Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Sibiancă de 14 ani, lovită și tâlhărită de un tânăr care i-a luat telefonul

Sibiancă de 14 ani, lovită și tâlhărită de un tânăr care i-a luat telefonul

O tânără sibiancă, în vârstă de doar 14 ani, a fost atacată și tâlhărită pe stradă, în Ocna Sibiului, de un bărbat de 20 de ani care i-a luat telefonul.

Evenimentul a avut loc ieri după-masă. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au prins și reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitatea Șura Mică, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

”În fapt, tânărul este bănuit că, în aceeași zi, în jurul orei 17,30, pe strada Tineretului din orașul Ocna Sibiului, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, tânărul ar fi lovit o localnică în vârstă de 14 ani, smulgându-i apoi telefonul mobil.

Față de  persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.

Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate, iar cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului reținut.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Solo Percutie

Acum 4 ani

O fi comentat fata ceva!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus