Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Șelimbărul redeschide drum spre Sibiu

Șelimbărul redeschide drum spre Sibiu

Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că săptămâna viitoare se vor încheia lucrările la reabilitarea ultimei părți din strada Pictor Brana. ”Dragi prieteni, doresc să vă mulțumesc pentru înțelegerea de care ați dat dovadă pe parcursul lucrărilor de modernizare a străzii Pictor Nicolae Brana. Dacă vremea va fi favorabilă, la sfârșitul săptămânii viitoare strada va fi redeschisa circulației”, a anunțat primarul.

Ultima parte din stradă aflată în construcție are puțin mai mult de 500 de metri și a costat 3,205 milioane de lei, cu TVA inclus. Suprafața totală peste care s-a intervenit este de 7.350 mp. Lungimea totală a străzii este de 516 metri, cu o lățime ce variază între 5,5 și 7 metri.

61901969_817051658676602_2757228270838611968_n

Strada intră în municipiul Sibiu prin continuarea ei, Rampa Ștefan cel Mare. Aici Primăria Sibiu anunța la începutul anului trecut că vor fi efectuate ample lucrări de reabilitare. ”Pentru Rampa Ștefan cel Mare așteptăm ca Apă Canal să finalizeze lucrările de canalizare ca apoi să intrăm noi pentru reabilitare, lucrări care sper că vor fi gata până în toamnă”, anunța în luna martie 2018 primarul Astrid Fodor.

În luna iulie 2018, administrația locală din Sibiu a lansat licitația pentru reabilitarea rețelei de canalizare de pe Rampa Ștefan cel Mare, lucrare de care depinde refacerea ulterioară a străzii.  Valoarea estimata a contractului era de 764.556,80 lei, fără TVA.

62223979_817051695343265_7575336619444535296_n 62101853_817051772009924_2216024415441780736_n

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

BauBau

Acum 4 ani

Adica se si asfalteaza, sper! Acum sa vedem Primaria Reginei locale, Fodor, cum se misca cu reabilitarea in continuare, pe teritoriul micului regat Hermannstadt.
Raspunde

bv selimbar

Acum 4 ani

din pacate sibiul nu este pregatit pentru a prelua eventualul trafic din zona. doamna primar traieste in bula ei, nu poate gandi in viitor. sincer dupa cum merg lucrurile, cred ca toata inactiunea primariei sibiu, va costa fdgr la urmatoarele alegeri locale.
Raspunde

Liviu

Acum 4 ani

Cei de la apa canal n au auzit de Selimbar motiv pentru care lucrarea stagneaza, hai 10 lei mc, pentru prime cat mai mari la apa canal psd!
Raspunde

Robert

Acum 4 ani

Stimate domnule primar va așteptăm și cu mașina și pe jos pe str Cornel Medrea. Daca veniti cu mașina...neapărat cu ceva de teren...cu troliu...etc.daca veniți pe jos neapărat in cizme de cauciuc cît mai înalte. Parca va lăudați că sunteți printre cele mai bogate comune din țară.dar probabil nici în cele mai sărace nu găsim o stradă de nivelul Cornel Medrea. Felicitări!!!
Raspunde

CitizenX

Acum 4 ani

Toate bune si frumoase..dar: - nu vad stalpi de iluminat - de ce se stranguleaza strada la trecerea peste paraul care delimiteaza selimbar de sibiu? Oricum lucrarea a durat mult prea mult
Raspunde

primaria maro

Acum 4 ani

Str Doamna Stanca? Plina de gropi asa zis reparate cu lopata in 2019..fara marcaje....mizerii si tone de nisip pe margine.....cand intri in Sibiu esti in alta tara....mai civilizata.... In general Selimbarul e f.f murdar si prost intretinut...nu vezi masini la curatenie ,la marcaje......societatile create pt asta sunt complet invizibile....mai putin la tocat bani publici
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus