Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Câtă înghețată produce România: locul 10 în Europa

Câtă înghețată produce România: locul 10 în Europa

România produce peste 47 de milioane de litri de înghețată, iar o analiză realizată de Frames arată că țara noastră ocupă locul 10 în Europa la acest capitol.

În România activează peste 200 de companii producătoare pe piaţa de îngheţată, potrivit datelor Eurostat, scrie Mediafax.

Topul celor mai mari producători de înghețată din Europa este condus de Germania (517,4 milioane de litri), Italia (511,4 milioane de litri) şi Franţa (465,8 milioane de litri).

„Statisticile Eurostat indică un consum per capita de circa 2 litri, echivalentul a 22 de îngheţate la cornet, la o treime faţă de media europeană. Spre exemplu, în Suedia şi Germania, consumul este de până la 8 ori mai mare, iar la nivel regional suntem încă la jumătate’’, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.
Este de aşteptat ca vara lui 2019 să aducă o extindere a paletei de produse cu conţinut caloric redus, în ton cu evoluţia sectorului la nivel internaţional, arată concluziile analizei.

Afacerile din piaţa de îngheţată românească ar putea depăşi, în acest an, un nivel record al ultimilor 10 ani, de peste 600 milioane de lei, mai scrie Mediafax cu referire la analiza Frames.

Numărul companiilor care produc îngheţată în România s-a dublat din 2010 până în prezent, de la 99 la 204 firme în 2017. În 2018, an pentru care nu există încă toate datele finale, numărul firmelor pare să fi trecut de 210. Iar cifra de afaceri a firmelor din acest sector (cod CAEN 1052), a crescut cu acelaşi ritm ridicat, de la 396,3 milioane de lei în 2010 la 531,8 mil. lei în 2017.

Anul trecut, estimările Frames indică un business peste graniţa de 600 de milioane de lei, iar pentru 2019, graniţa tinde să fie depăşită, urmare a creşterii consumului şi, bineînţeles, a scumpirilor din acest an.

Sursa

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

S

Acum 4 ani

Puțină, ca suntem locul 7 la populație în UE.
Raspunde

George

Acum 4 ani

Inghetata e mancarea prostilor si a obezilor... ca merg mana in mana astea oricum. Sa ne bucuram daca suntem pe locul 10 la productia de rosii bio, de exemplu, nu la porcaria aia facuta din oua semi expirate, lapte vechi si grasimi vegetale de palmier plus niste arome...
Raspunde

Baba-Cloanța

Acum 4 ani

@george Înghețată poate fi făcută din ingrediente bune. Daca ți-e nu-ți place înghețat asta e! Dar sa spui că e porcărie și e mâncarea obezilor și proștilor denotă lacune de cunoștințe elementare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus