Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Ziua Drapelului Național, comemorată în Sibiu cu un drapel sfințit de mitropolitul Ardealului

Ziua Drapelului Național, comemorată în Sibiu cu un drapel sfințit de mitropolitul Ardealului

Ziua Drapelului Național va fi celebrată în Sibiu în Piața Mare, de către structurile militare din garnizoana Sibiu.

Miercuri, 26 iunie 2019, drapelul național va fi ancorat în zona centrală a Sibiului pentru a comemora Ziua Drapelului Național, în cadrul unui eveniment care va începe de la ora 10:00. Respectivul drapel va fi arborat în Piața Mare după ce, în prealabil, simbolul național va fi amplasat la Catedrala Mitropolitană din Sibiul unde va fi sfințit de Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza. “Toate persoanele interesate să participe la ceremonie sunt aşteptate în data de 26 iunie, la ora 10:00, în Piaţa Mare a Sibiului“, se arată într-un comunicat al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Istoria Zilei Drapelului Național

Ziua de 26 iunie a fost declarată Ziua Drapelului Național din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de autoritățile publice și instanțiile statului prin programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator prin ceremonii militare.

În 1834, Alexandru D. Ghica a obținut de la otomani dreptul de a avea un steag destinat corăbiilor. Steagul acesta avea două culori, galben și roșu, iar cel atribuit armatei era compus din trei culori, roșu, galben și albastru cu un vultur pe mijloc. Aceste este considerat începutul adoptării tricolorului.

O altă versiune spune că drapelul s-a impus ca simbol național în 1859, după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile însă au fost dispuse pe orizontală. După venirea lui Carol I, steagurile au avut benzile dispuse pe verticală.

Tricolorul- roșu, galben și albastru, reprezintă principul egalității, datorită culorilor împărțite în mod egal, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra de trei este numărul perfect.

Ziua Națională a Drapelului este un eveniment organizat de Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu în colaborare  u administrația publică locală, Mitropolia Ardealului și Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

2 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Comemorata?!? De ce,Denisa?
Raspunde

rosu

Acum 4 ani

S-apoi pe noi,ce, ne-or mintit ca maram galbenul reprezinta holdele aurii de grau, rosul simbolizeaza sangele muncitorilor, varsat in luptele impotriva chiaburilor iar albastrul e cerul senin, viitorul nostru fara nori? Parca tot comunistii or fost mai poeti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus