X
caine maidanez muncitor statie sortare deseuri gunoi colectare selectiva (2)

Nu mai sunt sibieni dispuși să lucreze la groapa de gunoi. Tarifele de depozitare cresc cu 31%

Cu 31% vor crește tarifele de depozitare a deșeurilor în depozitul ecologic administrat de Tracon SRL la Cristian. Printre motivele care stau la baza acestei majorări se numără inclusiv faptul că nu mai sunt sibieni dispuși să lucreze în acest loc și, prin urmare, sunt aduși muncitori inclusiv de la peste 500 de km. Cărora trebuie să li se plătească și diurnă.

Solicitarea celor de la Tracon de aprobare a majorării tarifelor de depozitare a fost formulată încă din luna septembrie a anului trecut. Cei de la Tracon au cerut, inițial, majorarea tarifului de la actualul 60,79 lei/tonă la 83,20 de lei/tona de deșeu depozitat (valorile nu includ TVA). În cele din urmă, după analize complexe asupra factorilor care influențează costurile depozitării deșeurilor la Cristian, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu au propus primarilor ca tariful să crească la 79,47 de lei/tonă, fără TVA. Iar majoritatea primarilor din județul Sibiu a aprobat această majorare.
Pentru ca acest tarif să intre în vigoare, mai este așteptată adoptarea unei hotărâri a Consiliului local Cristian, comuna pe raza căreia se află groapa de gunoi în care se depozitează resturile din întreg județul Sibiu. Forul legislativ local urmează să adopte o hotărâre prin care să poată fi încheiat un act adițional la contractul cu cei de la Tracon, act adițional care să prevadă majorarea tarifelor, au explicat reprezentanții ADI Eco pentru Turnul Sfatului.

Totul s-a scumpit. Și nici muncitori nu mai sunt

Încă actualul tarif de 60,79 de lei/tona de deșeu depozitat este în vigoare din anul 2014. De atunci, susțin cei de la Tracon, consumul motorină pentru operațiunile specifice din depozit a crescut de la aproape 153.000 de litri de motorină pe an, la peste 245.000 de litri de motorină pe an (numărul utilajelor – buldozere, încărcătoare frontale, excavatoare, bascule, cilindru compactor etc – a crescut de la cinci la 16). În plus, mai arată cei de la Tracon, prețul litrului de motorină a crescut. Au fost și sunt necesar de îndeplinit în continuare o serie de investiții cerute de autoritățile de mediu, pentru dispersia mirosurilor, un mai bun control al gestionării levigatului care este epurat mai apoi, precum și creșterea numărului de celule de depozitare la patru.

Printre criteriile prezentate de cei de la Tracon SRL în fișa de fundamentare pentru modificarea tarifului se referă la obligativitatea creșterii salariului minim (creștere impusă prin lege) de la 1.900 de lei pe lună, la 3.000 de lei pe lună, dar și la creșterea prețurilor la energie electrică, precum și creșterile costurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în groapa de la Cristian. Față de 2014, cheltuielile salariale ale celor de la Tracon au crescut de la aproximativ 451.000 de lei pe an la aproape 2,5 milioane de lei pe an.

Iar creșterea costurilor salariale are loc pe fondul unei lipse de forță de muncă la nivel local. ”Personalul de pază nu primește diurnă, însă începând cu data de 16 octombrie 2017, prin hotărârea AGA Tracon se acordă diurnă celor 30 de angajați în limita a 30 de lei/zi. Lipsa personalului dispus să accepte condiția de desfășurare a activității pe un astfel de amplasament a condus la recrutarea forței de muncă din zone îndepărtate, după cum urmează: 11 angajați din județul Neamț, cinci angajați din județul Brăila, trei angajați din județul Constanța, doi angajați din județul Vaslui, câte un angajat din județele Galați, Iași, Vâlcea, Tulcea, Olt și Botoșani și doar trei angajați din județul Sibiu”, se arată într-unul din rapoartele care au stat la baza aprobării creșterii de tarif. În plus, cei de la Tracon arată că serviciile medicale necesar a fi asigurate angajaților – care sunt vaccinați lunar antitetanos, antitifoidic, antihepatic A și B – au ajuns să coste aproape 100.000 de lei anual.

Va crește și taxa de salubrizare, însă foarte puțin

Creșterea tarifelor de depozitare a deșeurilor la Cristian va afecta, în primă fază, operatorii de colectare și transport care activează în județul Sibiu (Soma, Eco Sal etc). Ulterior, însă, aceștia vor putea cere o majorare a tarifelor percepute de la primăriile cu care au contract de colectare și transport, dacă vor demonstra că noul tarif de depozitare are o influență mai mare de 5% în costul total al activității lor.

Potrivit reprezentanților Soma, de exemplu, acest lucru se va întâmpla și va putea fi ușor demonstrat. Mai departe, această majorare a tarifelor se va reflecta și într-o majorare a taxei de salubrizare percepută de la populație și agenții economici din județul Sibiu. Însă impactul final asupra acestei taxe de salubrizare ar putea fi de doar câteva zeci de bani pe lună, ceea ce ar putea determina mai multe primării să propună consilierilor locali aprobarea majorării taxei de salubrizare doar de la începutul anului viitor (fiecare localitate are o taxă de salubrizare stabilită la nivel local, ca urmare a gradului de colectare selectivă îndeplinit).

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dr B

    Din mulțumea de asistați social, ce primesc o mulțime de bani stand acasă la televizor sau lipindu-si unghii false, primind mâncare gratis de la cantina sociala si avand consultații medicale si medicamente gratuite poate se gandeste cineva si ii trimite la munca. Altfel tot pe spinarea noastră vor deveni pensionari. Si vor merge si gratuit cu Tursibul, razandu-ne in nas… Daca vom trai sa ii vedem.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    dar de ce nu se recicleaza mai mult? ca de strans se strang destule gunoaie ce pot fi reciclate… plus de asta din ce scrie mai sus salariile au crescut de atatea ori dar performanta si productivitatea a crescut la fel de mult? ca altfel sunt cresteri salariale artificiale. Legat de motorina, cat la suta din ea este real folosita la activitatile desfasurate si cata ajunge in masinile angajatilor si piata neagra? Managemenetul aceli gropi de gunoi este dezastros iar mirosurile emanate sunt insuportabile pentru toti cei care lucreaza, locuiesc sau trec si numai pe autostrada. Asa sunt spalati banii…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai

    Primaria Huja oricum are unul dintre cele mai mari tarife din judet (10 lei si ceva / pers). Sunt curios daca acum simte nevoie de a majora tarifele, cand ei oricum erau bine pe plus comparand tarifele vechi din alte localitati.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pepe

    Pe mine ma convins tante Fosfor sa nu mai reciclez ! Atata informatii am primit din partea primăriei si din partea firmei de ridicat gunoaie ca am hotărît ca ei stiu mai bine ce sa faca , doar sint profesionisti !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    POVESTI DE ADORMIT SIBIENII SAU CREDULII
    MUNCITORI ADUSI DE LA 500 KM?????????????????????hahahah
    NU !!!!!!!!!!!FURT DE BANI DIN BUZUNARUL SIBIENILOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact