Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

VIDEO Papa Francisc a plecat din România, de la Sibiu

VIDEO Papa Francisc a plecat din România, de la Sibiu

După o vizită de trei zile, descrisă drept istorică și care a inclus majoritatea regiunilor istorice ale României, Papa Francisc a plecat înspre Vatican.

Actualizare 17:25 Înainte de a urca în avion, Papa Francisc a salutat sibienii aflați pe Aeroportul internațional Sibiu. A trecut mai apoi printr-un culoar mărginit de membrii Ansamblului Cindrelul Junii Sibiului, după care a strâns mâna oficialităților care îl așteptau înaintea scării care asigura accesul în aeronava Tarom cu care Sfântul Părinte se va întoarce la Vatican: Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice C.A. , prefectul Sibiului, Adela Muntean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean și primarul Sibiului, Astrid Fodor. Președintele României, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au fost ultimii de la care Papa Francisc și-a luat la revedere, înainte de a saluta, la intrarea în avion, mulțimea strânsă pe pista Aeroportului internațional Sibiu.

Foto: Ștefan Nartea Foto: Facebook/ Ștefan Nartea

Sibienii au scandat, mai apoi, numele președintelui Klaus Iohannis.

Sursa foto: Facebook / Ștefan Nartea Sursa foto: Facebook / Ștefan Nartea

Actualizare 17:15 Ploaia s-a oprit la Sibiu, chiar înaintea venirii Papei Francisc. Acesta este așteptat acum să meargă înspre avionul cu care se va întoarce la Vatican de către o mulțime de sibieni, printre care se află și primari din județ, dar șefi din cadrul administrației locale. De asemenea, membrii Ansamblului Cindrelul - Junii Sibiului, îmbrăcați în straie populare, sunt pregătiți pentru ceremonie. Viorica Dăncilă nu a mai venit la Sibiu, pentru ceremonia de rămas bun.

Știrea inițială. Sosirea Papei Francisc la Sibiu, de unde va pleca înapoi spre Vatican, este programată în jurul orei 17:00. ”Suntem sub cod portocaliu până la 17:30. Căderile de apă vor cumula, local, 35 – 40 de litri pe metru pătrat, grindină de dimensiuni mici și medii, vânt cu aspect de vijelie și descărcări electrice”, arată reprezentanții Centrului Meteorologic Transilvania Sud, de la Sibiu.

Embed Video

La ora redactării acestei știri, coloana oficială a Suveranului Pontif se afla în Slimnic, unde localnici salutau de pe marginea drumului oficialitățile.  În Sibiu, ploile par a se liniști, chiar înainte de sosirea coloanei oficiale.

captura aeroport sibiu

La ceremonia de plecare de pe Aeroportul din Sibiu sunt așteptați să participe și președintele României, Klaus Iohannis, dar și premierul Viorica Dăncilă și alte oficialități locale și centrale. Aproximativ 1.000 de sibieni sunt așteptați să participe la acest eveniment. Sibienii, selectați de mai multe zile, sunt transportați la Aeroport din zona parcării Teatrului ”Radu Stanca”.

papa cimpean fodor

Sursa foto principală: Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

sibianul

Acum 4 ani

Un eveniment istoric! Pacat ca se leaga de alegerile europarlamentare.... Nu vrem sa se politizeze un asemenea eveniment al spiritului...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

///

Acum 4 ani

Ce nepotrivit s-a imbracat dna Johannis pe toata durata vizitei. Dna Dancila a fost mult mai bine imbracata.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

lili

Acum 4 ani

Trebuia sa se imbrace in negru si cu baticu in cap, asa ca tine...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vasile Von Vasile

Acum 4 ani

madam johanis e o revolutionară într-ale modei...
Raspunde

Zumz

Acum 4 ani

Inainte de sosirea Papei, ce huiduiala si-a luat Dancila la Blaj, asa bine imbracata! Ar fi trebuit sa fii tu acolo s-o aplauzi crestineste. :)
Raspunde

Zumz

Acum 4 ani

Constat ca trolii PSD in fata unui eveniment istoric pentru oras si Transilvania au ca unica preocupare tinuta doamnei Johannis. Atata pricep ei. De aia nu cred ca pricep ei cum au ajuns la 10% si cum de ii detesta lumea pe oriunde merg. Nu-i nimic, sa-i facem sa ajunga la 1%. Poate atunci vor intelege.
Raspunde

moda bat-o vina!

Acum 4 ani

Dna Johaninis s-a facut de ras din cauza tinutei pe unde a mers!
Raspunde

eee

Acum 4 ani

Un eveniment istoric e data la care actualul președinte cu justita asta independenta care joaca dupa cum ii canta el,a făcut in asafel încât cu o singura semnătura sa poată lua orice catolic,pe gratis,și renovat la cheie pe banii statului,orice imobil istoric din Sibiu.Știi data și documentul de care e vorba ? Știi cate imobile au fost retrocedate catolicilor și urmașilor naziștilor,cu aceasta hotărâre? Ia zi ca nu ti_ar fi plăcut acum mai mult subiectul rochiilor?
Raspunde

Willy

Acum 4 ani

Eram o mana de oameni in parcare la aeroport in stanga. Jandarmii ne-au alungat de langa gard sa nu vedem nimic si ne-au pus dupa gardurile metalice ca sa lase cale libera lui Klaus si femeii sale cand au iesit de la aeroprt. nu incurcam cu nimic. Pentru mofturile lui Klaus oamenii nu au putut vedea nimic din ce s-a petrecut pe pista. Era suparata rau de tot lume.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Diana

Acum 4 ani

Doamna Carmen a avut o ținuta perfecta! A exprimat un statement, a pus un semn in privința poziției femeii in biserică. Atât catolică cât și ortodoxă. Amâdoua mai au încă de făcut teme de casă aici....
Raspunde

croitorasul cel viteaz

Acum 4 ani

Perfecta e putin spus! Cred ca galactica e mai potrivit! (ha, ha, ha)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mircea

Acum 4 ani

Nu mai comentati fără rost! Ținuta d-nei a fost impecabilă.
Raspunde

....

Acum 4 ani

Fii serios! O tinuta de contabila de CAP.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mircea

Acum 4 ani

Am fost acolo, toti din jur au privit admirativ
Raspunde

:

Acum 4 ani

Ca alta treaba n-or fi avut!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus