X
dacc6171-d637-416b-b802-092a2c2f8ada

Locuințele lacustre din Sibiu. ”Şi parcă dorm pe scânduri ude / În spate mă izbeşte-un val”

O viață de poezie duce o familie din Sibiu care a avut neșansa să cumpere un apartament la demisol, în Turnișor. Sibienii se află în pregătirea celei de-a zecea renovări capitale a apartamentului din cauza inundațiilor, iar singura poezie potrivită este ”Lacustră” de George Bacovia.

084a0b24-76c8-49d7-afe4-05be6c7f9589

În urma ploilor din zilele săptămâni, apartamentul din Turnișor, de pe strada Verzăriei a fost din nou inundat. ”Ultimele ploi ne-am inundat iarăși. Nu e doar o problemă punctuală aici, pe strada Verzăriei, este nenorocire cu canalele din întregul cartier Turnișor. În apartamentul din demisol apa a fost de 30-40 cm în casă. Au venit două autospeciale ale pompierilor să scoată apa din apartamente, pentru că altfel încă mai scoteau și acum apă cu pompele lor”, spune unul din locatarii blocului nr. 27 E de pe strada Verzăriei.

Locatarii de aici au făcut mai multe sesizări la Apă Canal, însă instituția spune că în această situație lucrurile sunt dificil de rezolvat. Vina cea mai mare o are dezvoltatorul imobiliar care a conceput un apartament la demisol, într-un bloc așezat într-o zonă inundabilă.

Apă Canal: S-a construit mult și greșit

Conform Apă Canal, cauzele care au produs atâtea inundații în această zonă sunt diverse. ”Dezvoltările rezidențiale din zonă, realizate in ultimii 10-15 ani, nu au ținut cont de posibilitatea depășirii capacității de transport a canalizărilor existente. Dispariția zonelor verzi : străzile laterale străzii Verzăriei, cu multe imobile și zone amenajate,  au fost înființate în locul unor întinse zone verzi ( grădini )  ale imobilelor din Calea Turnișorului. Odată cu construcțiile , au fost amenajate subsoluri (așa cum este cazul bl.de la nr. 37E) care au fost racordate direct la canalizare, fiind astfel foarte expuse  fenomenului de refulare , contrar prevederilor regulamentul serviciilor de apă și canalizare  și celor ale contractului de furnizare care interzic acest lucru”, se arată într-un răspuns primit de Turnul Sfatului.

Investiții pentru preluarea apelor din Turnișor

Societatea sibiană spune că s-au luat măsuri în ultima perioadă pentru remedierea situației și că altele sunt în plan în perioada următoare. ”În urmă cu 10 ani , prin programul ISPA, am executat un colector pluvial PE 600-800 pe Calea Turnișorului – Grâului , canalizare pluvială care are rol de a evacua apa în timpul vârfurilor de precuipitații din zonă. Primăria Sibiu, în 2018, odată cu modernizarea străzii Graului, a executat o rețea nouă din PVC 500 pe strada Grâului care a mărit capacitatea rețelelor existente. Apă Canal Sibiu a realizat o serie de lucrări care vizează îmbunătățirea funcționarii canalizărilor existente și derulează  periodic lucrări de exploatare, în scopul evacuării mai bune a apelor de ploaie. Toate aceste lucrări  au putut compensa doar parțial dezvoltarea accelarată a zonei din ultimii ani cu referire la funcționarea canalizării. Vă informăm, de asemenea,  că prin proiectul POIM  (din fonduri europene ) Apă Canal Sibiu SA , are prevăzută execuția unui colector de mari dimensiuni – Dn 1000 – 1200 mm, pe Șoseaua Alba Iulia, începând de la intersecția Alba Iulia/Ogorului și până în str. Grâului intersecție cu Pomicultorilor, unde va fi modernizată actuala Stație de Pompare și se va executa un deversor spre râul Cibin. Acest colector va avea  rol de a degreva canalizările actuale din Calea Turnișorului – Verzăriei – Grâului, de debitele actuale transportate și astfel de a îmbunătăți evacuarea apelor uzate din zonă, inclusiv de pe străzile de unde au apărut sesizările cetățenilor”, se arată în răspunsul semnat de Director General al societății, ing. Vasile Maier.

da1d5e47-992c-4c1c-9767-9b6f595f61b2 fdd0ae56-dda4-4203-beff-3f63b11a7d4f 3b00a6be-a6cc-408b-b68e-2209eed68e12 084a0b24-76c8-49d7-afe4-05be6c7f9589 8415cdfd-aea6-497d-960e-81132dd82966 e074fbb8-6449-42f0-b31d-5212f897ad7f dacc6171-d637-416b-b802-092a2c2f8ada

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    “Verzarie” este ce au facut si inca mai fac cei de la urbanism care aproba tot ce vrea muschiul dezvoltatorului imobiliar. De dupa revolutie au facut varza tot ce au prins prin oras si zi de zi culegem roadele.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cris

    Cine investeste bani intr-un apartament jumatate afara , jumatate sub pamant ? Am crezut ca șoriceilor le plac astfel de încăperi , dar si oamenilor!? Foarte interesant…dacă cineva i-ar pune in cușca s-ar revolta dar de buna voie cumpara apartamente la demisol….unde sunt reci, întunecate si pline de umezeala.Foarte interesant ca se plâng de așa ceva când este ceva foarte firesc când trăiești in minunatul demisol.
    Eu nu pot compătimi așa ceva , cum îți faci patul așa dormi in el, la demisol…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      MarEva

      Sa știi ca chiar dacă ar fi rămas demisol,pivniță. ..deci nu ceva locuibil,NU ESTE NORMAL SA ÎȚI IASĂ APA DIN CIMENT! Ca și la ăștia deștepții care nu au cumpărat la demisol,erodanduse și degradanduse temelia blocului,le crapă zidurile. În blocurile astea noi,oricum e jale mare.Pe oricine întrebi, numai nenorociri vei asculta.Și nu,nu apa canal e de vina,ci ala care ti-a vândut, ca ti-a dat teapa și asta e de pușcărie!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    primaria nu isi asuma nici o vina pentru avizele de constructie date pentru ca nimeni nu merge pe teren sa vada realitatea din teren, totul se face doar pe baza de hartii si nimic mai mult iar daca in hartii scrie prostii pe baza lor se dau autorizatii si gata…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Luati un avocat

    Astea nu sunt vicii ascunse? Conform legii, cel care v-a vandut raspunde pentru aceste nereguli: ”indiferent ca acesta cunoastea sau nu viciile ascunse, este tinut raspunzator pentru repararea pagubei…. Codul Civil, prevede la art 1672 pct 3, ca una dintre obligatiile vanzatorului, este de a-si asigura cumparatorul impotriva evictiunii si a viciilor. Viciile ascunse sunt acele nereguli pe care un cumparator nu le-ar fi putut descoperi prin examniarea bunului ca orice persoana prudenta si diligenta, fara sa aiba un ajutor de specialitate. Viciul ascuns trebuie sa fie grav si sa existe la momentul predarii bunului.”Viciul prezentat de dvs estegrav,si da,exista cand v-a fost vandut apartamentul. Apelati la ajutor de specialitate!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mara

    Majoritatea apartamentelor la demisol erau de fapt…parcari in proiectele marete ale investitorilor ca doar trebuia sa acopere necesarul de locuri de parcare.
    In realitate insa, parcarile nu se pot vinde la pret de apartament prin urmare parcarile raman de ochii primariei…pe hartie. Locul acestora este luat de apartamente, la demisol.
    La receptie…se inchid ochii ca mai o cafea, mai un plic, o vorba buna si iaca prapadul cand vine potopul.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian

    Oare nu tot apa-canal da avize pentru blocuri intre casa unde canalizarea a fost executata pentru case, adica un numar mai mic de consumatori? Ei stiu ca reteaua de apa sau de canal nu va face fata dar dau avize… la intrebarea asta sa raspunda d-ul director.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact