X
Găvozdea dezbatere PUZ spital (19)

Președintele Ordinului Arhitecţilor din România: viitorul teatru din Sibiu trebuie să fie mai mult decât un teatru

Alexandru Găvozdea, sibianul ales anul trecut președinte al Ordinului Arhitecţilor din România, și-a prezentat viziunea despre viitorul teatru din Sibiu în cadrul conferințelor Thereme Forum.

Alexandru Găvozdea, președintele Ordinului Arhitecților din România din 2018 până în 2022 a vorbit despre viitorul clădirii care va fi construită în zona Cazărmii ’90 și va avea funcția de teatru și sală de conferințe.

“Există posibilitatea să avem idei care nu sunt fezabile sau sustenabile pe termen lung. Consider că pe lângă partea creativă și tehnică trebuie să luăm în considerare și viabilitatea proiectului. Este o construcţie care va fi folosită pe o perioadă lungă de timp, iar apoi i se va schimba funcția, ce putem face cu structura? E fezabil să o demolăm? Sunt atât de multe probleme de pus pe masă. Partea economică este foarte importantă în mod evident. Nu ne confruntăm numai cu problema finanțării construcției, trebuie să te gândești și la faptul că va funcţiona pentru sute de ani. Toate lucrurile trebuie luate în considerare. Poate se vor găsi funcții secundare care să lucreze pe lângă funcția principală a clădiri”, declară Alex Găvozdea, cel care până la alegerea în fruntea OAR a condus filiala sibiană a Ordinului.

Pe lângă partea de design, cea mai importantă parte a viitoarei clădiri este funcţionalitatea acesteia. “Trebuie să fie mai mult decât un teatru, cred că toți arhitecții ar fi de acord cu asta. Există clădiri cu o arhitectură specială, dar care nu au fost apreciate pentru că nu aveau viață”, continuă arhitectul Găvozdea.
Fondatorul biroului de arhitectură a.plan a analizat și posibilul viitor al teatrului și a nevoilor populaţiei, în continuă creștere. El a subliniat importanța unei clădiri cu suficiente spații, care ar putea găzdui viitoarele activități publice.

“Este vorba despre cum combini lucrurile și cum spargi tabuurile. Cum să aduci spațiile comerciale și alte funcții care nu fac parte în mod tradițional din spațiul cultural al unei clădiri, să le aduci împreună. Și dincolo de faptul că această construcție va acoperii funcțiile de teatru și sală de conferințe ar trebui să împlinească și toate acele nevoi pe care le cunoaștem și pe care nu le cunoaștem în prezent. Nevoi ale comunității care vor apărea în timp, clădirea ar trebui să aibă suficient spațiu pentru a permite creștere pe măsură ce apar aceste nevoi”, subliniază președintele Ordinului Arhitecților din România.

“Cultura nu înseamnă doar artă”

În cadrul conferinței s-a evidenţiat problematica dialogului și a comunicării între națiuni. Astfel a motivat Găvozdea nevoia unei săli de conferințe în noul spațiu. “Cred că dialogul este foarte important. Uniunea tuturor națiunilor înseamnă dialog, iar cultura nu înseamnă doar artă, ci modul în care ne comportăm unii cu alții și atunci, din această perspectivă, înseamnă mult mai multe. Totul se întoarce la modul în care construim, modul în care acționăm și interacționăm iar toate acestea se bazează pe ideea noastră de a avea o viața împreună mai bună”, adaugă arhitectul sibian.

Viitorul Teatru

Subiectul unei noi clădiri care să înlocuiască actualul teatru cu un centru de conferințe și spectacole a fost deschis de autoritățile locale de mai bine de zece ani. În urmă cu trei ani, Primăria Sibiu a transmis proiectul, spre implementare, reprezentanților Teatrului național “Radu Stanca“. Acum doi ani, aceștia au realizat o propunere de temă de proiectare, însușită și de Consiliul local Sibiu. Anul acesta, implementarea proiectului unui centru de conferințe și spectacole a fost preluată, din nou, de executivul Primăriei municipiului Sibiu. Planurile sunt de a lansa, în acest an, un studiu de prefezabilitate pentru investiția aproximată, în urmă cu doi ani, la peste 80 de milioane de euro.

Therme Forum: Spații publice. Medii construite și Medii virtuale

therme forum

Conferința Theme Forum a dezbătut vineri, 21 iunie 2019 subiectul “Valoarea progreselor culturale pentru comunitățile noastre”, în cadrul căreia invitații au fost Robert C. Hanea, David Baile (International Society for the Performing Arts, USA), Alexandru Gavozdea (The Order of Architects of Romania) și Jean Guy Lecat (Jean Guy Lecat Studio, FRA).
Progresele culturale reprezintă investiții majore pentru comunități și ar trebui să reflecte, să provoace și să construiască identitatea comunității în fiecare zi, fiind totodată centrul societății civile și al dialogului democratic. Cu toate acestea, adesea ne trezim cu clădiri generice care nu răspund corect nevoilor comunității, nu îi pun în valoare caracteristicile unice sau sunt prea modeste, nereușind să se ridice la înălțimea posibilităților. Cum ne putem asigura că procesul de dezvoltare a noilor clădiri încorporează părerile comunității, atingând astfel cel mai bun impact și cea mai bună valoare?

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact