X

Provincialii

Traian Deleanu

Anul acesta, pentru a doua ediție consecutiv, FITS-ul a găzduit, într-un mod care a devenit natural, Therme Forum. Pentru profani, doar o listă de nume cu multe linkuri și referințe pe internet, care se întâlnesc într-o atmosferă de lansări high-tech și vorbesc complex și complicat. Afectați. Vorbesc despre nevoi și soluții pentru comunitate, despre lucruri înalte, despre impact pe sute de ani, despre viziune sau, despre cum, de exemplu, ar putea fi vorba de prima exprimare arhitecturală din România care să reprezinte o simbioză între natură și mediul construit. O simbioză care să fie astfel gândită încât, peste cincisprezece sau douăzeci de ani, să poată fi extinsă pentru satisfacerea unor nevoi care nu pot fi bănuite de pe acum.

Despre viitorul teatru e vorba. De fapt, despre ce va însemna viitorul centru de conferințe și spectacole. Despre cum acel proiect pentru zona Pieței Unirii ar putea căpăta asemenea valențe încât ar putea schimba destinul orașului pe sute de ani de acum încolo. Oameni cu CV-uri recunoscute la nivel mondial, voci cu autoritate în zona arhitecturii și a artelor vin deja de doi ani la Sibiu și vorbesc, propun idei despre cum orașul acesta s-ar putea reinventa. Și nu vin doar cei pe care ai fi tentat să îi încadrezi la categoria visători, ci vin și oameni precum Robert Hanea, sibianul (cisnădianul, pentru rigoare) care este printre foarte, foarte puținii locuitori ai acestei țări în continuu ofertat prin toate colțurile lumii pentru a implementa proiecte imense, care schimbă destine de comunități. Precum ar putea fi cel din zona Pieței Unirii, pe care sibienii încă nici măcar nu  știu de unde să îl apuce. La ce să folosească, mai întâi.

N-am văzut niciun arhitect sau vreun urbanist din administrațiile orașelor sibiene sau de la Consiliul Județean la dezbaterile acestea. De la arhitectul șef al Sibiului, la urbaniștii din Cisnădie, toți au ignorat cu mare succes un astfel de eveniment. N-am putut număra eu toate fețele de acolo, dar dacă ar fi fost astfel de funcționari – arhitecți m-aș fi așteptat să îi văd participând la discuții. Nu neapărat la cele din timpul conferinței, ci cel puțin la cele de la final. Alea destinse și, cel mai probabil, mult mai lucrative. În autosuficiența lor provincială, cei care dictează și își pun direct amprenta asupra dezvoltării urbanistice a comunităților sibiene n-au avut timp de numele alea recunoscute la nivel mondial și venite să vorbească și la Sibiu. Ce să asculte ei despre clădiri mereu neterminate pentru că mereu sunt în transformare și adaptare, ce să discute ei despre proiecte organice, ce să mai dezbată ei despre ce înseamnă spațiu public și rolul acestuia?

Sau poate au așteptat invitații nominale?

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    A

    Niste snobi intelectuali care vorbesc complicat despre lucruri pe care nu le vom vedea vreodata si care nu au absolut nicio baza fundamentala in realitate comunitatilor despre care vorbesc.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România

    Departamentul de urbanism al administrației Sibiu are o singură competență: să blocheaze în mod voit dezvoltarea imobiliară în Sibiu pentru a ține un nivel ridicat al prețurilor în piața locală astfel încât speculatorii, care îi și finanțează, să poată scoate profituri uriașe cu ghetourile nou construite, ieftin și la limita legii, în localitățile limitrofe.
    Ah da, de asemenea, mai chinuie discreționar oamenii în cazul în care e vreun nefericit în postura să solicite majestăților lor vreun aviz și nu ung ce și pe unde trebuie!
    Deci, ce așteptări să avem?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact