Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
3°C

Cei mai buni pescari din țară se întrec la Sibiu

Cei mai buni pescari din țară se întrec la Sibiu

Unii dintre cei mai pricepuți pescari la feeder din România se întrec zilele acestea la Sibiu, pe râul Olt, unde se desfășoară finala campionatului național al AGVPS.

Organizat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, cu sprijinul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu, Campionatul AGVPS România de pescuit sportiv la feeder își desfășoară etapa finală în aval de barajul de la Racovița, pe râul Olt.

WhatsApp Image 2019-06-22 at 11.00.53

La competiție participă 42 de concurenți, din toată țara, din partea asociațiilor afiliate.

”Am ales ca această etapă a competiției să se desfășoare în județul Sibiu pentru că pescarii ne-au cerut asta. Pista de la Racovița este una foarte bună, pescarii o vor pentru că este pe râu, iar peștii sunt sălbatici”, spune Veronica Ispas, vicepreședinte al AJVPS Sălaj și organizator al evenimentului.

WhatsApp Image 2019-06-22 at 11.00.53 (1)

Printre participanții la concurs se numără Marius Bodea, campion mondial la feeder, sau echipa vicecampioană mondială a AGVPS România.

”Pe noi ne bucură organizarea unui eveniment de asemenea importanță la Sibiu pentru că astfel se promovează pescuitul în sistem catch & release și se reconfirmă calitatea apelor pe care le avem prin implicarea noastră, ca asociație, în protejarea resursei naturale”, a declarat și Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu.
WhatsApp Image 2019-06-22 at 11.00.53 (2)

Competiția se va încheia duminică după-masă, la ora 15:00 fiind programată cântărirea, urmată de festivitatea de premiere. Sibienii pasionați de pescuit sunt bineveniți să asiste, cu mențiunea că sunt rugați să păstreze liniștea și să nu se apropie de zona de concurs cu mașina.

WhatsApp Image 2019-06-22 at 11.00.52

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Pescar Sportiv

Acum 4 ani

Dragi jurnalisti, maine, ar trebui sa va deplasati la fata licului sa vedeti mizeria lasata in urma concursului. Nici macar folia standurilor nu a fost stransa la final de concurs
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus