X
guhring

Peste 1300 de job-uri vacante în Sibiu. Sectorul cu cea mai mare cerere pe piață

Datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu arată că la nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această perioadă 1.301 locuri de muncă vacante oferite de 87 de angajatori.

Un număr covârșitor dintre acestea se adresează persoanelor fără studii superioare.

”Din totalul locurilor de muncă, 56 se adresează persoanelor cu studii superioare (analist cumparari, economist, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer construcţii civile, inginer instalaţii pentru construcţii, inginer mecanic, manager achiziţii, programator de sistem informatic, responsabil de mediu, etc.) în timp ce 1.245 sunt pentru persoane fără studii superioare”, au transmis reprezentanții AJOFM Sibiu într-un comunicat de presă.

Anunțurile de angajare active în prezent pe site-ul Magnet CV, cea mai mare platformă online de locuri de muncă din Sibiu, arată o cerere uriașă pentru operatori și personal în producție.

Spre exemplu, compania Rud Florian Rieger – firmă producătoare de lanțuri antiderapante, parte a concernului german RUD, unul dintre cei mai mari producători de lanţuri industriale, mobilier urban și tehnică sanitară, caută să angajeze în prezent montator subansamble, lăcătuș mecanic și operator mașini unelte semiautomate.

Hipic Prod Impex, societate din Sibiu producătoare de poșete de lux, recrutează în prezent operatori producție, cărora le oferă un bogat pachet de beneficii extrasalariale.

Tehnicieni și Operatori CNC pentru producția de scule așchietoare pe utilaje ultramoderne angajează și compania Gühring, în vreme ce Thrace Greiner Packaging recrutează stivuitorist și ambalatori manuali.

Nu în ultimul rând, firma Harting RO Automotive SRL oferă spre ocupare o serie întreagă de locuri de muncă, precum magaziner, tehnician calitate, operatori.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact