Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Programul serviciilor Primăriei Sibiu cu ocazia sărbătorii de Rusalii

Programul serviciilor Primăriei Sibiu cu ocazia sărbătorii de Rusalii

 Zilele de 16 și 17 iunie, prima și a doua zi de Rusalii, au  fost declarate prin Codul Muncii zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. În acest context, serviciile Primăriei Municipiului Sibiu, dar și serviciile publice subordonate Consiliului Local nu vor avea activitate în perioada menționată.

Zoo Sibiu va face excepție și va fi deschisă publicului inclusiv în aceste zile de sărbătoarea legală, conform programului de funcționare normal: 9.30 – 20.00.

Serviciul de Stare Civilă din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului Sibiu nu va avea activitate luni, 17 iunie. Înregistrarea evenimentelor produse în această zi se va desfășura după cum urmează:

-           înregistrarea deceselor va fi asigurată în ziua de sâmbătă, 15 iunie, în intervalul orar 9 - 13. Decesele produse și nedeclarate sâmbătă, 15 iunie, duminică, 16 iunie și luni, 17 iunie vor putea fi înregistrate marți, 18 iunie. La Cimitirul Municipal birourile vor fi închise, astfel că înregistrarea și programarea înmormântărilor nu va fi posibilă duminică, 16 iunie și luni, 17 iunie. În aceste două zile de sărbătoare, accesul auto în Cimitir va fi gratuit.

-           dosarele pentru oficierea căsătoriilor nu se vor putea depune luni, 17 iunie și, prin urmare, nu se vor oficia căsătorii în ziua de miercuri, 26 iunie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

dancp2

Acum 4 ani

pauzele primariei pe banii nostrii daca moare cineva-doamne fereste-tii mortul in casa 4 zile?ca cine iti da certificat ..etc.etc si temperaturile sint in crestere gindire inteligenta de bunica
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus