X
vipera colaj

Copil mușcat de viperă la Râul Sadului. La Spitalul Județean nu aveau ser antiviperin

Mușcat de un pui de viperă în cursul dimineții, un băiat de zece ani din Sibiu a fost tratat cu ser antiviperin abia la opt ore după incident. Motivul: pe stoc nu exista un astfel de vaccin, fiind vorba de o criză la nivel național, prin urmare s-a apelat și la un vaccin cu termenul de utilizare depășit.

Băiatul de zece ani era într-o drumeție cu familia sa, în cursul dimineții de luni, în zona Râul Sadului, când a observat în mijlocul drumului un șarpe care nu avea mai mult de 10 – 15 cm lungime. “Tatăl copilului l-a văzut în mijlocul drumului, s-a uitat la el, după care l-a lăsat din nou în drum. Copilul a zis să nu lase puiul de șarpe în mijloc de drum, unde putea fi călcat de o mașină și a pus mâna pe coadă pentru a-l arunca în iarbă. Atunci șarpele l-a mușcat de mână“, povestește mama băiatului pentru Turnul Sfatului.

Potrivit ei, băiatul s-a plâns de usturime imediat după mușcătură, iar în următoarele zece minute palma și degetele copilului au început să se umfle drept pentru care oamenii s-au îndreptat degrabă înspre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, unde au ajuns după aproximativ o oră și jumătate.

“Au sunat peste tot!“

“A început să i se umfle mâna, palma și degetele, mai ales degetul mare de care a fost mușcat. Alte reacții sau simptome nu a avea, cu excepția faptului că simțea o durere sub braț“, descrie mama simptomele cu care fiul său a ajuns la Spital.

Aici a fost preluat de urgență de specialiștii din cadrul UPU, cărora li s-au alăturat medici și din alte secții. Primele două chestiuni de rezolvat în regim de urgență au fost să se stabilească șarpele care a produs mușcătura, după care “să se facă rost de un vaccin“, deoarece Spitalul Județean Sibiu nu avea așa ceva în depozite.

Fotografiile realizate de părinți au ajutat la identificarea speciei de șarpe

Fotografiile realizate de părinți au ajutat la identificarea speciei de șarpe

Identificarea speciei căreia îi aparținea șarpele s-a făcut cu ajutorul fotografiilor pe care părinții copilului l-au realizat. Pe baza acestor fotografii, medicii din cadrul Spitalului Județean Sibiu au stabilit – după ce s-au consultat cu specialiști – că este vorba de viperă. Între timp, la nivelul secției UPU s-a declanșat o adevărată “vânătoare“ de vaccin. “Ne-au preluat cei de la Urgență foarte rapid, foarte profesionist s-au comportat cu noi. Toată lumea de aici s-a implicat într-un mod exemplar, zic eu. Doar că nu aveau vaccin împotriva veninului de viperă, i-am auzit eu cum au sunat peste tot. Inclusiv Arafat a fost sunat. Problema e cu vaccinul acesta, care nu se găsește la nivel național, din ceea ce mi-am dat seama, căci am nimerit exact între comanda de loturi și… asta e. Noroc că toată lumea de aici lucrează pentru noi, simțim asta“, povestește mama copilului.

În cele din urmă, s-a decis aducerea unui astfel de ser de la Spitalul județean Alba. Doar că acest ser era unul expirat. “Până la urmă a fost adus, cu mașina, un vaccin de la Alba Iulia. Am înțeles că era singurul vaccin de acest gen din această regiune și, mai mult, că este și expirat de la finele lunii mai. Dar, după mai multe consultări între medici, inclusiv cu oameni din Ministerul Sănătății, s-a stabilit că acel termen de garanție depășit nu era un impediment. Noi am zis că mergem pe mâna lor“, au acceptat părinții situația.

vipera 2

Vaccinul a fost administrat în jurul orei 17:00. după investigații ample asupra copilului, pentru a evita efecte secundare.

“Asta este procedura“

Constantin Roșca, medicul care conduce Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu spune că nu este ceva anormal lipsa unui astfel de vaccin din depozitele celei mai mari unități medicale din județ. “Eu nu știu de această situație, nu am fost în ultimele cinci zile pe la Spital. Este posibil ca vaccinul să fi fost adus de la Alba Iulia, căci asta este procedura. Când nu este într-o parte, îl aducem din altă parte, de la Alba sau Brașov, unde este mai aproape. Este un vaccin care nu se folosește des, deci cine îl are pe stoc îl dă la ceilalți. Sunt rare astfel de cazuri, nu sunt mușcături frecvente cred că în ultimul an acesta este primul pe care îl avem la Sibiu. Deci dacă avem pe stoc folosim de la noi, dacă nu avem sau sunt expirate, aducem din județele învecinate“, explică medicul Constantin Rusu cutumele din Spitalul Județean Sibiu.

La începutul lunii mai, autoritățile locale (cei de la Salvamont, dar și Jandarmeria) au transmis public mai multe atenționări către sibieni, referitor la pericolul pe care îl reprezintă viperele. Acestea trăiesc în județ în special în zona Păltinișului, dar și în cea a Transfăgărășanului. Sfatul autorităților este ca, atunci când mergem pe munte, să avem grijă unde călcăm și să folosim bocanci și pantaloni lungi.

Criză la nivel național

Presa locală din mai multe județe ale țării a semnalat în ultimele zile faptul că serul antiviperin lipsește din stocul majorității spitalelor mari. Spre exemplu, la Hunedoara, cu munți în care trăiesc vipere cu corn (mult mai periculoase decât cele de la Sibiu), serul antiviperin a expirtat de la finele lunii trecute. Iar de la Spitalul județean din Argeș, o turistă din Ungaria mușcată de vipere a fost transportată cu elicopterul SMURD la București, tocmai din cauza lipsei dozelor de ser antiviperin.

Autoritățile centrale au arătat că procedura de achiziție de noi vaccinuri este în curs de derulare.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

19 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Paraschiva Racean

    Eu am in trusa niste prafuri de ylang ylang si papadie galbena care te ajuta in orice situatie. I-am tratat copilului meu gripa, herpes si chiar necroza digitala cu acest praf miraculos sfintit la Prislop. Nu a avut nevoie nici de vaccinuri!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    GUȚĂ

    Când te manâncă în c*r ca pe Steve Irwin riști să sfârșești ca el.
    Sper că baiatul e bine, însă cred că și un copil de 5 ani se gândea că ar fi mai bine să ajute puiul de viperă cu un băț … nu cu mâna.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    supravietuiesc doar cei puternici ...

    pt ca sist. medical mioritic (inclusiv sau mai ales atitudinea sefulului de la urgente) e demult la pamant cu toate ca noi platim taxe deloc neglijabile lunar. Bietul copil a avut noroc, dupa probabil o ora pe drum din raul sadului la SB a trebuit sa astepte alte ore pt ca la Sibiu evidenta si procedurile par ca lipsesc cu desavarsire. Cred ca daca acel copil era al lui Constantin Roșca, dr. nu-si permitea sa faca pe neprihanitul si sa spuna: “Eu nu știu de această situație, nu am fost în ultimele cinci zile pe la Spital”.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Muc the little

      Roşca nu se duce la serviciu ci ” pe la “….
      Asa si eu am fost ” pe la Spital” , am trecut cu bicicleta de pe Coposu prin curtea spitalului ca voiam sa ajung mai repede pe Moscovei. …
      Se pune?

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    doar eu

    citesc comentariile si ma minunez (nici nu am curajul sa spun ca ma crucesc). Chiar a disparut orice urma de omenie, bun simt sau compasiune? Urate vremuri am ajuns sa traim, urati oameni avem in jur….

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioan Ghira

    Puiul de vipera era nascut in toamna trecuta, si in acest an are veninul foarte concentrat, astfel ca simptomele au fost pe masura.
    Am fost muscat de 8 ori de vipere, si niciodata nu am avut la dispozitie ser antiviperin, ci am fost tratat (cand a fost cazul) cu hemisuccinat de hidrocortizon, chiar si atunci cand o vipera m-a muscat de o vena de pe dosul palmei.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Dancila, Pintea, ce p… lui dragnea faceți?! Mai tăiați dracu din hoții și din salariile bugetarilor și luați destul anti venin în spitale. Criminalelor.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sib

    Deci nimeni nu pricepe ca e vorba de niste inconstienti, si nesimtiti pe deasupra, care isi lasa copilul sa ia serpi in mana.
    Alooooo, generatia FB care va tineti copiii in puf pana la 99 de ani, n-aveti nimic de zis?
    Va agitati ca “puiul n-a papat la tzitzi de 2 ore” – puiul are 3 ani – dar la articolul asta nu va exprimati!
    ASTA NEGLIJENTA CRASA!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    neglijenta parintilor a fost grava in acest caz. protectia copilului de ce nu sare acum cu investigatie si consilierea parintilor? daca tot a pus mana pe el tatal de ce nu l-a mutat direct de pe drum si sa isi supravegheze copilul… daca venea si mama puiului (ca doar mamele din regnul animal au un simt al protectiei mai dezvoltat decat cele din generatia PRO de acum) si il musca pe copil atunci nu mai ajungeau nici macar pana la spital. vai si amar de ei parinti (de mama nici nu mai spus daca tatal a fost cu creierul in pantaloni).
    ATENTIE!!! ocolitit si lasati in pace orice sarpe sau chiar soparla in mediul salbatic intrucat si ei au suferit mutatii de adaptare la natura si veninul lor a devenit mult mai toxic…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Andrei

      Șerpii își protejează doar ouăle. După ce au eclozat, puii sunt pe cont propriu, de aia au venin atât de concentrat. Altfel riscă să fie mâncați…chiar și de mamă. Lasă desenele Disney

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Sib

      Nu stiu cum e cu mutatiile, nu ma pricep la serpi.
      Dar pentru “mamele din generatia pro” si “creierul din pantaloni”… chapeau! Cam asta voiam si eu sa zic….

Lasă un răspuns către doar eu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact