X
liceu arta sibiu

Scandal la Liceul de Artă. Părinții acuză conducerea instituției că vrea să scape de „elevii folcloriști”

De aproape o lună mai mulți părinți din Sibiu ai căror copii învață de mici la Liceul de Artă așteaptă un răspuns de la conducerea instituției privind notarea acestora la examenul probei de aptitudini. Aceștia nu vor altceva decât o evaluare suplimentară a lor după ce, spun ei, elevii ar fi fost intenționat picați la examen. Mai mult decât atât, nici până astăzi, aceștia nu știu ce note au primit copiii lor.

Pe data de 15 mai la Liceul de Artă a avut loc examenul probei de aptitudini pentru secția instrumentală la câteva discipline, inclusiv la instrument principal-clarinet. Trei elevi au fost notați negativ, respectiv au picat examenul.

Unii dintre părinții acestora au relatat pentru Turnul Sfatului situația, menționând că notarea copiilor a fost făcută subiectiv de către unii dintre membrii comisiei de evaluare.

„Fiul meu este elev al Liceului de Artă din Sibiu din clasa I-a. Din clasa a III-a și până în clasa a VII-a inclusiv a reprezentat liceul la concursuri naționale, obținând premii I și II la instrumente populare de suflat – saxofon, fluier, clarinet – pe care le-a însușit sub îndrumarea unui fost profesor, Radu Dezideriu, care s-a pensionat înainte de anul școlar 2018-2019. Pe lângă premiile mari obținute la concursuri naționale, fiul meu a avut anual medii de 10 la instrumentul principal clarinet. Cum se face că un copil cu medii de 10 și cu locuri de frunte la concursuri naționale să pice examenul?”, ne-a relatat unul dintre părinți, care nu a dorit să-și facă public numele.

Potrivit acestuia, copilul său s-a înscris în paralel și la Școala Populară de Arte, unde a continuat să-și dezvolte cunoștințele.

„De la începutul acestui an școlar am fost constant atenționați de către doamna directoare Sacarelis Daniela că nu este de acord cu faptul că în timpul liber copilul meu este înscris și la Șoala Populară de Arte. Unde studiază muzica populară, în condițiile în care, până în anul 2019, dânsa a susținut reprezentarea Liceului de Artă de către fiul meu și nu numai la concursuri naționale școlare cu instrumente populare de suflat”, a mai precizat părintele.

Un alt părinte adaugă:

„Fiul meu a studiat clarinetul din clasa a V-a până în prezent, iar prestația instrumentală a fost una foarte bună, obținând doar note de 9 și 10 la examenele semestriale. A participat la toate audițiile, recitalurile clasei de clarinet, precum și la serbările organizate de Liceul de Artă la care pot spune că nu participă orice elev. Prestația bună a fost în atenția publicului la spectacolul de la Sala Thalia la Concertul de Crăciun din anul trecut, organizat de liceu”.

Părinții ne-au prezentat și un video în care directoarea instituției se arată mândră de elevii ei în cadrul unui eveniment de sărbătoare.

Aceștia o acuză pe directoarea liceului, dar și pe membrii comisiei de evaluare că ar fi dorit „să scape de elevii folcloriști din acest liceu”, menționând că până la examen unii dintre profesori i-ar fi atenționat pe tineri cu mesaje de genul „O să vedeți voi la examenele de aptitudini”.

„Ar fi bine să mergi să te înscrii la secția teoretică dacă nu vrei să zbori din școala asta!”, i-ar fi spus unul dintre membrii comisiei de evaluare unuia dintre elevi în momentul în care a decis să-l noteze cu o notă negativă la examen, „după care îndrumătorul fiului meu m-a telefonat să-mi spună că el nu a promovat și să vin urgent la școală să reușesc să-l înscriu la secția teoretică”.

Pentru a nu pierde timpul, părinții acelor copii care au picat examenul, respectiv nu au mai fost admiși să continue studierea instrumentului, așa au și făcut. Dar au decis să nu se oprească aici și să meargă mai departe, protestând față de cele întâmplate: au scris sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, la conducerea școlii, iar o scrisoare cu faptele relatate a ajuns și la ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, atunci când aceasta a venit la Sibiu. Între timp, în ciuda insistențelor lor, unii dintre ei n-au mai aflat nici măcar nota medie pe care le-au dat-o copiilor membrii comisiei de examinare, acestea nefiind afișate la instituție.

În sesizări, părinții au cerut doar ca elevii să fie reexaminați de o comisie neutră. „Considerăm că în timpul acestui examen copiii noștri au fost discriminați, nefiind evaluați în funcție de prestația lor, ci după comportamentul, atitudinea lor – unuia dintre elevi i s-a spus că are „o atitudine flegmatică și un caracter urât – și după activitățile extrașcolare”, se menționează în scrisoarea adresată lui Andronescu.

Nu toți membrii comisiei de evaluare au avut însă aceeași atitudine. Unul dintre ei, Ionuț Oprișor, crede că elevii meritau să fie admiși. „Vă pot spune doar că părerea mea a fost alta, mai mult nu. Părerea mea a fost că au meritat să treacă mai departe. Nu știu care a fost media finală, eu știu numai ce notă eu am dat. A fost una de trecere”, a acceptat să ne spună Oprișor.

În unul dintre răspunsurile pe care le-a oferit IȘJ Sibiu se menționează: „Comisia de admitere în învățământul liceal vocațional de artă, pentru anul școlar 2019-2020, de la nivelul Liceului de Artă Sibiu, cu subcomisia de suflători s-a constatat că este corect constituită, respectă toate prevederile metodologice în vigoare privind componența și dreptul de notare al membrilor evaluatori/vicepreședinte, după caz, este emisă în termen legal și este avizată de IȘJ Sibiu”.

Inspectoratul mai consideră că examinarea elevilor a fost făcută corect, din punct de vedere procedural, iar în ceea ce privește cerința părinților de reexaminare, instituția spune că acest lucru nu este posibil, citând din Regulamentul privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă: „La probele de testare a aptitudinilor, la probele de aptitudini pentru admiterea în liceu, precum și la examenele de diferență la disciplinele practice de specialitate nu se admit contestații”.

În schimb, s-a dispus o cercetare disciplinară la nivelul școlii pentru a cerceta faptele expuse de părinți în ceea ce privește desfășurarea examenului și anume „întreruperea bruscă a elevilor” sau „intimidarea acestora cu tot felul de întrebări” etc. Numai că înainte ca această comisie să-și înceapă activitatea, directoarea Liceului de Artă a plecat în concediu medical. Aceasta nu a dorit să discute la telefon.

Am discutat însă cu unul dintre membrii comisiei de disciplină, Dan Băban, care e și fost director al liceului. Săptămâna trecută, acesta ne-a spus că membrii comisiei „sunt cu dosarul în față”, dar că activitatea o va începe în această săptămână, propunându-și un termen de „maxim două săptămâni, până pe 12 iunie” pentru soluționarea cazului.

„De săptămâna viitoare întrăm în lucrări. Eu vreau cât mai repede [să rezolvăm cazul], dar acum e o perioadă foarte încărcată, e final de clasa 12, avem evaluare națională, am avut concurs național de arte plastice. Sunt multe peste noi, dar o să facem cât mai repede (…) Noi trebuia să preluăm în grup, toți colegii, dosarul și să ne apucăm să lecturăm. Unul dintre membri la un moment dat a lipsit și eu nu pot să mă apuc, decât dacă toată lumea are semnat pe procesul verbal de primire. Informații multe eu nu știu. Din auzite, pot să spun că au fost membri ai tarafului școli, au participat la multe concursuri. Sigur că dacă ei pot dovedi cu diplome că au fost la olimpiade, cu tot respectul, vă dați seama, că noi asta ne dorim, ca ei să participe la cât mai multe activități”, ne-a spus Băban, întrebat despre acest caz.

L-am sunat și ieri, pe 5 iunie, pentru a afla la ce etapă sunt lucrările comisiei. Ne-a spus că acestea au început, au fost audiate persoanele vizate în sesizările părinților, dar urmează să fie analizate și declarațiile lor făcute în scris.

„Deocamdată asta și apoi mai vedem. Mai avem niște nelămuriri de la alți colegi la care noi nu ne-am gândit până acum – sunt niște clarificări vizavi de anumite declarații pe care le-au făcut ei”, a explicat Dan Băban. Întrebat ce au spus membrii comisiei care au dat notele care i-au nemulțumit pe părinți, membrul comisiei de disciplină a menționat că „au evaluat în funcție de criteriile de evaluare. Asta a scris, asta luăm în considerare și apoi vedem dacă se confirmă”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

21 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tabloul

    No…ce sa inteleaa parintii acestor copii care se vor lautari. Folclorul nu e arta ! E folclor, e comemorarea unor obiceiuri stravechi, pentru pastrarea memoriei colective.
    Arta e chestia aia care iti indreapta atentia spre nou, inovatie spre alte idei, inca nedescoperite. Dar ce sa inteleaga niste parinti care vor ca odrasla lor sa detina diploma de artist… cel putin in devenire si sa fie si lautar sau dansator de sarbe, invartite sau calusari.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sfatul turnului

    Pt a fi lautar nu ai bevoie nici de școală, nici de diplomă, dar tu nu ai de unde să știi, ai impresia că guță a facut școala de artă!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Hermanndorf

    Liceul de Arta nu este, cumva, una dintre multele cladiri retrocedate organizatiei din care face parte iubitul vostru primar/presedinte? Nu, gresesc. A fost retrocedat de PSD catre Forumul Democrat al Romanilor iubitori de straini.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Matrioska

      A fost recuperata de biserica evanghelica… daca nu ma insel. Fusese furat in prealabil, ca si toate proprietatile din Romania, de catre comunistii care acum se numesc PSD. Deci sa lasam povestile alarmiste…nu ne place ca se retrocedeaza ?…trebuie sa ne gandim cine a furat ca sa fie nevoie azi de retrocedari !?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Cine plateste oalele sparte de Basescu

        Hahaha! Apropo de retrocedari: Bucuresti,frumoasa noastra capitala trebuie sa ii plateasca lui Costanda115MILIOANE DE EURO,din care 69milioane euro costul terenului,iar restul pana la 115milioane,reprezinta dobanzi si sume accesorii. Si vestea cea buna: toata aceasta nebunie ptr care bucurestenii vor trebui sa plateasca acum a inceput-o din 2003,Basescu,primarul general de la aaceea data!BASESCU,PDL,adica PNL-ul de azi! hahaha

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Cetățean

        Mai citește dacă știi sa citești, mai documentează-te, dacă te duce intelectul. Proprietățile retrocedate Bisericii evanghelice și FDGR-ului au fost confiscate în 1944 de la GrupulEtnic German.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            Tristul adevar

            Deci nu e problema ca sunt hoti,ci ca sunt hoti prosti?Adica trebuie sa se upgradeze,sa fure mai inteligent? :)))

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian la care i a ajuns

    Doamne ce societate avem. Unor copii le este afectat viitorul si noi ne dam cu parerea despre retrocedari. De asta se intampla toate aceste lucruri si nimic nu se schimba in invatamantul romanesc. Probabil comisia o sa le taie 10% din salar si copiii raman fara viitor pentru ca unii profesori uita sa fie dascali.
    Conform legii 272/2004 Privind protectia si drepturile copiilor, expunerea copilului la situatii al caror impact emotional depaseste capacitatea sa de integrare psihologica inseamna abuz emotional asupra copilului. Concret aceste acte pot fi intimidari, amenintari, denigrari sau alte atitudini ostile sau de respingere fata de copil.
    Oare cati profesori care marginalizeaza astfel copiii stiu de fapt ca intra sub incidenta codului penal art 296 Purtare abuziva, iar fapta de a ameninta un copil cu ceva de natura sa ii produca o stare de temere este deasemenea pedepsita de codul penal prin art 206-Amenintarea?
    Dar hei, ce sunt copiii pt noi? E mai important sa discutam despre retrocedari.
    Iar invatamantul, si viitorul nostru, ramane la fel pt ca unii profesori uita sa fie dascali si ca nu sunt acolo doar pt copiii despre care apreciaza ei ca nu au “caracter urat”.
    10% din salar e pretul viitorului nostru! Ne o meritam!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Doru

    Manelistii astia de mici au dusmani… ‘tu-le muma lor de profesori…
    Si voi, dragi cititori, toate subiectele le politizati??? PSD si PNL sunt de vina pentru tot? Votati USR, c-apai vin flamanzii aia si fura cu 2 maini.
    Asta-i un neam de hoti pe care doar un vlad tepes i-ar pune la punct… dupa ce si-ar retroceda si el vreo 7 case 🤔

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Elena

    Cred ca nu s-a inteles. Aceasta scoala este Liceul de Arta nu scoala populara de arta. Daca doresc asa de mult sa faca muzica populara, pot sa mearga la scoala populara de pe strada Avram Iancu NU sa ocupe locul unui copil care chiar isi doreste sa studieze un instrument. Muzica clasica nu place tuturor. Proble e ca poate nu sunt asa de buni la cultura generala incat sa mearga la un alt liceu…..aici e problema.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian la care i a ajuns

    Stimata doamna Elena, pt dumneavoastra Gheorghe Zamfir nu a fost un artist care a reprezentat bine Romania? Dar aveti dreptate cand spuneti ca nu s a inteles. Nu s a inteles de catre unii profesori ca notele nu se dau dupa afinitati si dupa temperamente. Si mai ales scoala nu ar trebui sa fie o turma de oi care trebuie sa faca doar ce ii place profesorului

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Terente Banu’

    Vina este a directoarei care este de o prostie crasă. Frustrată , uzată moral, se comportâ ca o femeie din lagărul socialist .

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    John

    Bossilor … da daca cupii la tzigani, astia micii canta bine dupe ureche … stie sarbe, invartite, hore, nu neaparat manele da ceva sa placa la toata lumea. Cupiii a fost la atatea nunti, botezuri, cumetrii a facut bani de a tinut toata famelia ca are inca 7 frati … apai doamna draga … da de ce vrei mata doamna directoare ca sa cante cupilu si Brahms, Bach, Mozart, Liszt si Beethowen dupe note…. pai ce ei stie sa citeste … la nunta credeti ca le pune cineva note? Lasati doamna cupii sa cante nu le stricati viitoru ca are si ei dreptu ca rumunii sa mearga la scoala in centru….

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Elev

    Aceasta stire este FAKE . Sunt luate lucrurile doar in favoarea copiilor . In primul rad , un lautar este amator , diferit de instrumentistul care este profesionist. Liceul de Arte pregateste copiii pentru a fi profesionisti, pentru ca , mai incolo , sa mearga la conservator si in orchestra sau mai sus . Daca nu va place si vreti sa fiti amatori in continuare, mergeti la Scoala Populara de Arte , ce atata tam-tam ! Cei doi elevi au cantat foarte prost ( ca lautarii ) . Elevul care a luat premiul 1 la olimpiada si nu a fost admis , a luat premiul 1 la Saxofon , un instrument care nu se mai invata in Liceul de Arte , care nu s-a studiat niciodata , el luând premiu pentru sectia de muzica populara , concurand SINGUR !!! Este o stire FAKE care târăște un liceul foarte frumos in noroi , doar din cauza a doi copii incompetenti si amatori , stirea fiind falsificata , ziarul vrând sa ia doar scandalul , pt a atrage atentia ! Va rog frumos sa va mai informati inainte sa dati COMM-uri nasoale , dupa o stire… de tot rasul

Lasă un răspuns către Elev Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact