Primul așezământ public din Cartierul Arhitecților va fi inaugurat sâmbătă. Este vorba despre o biserică de lemn (foto), construită de Arhiepiscopia Sibiului. Aceasta va face parte dintr-un complex socio-cultural și educațional mai mare pe care reprezentanții Bisericii din Sibiu intenționează să-l dezvolte în cartierul de la marginea municipiului Sibiu, dar care se află sub jurisdicția orașului Cisnădie.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului spun că noua biserică de lemn a fost ridicată pentru a deservi nevoile spirituale ale creștinilor din Cartierul Arhitecților. Biserica de lemn va purta hramul Sfântului Mucenic Laurențiu și „va face parte integrantă a Ansamblului Social-Educațional „Sfântul Nicolae” din acest cartier, pe care Arhiepiscopia Sibiului vrea să-l construiască pentru folosul soial-educațional al sutelor de familii care s-au stabilit în acest loc”, spune preotul Tiberius Nicolae Macrea.
Precizăm că în zonă se mai desfășoară lucrările la noua grădiniță din cartier, iar ulterior se va ridica un Centru socio-medical și un Centru cultural-educațional.
Terenul pe care s-a construit biserica de lemn aparține Arhiepiscopiei Sibiului, acesta fiind achiziționat în anul 2014 la inițiativa mitropolitului Laurențiu Streza.
Biserica de lemn va fi sfințită și inaugurată sâmbătă, 15 iunie, la ora 16:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Laurențiu Streza , Arhiepiscopia Sibiului , Cartierul Arhitecților , Arhiepiscopiei Sibiului , Ansamblului Social , Sfântului Mucenic Laurențiu , Tiberius Nicolae Macrea , Bisercii Sfântul Nicolae
Vizualizari: 7045
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
MB
Acum 2 ore
Claudiu
Acum 2 ore
Liberal autentic
Acum 2 ore
Neli Oproiu
Acum 2 ore
Bobo