Cei 23 de consilieri locali ai Sibiului sunt chemați vineri, la miezul zilei, să aleagă viceprimarul care să exercite și atribuțiile de primar al orașului, după ce prefectul județului a emis un ordin de încetare a mandatului lui Astrid Fodor.
“Prin adresa 8873/3 iulie 2019, Instituția Prefectului a comunicat Ordinul 262/3 iulie 2019 emis de prefectul județului Sibiu, prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Sibiu, doamna Astrid Cora Fodor. Având în vedere această situație, potrivit prevederilor art. 72, alin. (1) din Legea 215/2001, actualizată «în caz de vacanță a funcției de primar (...) atribuțiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de (...) unul dintre viceprimari, desemnat de Consiliul local cu votul secret al majorității consilierilor în funcție, cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcției și care va primi o indemnizație lunară unică, egală cu cea a funcției de primar, pe perioada exercitării funcției»“, se arată în raportul care însoțește singurul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CL Sibiu.
Mandatul primarului Astrid Fodor a fost întrerupt de ordinul prefectului ca urmare a unui proces de incompatibilitate, pierdut definitiv în cursul lunii aprilie. Fodor a declarat pentru Turnul Sfatului că, în aceste condiții, va ataca ordinul în instanță și o va propune – în calitate de președinte al FDGR Sibiu – pe Corina Bokor (foto principală) pentru a prelua atribuțiile de primar.
Primarul interimar - inginer
Corina Bokor, reprezentantă a FDGR, a fost aleasă consilier local al Sibiului în 2012. În decembrie 2014, ea a devenit consilier local cu atribuții de viceprimar, luându-i astfel locul lui Astrid Fodor, care a fost aleasă viceprimar cu atribuții de primar, în urma demisiei lui Klaus Iohannis, ales președinte al României. “A fost o perioadă interesantă, plină de informații, dându-mi ocazia de a mă implica în problemele curente ale orașului și în folosul sibienilor“, descria Bokor, în campania electorală din 2016, cei doi ani de “viceprimar interimar“. După alegerile locale din 2016, Bokor a fost aleasă din nou viceprimar, celălalt post fiind ocupat în urma negocierilor politice de reprezentanții PNL.Este de profesie inginer, iar potrivit ultimei declarații de avere publicată de Primăria Sibiu, nu are pe numele său nici imobile (clădiri sau terenuri), nici active financiare, nici investiții, dar nici datorii (a avut până în 2017, timp de zece ani, un credit în valoare de 350.000 de lei). Singurele venituri ale familiei Bokor, potrivit declarației de avere completată în 2018, sunt salariul de viceprimar al Corinei Bokor (76.864 de lei, venit anual), cel al soțului (1.934 de lei, venit anual, angajat la o societate privată) și alocația fiului minor (1.008 lei, pe an).
Liberalii votează cu FDGR
Din cele 23 de voturi din Consiliul Local Sibiu, majoritatea aparțin FDGR (12), urmați de PSD (șase) și PNL (cinci). Prin urmare, FDGR controlează majoritatea, ceea ce face ca propunerea de a o numi pe Corina Bokor drept primar interimar al orașului să fie una cu evidente șase de reușită. Însă pe lângă cele 12 voturi ale FDGR, Corina Bokor va primi și cele cinci voturi ale liberalilor. “Noi vom respecta înțelegerile și protocoalele semnate cu Forumul Democrat al Germanilor din România. Pentru că suntem o echipă și mi se pare normal să menținem această echipă la nivelul județului și municipiului Sibiu“, declară, pentru Turnul Sfatului, Răzvan Pop, președintele organizației municipale a PNL Sibiu și consilier local (până luna trecută a fost și viceprimar).Social-democrații sibieni nu sunt încă, hotărâți. “Noi încă nu am decis. Vom avea în această după-amiază o ședință a Biroului Permanent, în cadrul căreia vom decide cum vom vota“, arată Ioan Stroie, liderul grupului de consilieri locali ai PSD Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Razvan Pop , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , klaus iohannis , Ioan Stroie , Turnul Sfatului , Instituția Prefectului Sibiu , Biroului Permanent Național , alegeri , Consiliul Local Sibiu , Astrid Cora Fodor , Corina Bokor , Corinei Bokor , votare , Forumul Democrat German , Pentru Sibiu , interimar , Adela Muntean
Vizualizari: 9349
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Dragoș Ratiu
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 3 ore
Hermann Stadt