Actualizare:
Primarul suspendat al Sibiului, Astrid Fodor, a declarat pentru Turnul Sfatului că viceprimarul Corina Bokor va prelua atribuțiile până la lămurirea juridică a situației.
”Sigur că m-am așteptat la așa ceva, era previzibil ca un prefect PSD să acționeze în acest mod. Mă miră că a durat atât. Evident că voi ataca decizia în instanță și voi cere suspendarea ordinului prefectului până la pronunțarea pe fond. Încetarea mandatului intră în vigoare de la data primirii ordinului, probabil de mâine (4 iulie n. r.). Tot mâine probabil că voi depune și eu la Tribunal, în contencios administrativ, documentele”, a explicat Astrid Fodor.În cazul în care situația se prelungește mai mult de câteva zile, primar interimar al Sibiului ar putea deveni actualul viceprimar, Corina Bokor.
”Din punctul meu de vedere, categoric doamna Bokor este cea care ar trebui să devină primar interimar. Acum, Consiliul Local este cel care decide, dar eu cred că aceasta este decizia cea mai înțeleaptă și mai la îndemână”, a mai spus Astrid Fodor.
Important de menționat că Instituția Prefectului a considerat de cuviință să comunice public suspendarea din funcție a primarului Sibiului la Antena 3, prin vocea prefectului, fără a transmite un comunicat de presă oficial și fără a informa public în vreun alt mod.
Știre inițială:
Prefectul județului Sibiu a anunțat la o televiziune națională, miercuri la prânz, suspendarea din funcție a primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Prefectul Adela Muntean a anunțat miercuri că a semnat documentul prin care se ia act de starea de incompatibilitate a primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, act care reprezintă concret și încetarea mandatului edilului.
"Mi-a fost comunicat de catre inspecția de integritate din cadrul ANI raportul de evaluare a situației de incompabilitate a doamnei primar Astrid Fodor, rămas definitiv, motiv pentru care următorul pas din punct de vedere legal a fost de a emite ordinul prin care am constatat incetarea de drept a mandatului primarului municipiului Sibiu. Chiar astăzi am semnat acest ordin. Este un act administrativ cu caracter declarativ cu care am luat act de o situație juridică preexistentă, fiind decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Acest ordin poate fi contestat", a declarat prefectul pentru Antena 3.De partea cealaltă, primarul Astrid Fodor a declarat că va contesta acest ordin.
"Ce să fac? Voi contesta ordinul emis de doamna prefect. În prima fază voi cere suspendarea lui și voi aștepta primul termen. Motivele le voi explica în contestație. Mă voi consulta cu avocatul și apoi vor fi publice", a spus Fodor, tot la Antena 3.Reamintim că la jumătatea lunii mai trei judecători ai instanței supreme au decis să anuleze hotărârea dată în 2016 de Curtea de Apel Alba Iulia. Prin acea judecată, cei de la Alba Iulia au decis să anuleze la rândul lor un raport emis de Agenția Națională de Integritate în 2015, raport prin care se constata starea de incompatibilitate a viceprimarului Astrid Fodor pentru perioada 2012 – 2014 (când în calitate de consilier local a făcut parte din consiliul de administrație al Colegiului național ”Samuel von Brukenthal” și cel al Grădiniței nr. 37, deși era și viceprimar, iar o lege semnala o incompatibilitate în această ultimă funcție și calitatea de membru de CA).
La momentul respectiv primarul Astrid Fodor a explicat în detaliu situația și de ce s-a ajuns aici, din cauza prevederilor a trei legi care se bat cap în cap: una care îi cere să fie și viceprimar, fără să renunțe la calitatea de consilier local, una care o obligă – în calitate de consilier local – să fie membru neremunerat al consiliilor de administrație ale unităților de învățământ din oraș și, cea de-a treia, care îi interzice în calitate de viceprimar să facă parte din consiliile de administrație.
”Conform prevederilor inițiale ale Legii 215/2001 funcția de viceprimar era incompatibilă cu funcția de consilier local. În anul 2006, Legea 215/2001 este modificata prin Legea 268, iar drept urmare consilierii locali care sunt aleși viceprimari rămân, în continuare, și membrii ai Consiliului Local. Legea educației naționale 1/2011 obligă consilierii locali să facă parte din consiliile de administrație ale unităților de învățământ. În calitate de consilier local, calitate pe care am avut-o pe toată durata mandatului de viceprimar, am îndeplinit obligațiile legale, asigurând reprezentarea Consiliului Local în Consiliul de administrație al unei instituții de învățământ. Numirea în consiliile de administrație a unităților de învățământ din Sibiu a tuturor consilierilor locali, deci inclusiv a mea, s-a făcut prin Hotărâri succesive ale Consiliului Local. Precizez că participarea consilierului local la ședințele Consiliului de Administrație din unitățile de învățământ este neretribuită”, explicația detaliată cu nume și numere de legi de către Astrid Fodor.”Ulterior întocmirii Raportului de Evaluare ANI, legiuitorul a conștientizat existența unor necorelări în legislația internă, sens în care a adoptat Legea 128/2017 care prevede în mod expres faptul că participarea primarului sau a viceprimarului, în calitate de membru, la ședințele consiliilor de administrație a unităților școlare nu mai este considerată ca fiind o situație care să genereze o stare de incompatibilitate. În prezent, Legea 161/2003 a fost modificată, prin Legea nr.59/2019 conform căreia, în cuprinsul Legii 161/2003 se introduce un nou articol (91alin 1 indice 1) cu următorul conținut: “Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate”, este explicația lui Astrid Fodor, detaliată legislativ.
Într-o speță similară s-a aflat și fostul viceprimar al Sibiului, Virgil Popa, declarat incompatibil de către ANI în aceeași perioadă cu Astrid Fodor. În cazul lui Virgil Popa, Înalta Curte a admis recursul celor de la ANI la începutul lunii martie a acestui an. Drept urmare, Virgil Popa a fost nevoit să demisioneze din funcția de consilier local și să renunțe și la candidatura la europarlamentare, unde avea șansa unui loc eligibil. Însă de la procesul lui Virgil Popa și până acum a mai fost promovată o lege: Legea 59 din 8 aprilie 2019, care modifică legislația în cazul incompatibilităților. Iar cum cazul lui Astrid Fodor este primul din țară judecat după apariția respectivei legi, nu este încă foarte clar ceea ce va putea urma.
Jurist: Astrid Fodor nu va avea probleme
La momentul anunțului ICCJ Turnul Sfatului a consultat și un jurist neimplicat politic, care aduce în discuție Codul Civil și prevederile acestuia în cazul neretroactivității legislației. “La articolul 6, aliniat 6 din Codul Civil se arată că dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare situațiilor juridice născute anterior intrării vigoare a acesteia. Adică, exact referitor la această speță, cea a primarului Sibiului, avem o lege nouă – Legea 59/2019 -, care se aplică și pentru efectele viitoare ale unor situații juridice născute înainte de apariția ei, adică situația de incompatibilitatea din vremea în care era viceprimar. Codul civil mai face referire la situațiile derivate din starea și capacitatea persoanelor. Or, incompatibilitatea este tocmai o astfel de situație. Prin urmare, prin prisma prevederilor Codului Civil, în opinia mea, în această situație în care se află și primarul Sibiului, Legea 59 se aplică și retroactiv“, este explicația juridică oferită ziarului Turnul Sfatului.Într-un limbaj deloc juridic, acest lucru se traduce prin faptul că mandatul de primar al lui Astrid Fodor și eventualele sale viitoare candidaturi nu vor fi cu nimic influențate de hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în opinia juristului consultat de Turnul Sfatului.
Citește și:
http://www.turnulsfatului.ro/2019/05/17/sentinta-cu-cantec-inalta-curte-declarat-o-incompatibila-pe-astrid-fodor-primarul-sibiului-eu-sunt-linistita/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Înalta Curte , Adela Morar , Astrid Fodor , Agenția Națională , Alba Iulia , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Consiliului Local Sibiu , Turnul Sfatului , Instituția Prefectului Sibiu , Apel Alba Iulia , Mircea Baniciu , integritate , Parchetul Înaltei Curţi , Virgil Popa , Codului Civil , Corina Bokor , Prefectul Adela Muntean , cursuri suspendate , Pentru Sibiu , stiri sibiu , Codul Civil , Adela Muntean
Vizualizari: 22292
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Recenzoru'
Acum 1 oră
Statul esuat roman
Acum 1 oră
Militienii tot militieni sunt !!!
Acum 1 oră
Locatar perplex
Acum 2 ore
Propietaru'