Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
4°C

Weekend de sărbătoare la Muzeul ASTRA: călătorie digitală. Vine și ambasadoarea Franței

Weekend de sărbătoare la Muzeul ASTRA: călătorie digitală. Vine și ambasadoarea Franței

La Muzeul ASTRA este sărbătorită familia, ia, dar și cultura. Timp de 4 zile muzeul din Pădurea Dumbrava invită sibienii să-și petreacă minivacanța de Rusalii într-un mod inedit.

Potrivit administrației instituției, activitățile din luna iunie sunt dedicate familIEI, „sărbătorind relația specială dintre mamă și fiica sa”: „În luna aceasta, IA, ca și meșteșugul popular, sunt parte din moștenirea fetei de la mama ei, iar atelierele noastre interactive reprezintă un bun prilej în care vizitatorii pot asculta poveștile creatorului popular”. Astfel, cei interesați pot afla modul în care tainele meșteșugurilor din România s-au dezvoltat, iar unele au rămas intacte.

muzeul astra

În fiecare zi, în perioada 14-17 iunie, între 10.00 și 18.00, sunt organizate ateliere de :

- pictură icoane pe sticlă la Biserica din Bezded, - atelier de confecționat jucării ecologice la Tehno Parc - demonstrații de olărit la Gospodărie-atelier de fluierari, Hodac - atelier de confecționat măști la Gospodăria Câmpulung Moldovenesc - pictat icoane pe sticlă la Gospodăria - atelier de rogojinari, Văleni - atelier de pictat icoane pe lemn - Complex arhitectural Stolojani – Târgu Cărbuneşti.

Astăzi, sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc deschiderea oficială a expoziției Micro Folie, la Casa Artelor. La deschidere vor participa, printre altii, doamna Michele Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze în România și doamna Daniela Cîmpean, Presedintele CJ Sibiu. Proiectul Micro Folie, reprezintă o ofertă culturală unică, realizată de Ministerul Culturii din Franța si coordonată de La Villette, în parteneriat cu 12 muzee din Franța: Luvre, Chateu de Versailles, Centre Pompidou, La Villette, Musee Picasso, Musee du Quai Branly, Philharmonie de Paris, RMN Grand Palais, Cite des sciences et de l'industrie, Arab World Institute, Opera din Paris, Musee d'Orsay si Festivalul din Avignon. Muzeul aduce laolalta pest 500 de opere de arta, fiind o călătorie digitală dedicată tinerilor, dar și vârstnicilor, din Antichitate până la explorarea spațială.

Duminică, 16 iunie, va avea loc Hramul Bisericii din Dretea, procesiunea de Rusalii, ridicarea armindenilor și sfințirea holdelor.

biserica dretea - astra

Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din satul Dretea, județul Cluj, datează din anul 1672 și este unul dintre cele mai valoroase monumente din Muzeul în aer liber. Biserica este construită în stil maramureșean, iar pictura este o combinație de artă post-bizantină și artă populară, în care pictorul a optat, în naos, pentru două teme majore: ciclul Patimilor și sfinții militari. În imagini puteți vedea picturi mai puțin vizibile publicului, din altarul bisericii: Jerta lui Avraam și Hristos Euharistic.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus