X
Maple Bear

După Școala Finlandeză și cea Germană, la Sibiu se deshide Școala Canadiană

Începând cu anul școlar viitor în Sibiu va funcționa și o Școală Canadiană, după ce de câțiva ani avem Școală Finlandeză și Școala Germană.

Școala canadiană Maple Bear deschide prima franciză în orașul Sibiu, începând cu anul școlar 2019-2020. Metodologia educațională canadiană va fi implementată la nivel preșcolar, în cadrul grădiniței Fram.

„Am întâlnit un interes crescut în Transilvania pentru adoptarea conceptului Maple Bear și am primit foarte multe cereri de parteneriat. Vom începe implementarea sistemului nostru educațional cu 45 de copii din cadrul Grădiniței Fram din Sibiu. Primul nostru partener în franciză împărtășește aceleași valori și pasiuni în ceea ce privește educația și investiția în viitorul copiilor. Suntem încrezători că adoptarea programului nostru bilingv se va derula natural, având în vedere mediul de lucru pe care l-am întâlnit acolo, bazat pe cursuri zilnice de limbă engleză și pe strategii de predare de impact”, spune Yann Bidan, Director General al Maple Bear pentru Europa Centrală și de Est, într-un comunicat de presă remis redacției.

Trecerea la noua metodologie de învățare va fi asigurată de echipa academică Maple Bear prin programe de training și coaching pentru personalul didactic, care vor avea loc începând cu luna august 2019 și vor continua în septembrie și octombrie.

Pe tot parcursul anului, echipa de la Sibiu va fi ghidată de un director Maple Bear, din Canda, pentru programul academic virtual, care va facilita procesul de transfer al metodologiei canadiene, și de un director Maple Bear Europa Centrală și de Est, din România, pentru coordonarea academică.

“Sistemul de învățare Maple Bear se conformează reglementărilor educaționale locale și oferă programe curriculare locale integrate, pe lângă programul canadian. Metodologiile de învățare și strategiile de predare sunt însă canadiene. Prin acest proces, urmărim să cultivăm respectul pentru cultura locală și să oferim mai multe opțiuni educaționale elevilor Maple Bear. Nu ne propunem să transformăm copiii locali în cetățeni francezi, americani sau canadieni, ci să îi creștem cu respectul față de identitatea lor culturală și să le dezvoltăm mentalitatea de cetățeni globali. Pregătirea copiilor pentru secolul 21, învățarea pe tot parcursul vieții și cetățenia globală reprezintă fundamentul metodologiei educaționale canadiene, care este gândită să educe copilul ca întreg – din punct de vedere fizic, intelectual, emoțional și social “, explică Yann Bidan, Director General al Maple Bear Europa Centrală și de Est.

Pe lângă suportul academic pentru funcționarea grădiniței, Maple Bear va oferi susținere continuă echipei din Sibiu pe zona de operațiuni, comunicare și resurse umane. Având în vedere acest pachet de beneficii, Maple Bear Sibiu intenționează deja să deschidă o școală elementară la Sibiu în 2020.

În România, Maple Bear își propune să deschidă 10 unități școlare pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, luând în calcul posibilitatea de a se extinde și în zona învățământului liceal.

În ultimele luni, Maple Bear a crescut global la 400 de școli și peste 40.000 de studenți în 17 țări. După deschiderea școlii din Sibiu, programată pentru 2020, Maple Bear va deschide o grădiniță și o școală elementară în Sofia, Bulgaria, în cursul anului 2020. Pentru următorii 5-10 ani, Maple Bear își propune să dezvolte o rețea de 50 de unități școlare în regiunea Europei Centrale și de Est.

Școlile Maple Bear nu sunt internaționale, ci sunt școli locale. Sistemul Maple Bear se conformează reglementărilor locale în materie de educație, oferind programe curriculare locale integrate, pe lângă programul canadian.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact