseul de zece km. Alături de Dan Barna și Dacian Cioloș, cei doi copreședinți ai Alianței, au fugit și europarlamentarii Dragoş Pîslaru, Nicu Ştefănuţă, Ramona Strugariu şi parlamentarii Tudor Pop, Sergiu Vlad, Silvia Dinică, Adrian Prisnel, Allen Coliban şi Cristina Iurişniţi.

barna si ciolos

”Maratonul s-a construit în jurul unor oameni care au înţeles valoarea asocierii şi colaborării tuturor celor care sunt părţi ale acestei reţele sociale şi a reuşit, în mod admirabil, să le aducă împreună pentru beneficiul tuturor. Este un exemplu pe care ne-am dori să îl promovăm şi să îl urmăm şi noi. Şi da, ne-am înscris atât de mulţi pentru că ne place. Ne plac oamenii vii, implicaţi şi altruişti, ne bucură să fim în mijlocul lor şi pentru că dincolo de efort o să fie şi foarte multă distracţie. Felicităm organizatorii, voluntarii, alegătorii, sponsorii şi toţi cei implicaţi pentru ca acest eveniment să fie un succes, în fiecare an”, au anunțat, înainte de eveniment, reprezentanții Alianței.

Pentru Palatul Copiilor din Sibiu a alergat și subprefectul Sibiului, Hotațiu Marin. Înscris la cursa de 10 kilometri, subprefectul a terminat al 78-lea, din peste 500 de alergători înscriși.

horatiu marin

Nici liberalii nu au lipsit de la ceea ce Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, a descris ”cel mai mare eveniment filantropic din România”. Alături de ea a alergat și noul viceprimar al Sibiului, Tiberiu Drăgan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Cinsilierul Jupan

Acum 4 ani

E frumos maratonul.... pana se trezeste vreun consilier al primariei deranjat de atata galagie si da ordin politiei locale sa aresteze participantii. Ca dupa faza cu masinile ridicate...n-ar mai fi o surpriza. Ar fi amuzant sa vedem cum fug militienii primariei dupa participanti sa-i lege.
Raspunde

EU

Acum 4 ani

Nota 10, Bravo !
Raspunde

IOO

Acum 4 ani

Iata cum este deviat un eveniment sportiv si de actiuni NON-guvernamentale catre o o scena de mizerie politica...
Raspunde

Eka

Acum 4 ani

Daca tu crezi ca facand uitata ticalosia autoritatilor locale este solutia, esti naiv. Este normal sa presam pentru raspunsuri si pentru gasirea si pedepsirea celor vinovati de ridicarea unor masini parcate legal ! Pana in prezent superFodor nu a facut nimic sa corecteze situatia. Si iti garantez ca intr-o forma sau alta se va repeta .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ciuciu

Acum 4 ani

so adunat iarasi postaci de trei Lei comuniste, javrelor !
Raspunde

Eka

Acum 4 ani

De ce esti asa suparat ? Ai vrea sa fie uitata cat mai curand gafa monunentala cu parcarile super consilierilor ? PS: sa stii ca am participat si eu la acest frumos eveniment sportiv . Felicitari organizatorilor si participantilor care au sfidat ploaia ! Scuze organizatorilor daca prin exprimarea parerilor am adus atingere evenimentului.
Raspunde

///

Acum 4 ani

Ciuciule, pseudonimul tau spune totul! Te faci ciuci de partea castigatorilor. Ferice de cei cu idealuri care nu renunta la lupta si nu se lasa manipulati! S-auzim de bine, Johnule!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus