Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Primul proiect “al sibienilor“. Pasajul pietonal de sub bd. Andrei Șaguna capătă ”sistem de interacțiune digitală”

Primul proiect “al sibienilor“. Pasajul pietonal de sub bd. Andrei Șaguna capătă ”sistem de interacțiune digitală”

Administrația locală a scos la licitație contractul de întocmire a documentațiilor necesare modernizării pasajului pietonal de sub bd. Andrei Șaguna, înspre bd. Victoriei. Acesta va avea ecrane led cu ale căror imagini sibienii vor putea ”interacționa”. Este vorba de primul proiect care va fi implementat de Primărie din lista celor alese în urma bugetării participative.

Proiectul de amplasare a unor ecrane led în pasajul de sub bulevardul Andrei Șaguna este unul din cele zece alese de sibieni în cadrul exercițiului de bugetare participativă, derulat pentru prima dată de Primărie anul trecut. Acum, administrația locală a lansat procedura de atribuire a contractului de realizare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, precum și a proiectului tehnic, necesare angajării unor constructori care să transforme pasajul. ”Modernizarea vizează înlocuirea panourilor de afișaj învechite din pasajul care subtraversează DN1, cu afișaje electronice de înaltă definiție, care să poată da o nouă viață acestui spațiu ce leagă zona centrală de Bulevardul Victoriei”, se arată în tema de proiectare pregătită de reprezentanții Primăriei Sibiu.

Simulare a pasajului pietonal, dotat cu ecrane de înaltă rezoluție. Simularea a fost realizată la depunerea proiectului în cadrul bugetării participative Simulare a pasajului pietonal, dotat cu ecrane de înaltă rezoluție. Simularea a fost realizată la depunerea proiectului în cadrul bugetării participative

Prin tema de proiectare, cei din administrația Sibiului arată că în cadrul lucrărilor de modernizare a pasajului vor trebui efectuate și reparațiile necesare pentru eliminarea surselor de infiltrații, dar și înlocuirea sistemului de iluminat, amplasarea unui sistem de supraveghere video, modernizarea accesului pentru persoanele cu mobilitate redusă și înlocuirea dotărilor urbane învechite (precum ghivecele exterioare destinate plantelor). Întreaga pardoseală a pasajului ar trebui, de asemenea, înlocuită.

Contractul scos la licitație de Primărie presupune și întocmirea detaliilor de execuție, a documentației pentru obținerea autorizației de construire, obținerea avizelor necesare și acordarea de asistență tehnică pe perioada derulării contractului. Bugetul alocat acestui contract este de 70.000 de lei, fără TVA, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. Termenul-limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate a fost stabilit pentru ziua de 17 iunie 2019.

Lucrare cu timp

Lansarea procedurii de contractare a serviciilor de întocmire a documentației DALI și a proiectului tehnic este, însă, doar o fază îndepărtată de momentul dării în funcțiune a unui pasaj modernizat. Potrivit temei de proiectare, întocmirea expertizei tehnice și a DALI ar trebui realizate în decurs de o lună de la semnarea contractului. După care, indicatorii tehnico-economici rezultați în urma acestor studii vor trebui aprobați prin hotărâre adoptată de Consiliul local Sibiu. În următoarea lună de a adoptarea acestor indicatori, firma contractată va trebui să întocmească proiectul tehnic precum și proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor, cu toate avizele și documentele necesare.

După care, urmează scoasă la licitație execuția lucrărilor. Care, potrivit estimărilor din tema de proiectare, ar urma să dureze nu mai puțin de 12 luni (aceasta este perioada pentru care este solicitată asistența tehnică pe durata execuției lucrărilor).

pasaj andrei saguna 3

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

Hermanndorf

Acum 4 ani

No, asta da proiect de anvergura! Oradea, poti sa mori de ciuda!!!
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

12 luni?..pt niste panouri led.De aia duduie economia tarii !
Raspunde

IOO

Acum 4 ani

Ecrane pe care sa fie ce?
Raspunde

Sibian ecologist

Acum 4 ani

Propunem ca piatra cubica sa aiba laturile cu 0,3 cm mai mici pentru a da posibilitatea apei pluviale sa se infiltreze si sa devina una cu natura!
Raspunde

Alex

Acum 4 ani

Inca un articol slabut al TS.
Raspunde

Administrația europeana și lobistul finanțat de primărie

Acum 4 ani

Proiectul de mai sus este ULTIMUL din perspectiva voturilor primite și a clasamentului realizat pe site-ul programului de bugetare participativă Sibiu. Totuși acesta este PRIMUL FINANȚAT....are și Sibiul ăsta un sistem de priorități de îți vine să o iei la fugă. La ce să montezi dispensare de sterilizant/săpun în școli, la ce să iluminezi trecerile de pietoni, de ce să faci o aplicație pentru transportul în comun, de ce să asiguri pistele de bicicletă, de ce să inverzim orașul unde indicii de poluare au luat-o razna.... Hai cu ecrane LED că nah, nu poate urbea fără ecrane LED pe care să promovăm proiectele care sug banii orașului prind diverse agende. Doamne păzește-ne de noi.
Raspunde

Oras satesc 4 ever

Acum 4 ani

Orasul asta are nevoie de proiecte de dezvoltare serioase, de modernizare si voi va ocupati cu frunze de leustean pe pereti???
Raspunde

dancp2

Acum 4 ani

apa de ploaie! pe banii contribuabililor! ceva crese noi,gtadinite????????????????
Raspunde

belu

Acum 4 ani

Din articolul atasat in link-ul cu cele 10 proiecte reiese ca acesta NUUU este un proiect castigator. "În fine, cel de-al patrulea proiect din rândul celor care nu au fost “câștigătoare“ ale categoriilor din care fac parte, dar care a strâns 40 de voturi este cel de amplasare a unor ecrane led de înaltă rezoluție în pasajul din dreptul hotelului Continental Forum. " Miroase a proiect cu dedicatie!!!
Raspunde

Radu

Acum 4 ani

Bugetul alocat este de 70000 lei pt hartii... sa vedem daca pana in final va reusi sa depasasca totalul chltuielilor cu care a fost construit pasajul. Eu sunt optimist.
Raspunde

rotariu

Acum 4 ani

Ar trebui sa depaseasca daca pun si scari rulate. Va mai amintiti ca aveam la trecerea de la Dumbrava?
Raspunde

BauBau

Acum 4 ani

Rulante doar spre interiorul magazinului, din subsol (cum intri, stanga, dupa chinezi), nu si pt. acces in pasaj! Niciodata n-au existat scari rulante la vreun pasaj din oras.
Raspunde

Mircea B.

Acum 4 ani

Probabil va iesi un kitch ce va fi folosit pentru reclame
Raspunde

Dracu

Acum 4 ani

Aia-i strada Andrei Saguna, nu bulevard...
Raspunde

wut

Acum 4 ani

nu exista "Bulevardul Andrei Saguna" :)
Raspunde

...

Acum 4 ani

Facem :))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus